Noul lider suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, a lansat un prim mesaj tranșant la adresa Statelor Unite, cerând închiderea imediată a tuturor bazelor militare americane din regiune. El a avertizat fără echivoc că aceste baze vor deveni ținte militare.

Mojtaba Khamenei îi succede tatălui său, Ali Khamenei, care a fost ucis pe 28 februarie într-un atac atribuit Statelor Unite și Israelului. Potrivit Reuters, noul lider a cerut și menținerea închisă a strâmtorii Ormuz, ca metodă de presiune asupra inamicilor Teheranului, în a 13-a zi a conflictului.

„Toate bazele americane trebuie închise”

Primul mesaj al noului lider iranian, transmis joi, a fost o declarație de forță care stabilește un ton conflictual. Ayatollahul a transmis că prezența militară americană în Orientul Mijlociu nu mai este tolerată. „Toate bazele americane trebuie închise imediat în regiune, iar aceste baze vor fi atacate”, a declarat Mojtaba Khamenei, conform primului său mesaj oficial.

Pe lângă amenințarea directă la adresa infrastructurii militare, el a insistat ca strâmtoarea Ormuz să rămână blocată. Liderul de la Teheran a descris blocada ca fiind un „instrument de presiune asupra duşmanului”.

O succesiune rapidă în plin război

Numirea lui Mojtaba Khamenei a avut loc duminică dimineața devreme, când a fost ales noul Lider Suprem al Republicii Islamice de către Adunarea Experţilor. Aceasta marchează a treia schimbare de conducere în istoria de 47 de ani a Republicii Islamice, după fondatorul Ruhollah Khomeini și tatăl său, Ali Khamenei.

Schimbarea la vârful puterii a fost declanșată de moartea lui Ali Khamenei, ucis sâmbătă, 28 februarie, în atacurile lansate de Statele Unite și Israel.

Mesajul noului lider, anunțat pe Telegram

Anunțul privind publicarea primului mesaj a fost făcut pe canalul oficial de Telegram al noului ayatollah. Acolo s-a precizat că „primul mesaj de la Eminenţa Sa Ayatollahul Seyyed Mojtaba Hosseini Khamenei, Liderul Suprem al Revoluţiei Islamice, va fi publicat în câteva minute”.

Potrivit agenției de știri Tasnim, mesajul a fost structurat în șapte secțiuni principale. Discursul urma să abordeze subiecte diverse, de la omagierea tatălui său, descris drept „liderul martir al revoluţiei”, până la definirea rolului și îndatoririlor poporului și ale forțelor armate. Alte teme menționate au fost îndatoririle organelor executive, ale frontului de rezistență, precum și rolul țărilor din regiune și strategia de confruntare cu „inamicii”.

Sursa: Stirileprotv

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Ali Khamenei Iran Mojtaba Khamenei război Orientul Mijlociu SUA