Peste 3.000 de nave sunt blocate și comerțul global cu petrol este sub o amenințare directă, în timp ce Occidentul caută soluții pentru a sparge blocada impusă de Iran în Strâmtoarea Ormuz. Miercuri, nava thailandeză Mayuree Naree a fost lovită de foc iranian la scurt timp după ce a intrat pe ruta maritimă din Emiratele Arabe Unite, fiind doar una dintre victimele unui conflict care escaladează rapid.
Un iad pentru transportul maritim
Situația a devenit critică. La scurt timp după atacul asupra navei thailandeze, a devenit clar că alte două nave fuseseră lovite în primele ore ale zilei: nava container ONE Majesty, sub pavilion japonez, și nava Star Gwyneth, sub pavilionul Insulelor Marshall. Iar asta s-a întâmplat la doar o zi după ce trupele americane au aruncat în aer două ambarcațiuni de atac rapid iraniene care se ascundeau în apele puțin adânci.
Strâmtoarea, o porțiune de apă de doar 38 de kilometri prin care tranzitează 20% din rezervele mondiale de petrol, devine un adevărat iad. Experții avertizează că asigurarea securității nu va fi deloc ușoară, deoarece Iranul „se gândește la asta și se pregătește de zeci de ani”. Garda Revoluționară Islamică (IRGC) a revendicat atacurile de miercuri, afirmând că navele au fost „lovite de proiectile iraniene și oprite după ce au ignorat avertismentele forțelor navale ale IRGC”. Mai mult, comandantul marinei, Alireza Tangsiri, a declarat tranșant că „orice navă care intenționează să treacă trebuie să obțină permisiunea Iranului”.
Cifrele sunt amețitoare.
Aproximativ 4% din transportul maritim global este blocat, iar traficul prin strâmtoare a scăzut dramatic. Peter Aylott, de la Camera de Transport Maritim din Marea Britanie, a precizat că numărul navelor a scăzut de la 100 pe zi la mai puțin de cinci, majoritatea fiind iraniene. El a amintit și de un incident de săptămâna trecută, când Iranul a atacat o navă egipteană, iar remorcherul venit în ajutor a fost distrus, „cu pierderea a probabil patru până la opt membri ai echipajului”.
Răspunsul Americii și amenințarea economică
În fața acestei crize, președintele Trump a promis escortă navală „cât mai curând posibil”, jurând: „Indiferent ce se va întâmpla, Statele Unite vor asigura FLUXUL LIBER DE ENERGIE către LUME. PUTEREA ECONOMICĂ și MILITARĂ a Statelor Unite este CEA MAI MARE DE PE PĂMÂNT. Vor urma și alte acțiuni.” Numai că și Teheranul promite același lucru. Comandanții militari iranieni l-au avertizat pe Trump să se „pregătească” pentru o creștere a prețului petrolului la 200 de dolari pe baril, pe măsură ce conflictul trece de la „lovituri reciproce” la „atacuri continue”.
Pentru a calma piețele, Agenția Internațională pentru Energie a anunțat cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istoria sa de 50 de ani: 400 de milioane de barili. Între timp, Pentagonul a subliniat că până acum au fost lovite peste 60 de nave iraniene. Comandamentul Central al SUA (Centcom) a mers mai departe, avertizând civilii să evite porturile folosite de armata iraniană. „Această acțiune periculoasă pune în pericol viețile unor oameni nevinovați”, se arată într-un comunicat, care adaugă că „porturile civile utilizate în scopuri militare își pierd statutul de protecție și devin ținte militare legitime în conformitate cu dreptul internațional”.
Amiralul Brad Cooper, comandantul Centcom, a fost direct: „De ani de zile, regimul iranian amenință transportul comercial în apele internaționale. Misiunea noastră este să punem capăt capacității lor de a-și proiecta puterea și de a hărțui transportul maritim în strâmtoarea Hormuz.”
Mii de mine și bărci de pescuit capcană
Dar cum anume reușește Iranul să paralizeze o arteră vitală? Răspunsul stă în tacticile asimetrice. Potrivit foștilor șefi militari, Iranul are peste 5.000 de mine în arsenal și 1.000 de nave pregătite să le lanseze. Tom Sharpe, un fost comandant al Marinei Regale, a subliniat problema celor peste 1.000 de dhow-uri (bărci de pescuit din lemn folosite pentru amplasarea minelor). „Ele pot amplasa mine foarte repede, dar problema cu lovirea lor este că nu se va ști dacă este o mină sau o barcă de pescuit până când nu va fi prea târziu.”
E drept că forțele americane pot ținti navele înainte ca acestea să amplaseze mine, dar eliminarea explozibililor odată ajunși în apă este o cu totul altă poveste. Steve Prest, fost director în marina britanică, a explicat că o astfel de misiune este o „sarcina cu adevărat dificilă”. „Curățarea minelor sub foc ar avea un cost foarte mare. Trebuie să elimini riscul de foc înainte de a putea curăța minele”, a spus Prest. Este nevoie de o „bubble of security” (bulă de securitate) pentru a proteja navele specializate, care sunt de obicei slab protejate.
Escorte navale o soluție cu riscuri uriașe
S-a vorbit mult despre escorte militare, iar președintele francez Macron a declarat că dorește organizarea lor „cât mai curând posibil”. Numai că lucrurile nu sunt deloc simple. O astfel de operațiune ar necesita o logistică impresionantă. Steve Prest a detaliat: „Ar trebui să vă asigurați că ați eliminat amenințările de-a lungul coastei și să asigurați supravegherea din aer. Pentru a face acest lucru, ar trebui să vă ocupați de apărarea aeriană inamică. Acest lucru nu se va întâmpla în următoarele câteva zile.”
Chiar și aliații regionali, precum Arabia Saudită, par reticenți. Abbas Dahouk, fost consilier militar la Departamentul de Stat al SUA, a sugerat că Riadul va adopta „o abordare prudentă, bazată pe coaliție, contribuind cu supraveghere, acoperire aeriană și apărare antirachetă”, dar se va baza pe „leadershipul SUA pentru operațiunile de securitate maritimă cu risc ridicat”. Saudiții au, e drept, o alternativă parțială, un oleoduct construit în timpul războiului Iran-Irak, care „servește ca o linie de salvare strategică, dar nu înlocuiește complet Ormuz”.
V-ați gândit vreodată ce ar însemna pentru economia globală dacă acest punct de tranzit ar fi închis complet, chiar și pentru câteva săptămâni?
chiar și cu escorte, riscurile rămân imense. Nick Childs, de la Institutul Internațional pentru Studii Strategice, a avertizat: „Acțiunea SUA poate reduce amenințarea, dar, la fel ca în cazul Houthi din Marea Roșie, nu o poate elimina în totalitate.” Pentru mulți observatori, singura garanție reală ar implica o prezență militară la sol. „Securitatea durabilă a punctelor critice maritime necesită un anumit grad de influență sau control pe uscat”, a concluzionat Dahouk, lăsând deschisă o perspectivă care ar schimba complet dinamica conflictului.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News