În prezent, întâlnirile cu Mihail Gorbaciov nu dezvăluie imaginea unui politician retras și împăcat, ci mai degrabă a unui om prins între nostalgia trecutului și indignarea față de prezent. Gorbaciov, arhitectul căderii Zidului Berlinului și promotor al unei relații de reconciliere cu NATO, observă cum realizările sale se estompează rapid în fața realităților actuale, conform publicației Der Spiegel.
Acest sentiment de pierdere se resimte atât în Rusia, unde libertățile câștigate treptat sub conducerea sa sunt acum restricționate sub regimul lui Putin, cât și pe plan internațional. Viziunea sa despre o „casă europeană comună” pare acum un vis îndepărtat. Gorbaciov consideră că liderii din Occident poartă o parte din responsabilitatea pentru aceste evoluții nefericite; el afirmând că experiența a demonstrat „din păcate” că nu te poți baza pe politicienii americani.
Își amintește cu nostalgie de vizita lui James Baker la Moscova din februarie 1990. Atunci, secretarul de stat american l-a întrebat dacă prefera o Germanie unificată în afara NATO sau una integrată în alianță cu promisiunea că „NATO nu se va extinde nici măcar cu un milimetru spre Est”. Gorbaciov a optat pentru ultima variantă, subliniind că orice expansiune a NATO către granițele Rusiei ar fi inacceptabilă.
Gorbaciov simte acum că această înțelegere i-a fost trătată. El susține: „Washingtonul credea atunci că nu mai avem rivali și își poate permite orice; SUA aveau ambiția de a construi un nou imperiu.”
În 1999, fostele state membre ale Tratatului de la Varșovia – Polonia, Cehia și Ungaria – au aderat la NATO; acestora li s-au alaturat ulterior Bulgaria, România și țările baltice în 2004. De fiecare dată când s-a votat extinderea NATO spre Est, Germania a susținut această mișcare. Gorbaciov reproșează germanilor faptul că „nici ei nu s-au ținut de promisiuni”, dorindu-și să revină la perioada anului 1990.
