Alianța Nord-Atlantică își consolidează apărarea în Turcia după ce o rachetă balistică a fost doborâtă deasupra teritoriului său, o mișcare ce subliniază tensiunile în creștere din Orientul Mijlociu. Sisteme de apărare aeriană Patriot sunt repoziționate pentru a proteja o infrastructură critică a alianței.

Măsura vine în contextul în care conflictul din regiune a intrat în a 11-a zi, iar Franța și Marea Britanie au anunțat trimiterea de nave de război în zonă. Potrivit Stirileprotv, Teheranul neagă că ar fi lansat rachetele interceptate în spațiul aerian al Turciei, solicitând o anchetă comună.

Avertismentul președintelui Erdogan

Președintele turc Recep Tayyp Erdogan i-a transmis un mesaj ferm omologului său iranian, afirmând că încălcarea spațiului aerian al țării sale este nejustificată. De la începutul conflictului, două rachete balistice au fost interceptate deasupra Turciei. „În ciuda avertismentelor noastre sincere, continuă să ia măsuri extrem de greșite și provocatoare, care pun la încercare prietenia Turciei”, a declarat Erdogan.

Ca răspuns la aceste incidente, Turcia, care deține a doua cea mai mare armată din NATO, a anunțat sporirea măsurilor de protecție. Mai multe sisteme de interceptare Patriot vor fi mutate în Anatolia de Est. Acestea vor proteja o importantă bază radar a alianței, considerată crucială în detectarea timpurie a rachetelor balistice.

Mobilizare militară europeană în regiune

Într-o demonstrație de forță, președintele francez Emmanuel Macron a vizitat portavionul Charles de Gaulle, ancorat în Marea Mediterană. Liderul de la Elysee a confirmat că Franța va desfășura peste zece nave, inclusiv grupul de luptă al portavionului, în estul Mediteranei, Marea Roșie și, posibil, în Strâmtoarea Ormuz, controlată de Iran.

Macron a subliniat riscurile crescute din zonă. „Există riscuri de escaladare, acest lucru este clar. Riscuri evidente când vedem că sunt atacate obiective esențiale de infrastructură, în special instalațiile de desalinizare, dar și unitățile de producție de hidrocarburi. Toate acestea arată că situația rămâne extrem de volatilă. De aceea, dincolo de aceste misiuni strict defensive pe care Franța le desfășoară și la care contribuie împreună cu partenerii săi, dorim să coordonăm lucrurile și la nivel economic”, a explicat președintele Franței. Misiunea internațională este descrisă ca fiind „strict defensivă”, având ca scop escortarea navelor comerciale.

Și Marea Britanie își întărește prezența militară. Pe lângă distrugătorul HMS Dragon, Londra va trimite în estul Mediteranei o navă de desant, echipată pentru a funcționa ca platformă de aviație.

Atacuri iraniene asupra bazelor din Iordania

Tensiunile sunt alimentate și de acțiunile directe ale Iranului. Teheranul a lansat recent mai multe rachete spre baza aeriană Al-Azraq din Iordania, unde sunt staționate zeci de avioane de luptă americane. Conform publicației Der Spiegel, atacul a lovit și o cazarmă a armatei germane, unde se află aproape 100 de militari. Separat, un avion de luptă britanic a interceptat mai multe drone iraniene în spațiul aerian iordanian.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Emmanuel Macron Iran NATO Sisteme Patriot Turcia