Luni, 13 iulie, Uniunea Europeană a încheiat un acord cu Turcia referitor la gazoductul Nabucco, marcând un moment crucial în eforturile de diversificare a surselor energetice fără implicarea Rusiei.
Deși Turcia este principalul punct de tranzit pentru acest proiect, interesele energetice ale Ankarei în regiunea Caucaz ar putea complica integrarea Azerbaidjanului ca furnizor de energie. Aceasta este opinia lui Alexandros Petersen, specialist în securitate energetică la Center for Strategic International Studies (CSIS) din Washington D.C., care a scris un articol pentru cotidianul rus The Moscow Times.
Printre acțiunile recente ale Ankarei se numără decizia de a redeschide granița cu Armenia, care fusese închisă din cauza conflictului din Nagorno-Karabah. Această mișcare a stârnit nemulțumiri printre partenerii Nabucco din Baku.
Deși președintele turc Abdullah Gul și premierul Recep Tayyip Erdogan nu au luat măsuri concrete imediat, ideea normalizării relațiilor cu Armenia captează atenția publicului turc. Estul mai puțin dezvoltat al Turciei vede această deschidere ca pe o oportunitate economică semnificativă și există interes pentru proiectele energetice armenești care ar putea satisface cererea crescândă din Turcia.
În același timp, Bruxelles-ul și Washington-ul încearcă să reproducă succesul proiectului Baku-Tbilisi-Ceyhan prin conectarea Nabucco la infrastructura energetică și economiile Azerbaidjanului și Georgiei. Totuși, aceste eforturi par să ignore influența tot mai mare pe care Rusia o exercită asupra Armeniei.
Azerbaijan rămâne principala sursă de energie din Caucaz datorită resurselor sale bogate de petrol și gaze naturale. Georgia joacă un rol strategic similar prin facilitarea accesului resurselor către piețele occidentale fără intervenții externe nedorite.
Din păcate, Armenia nu s-a integrat niciodată pe piața exporturilor energetice către Occident datorită conflictelor regionale. În mod ironic, asistența Uniunii Europene și Statelor Unite s-a concentrat asupra sprijinului financiar pentru reactorul nuclear vechi de la Metsamor și realizarea unui studiu de fezabilitate pentru o noua centrală electrică.
Planurile Rusiei privind modernizarea reactorului nuclear existent și exporturile electrice către Turcia sau Iran pun sub semnul întrebării presupunerile Occidentale despre viitorul sectorului energetic armenesc.
În cadrul negocierilor legate de Nabucco, comportamentul instabil al Turciei s-a evidențiat mai ales având în vedere îmbunătățirea relațiilor dintre Ankara și Moscova într-un context marcat de perspectivele tot mai slabe ale aderării Turciei la Uniunea Europeană.
Controlul rusesc asupra livrării energiei către estul subdezvoltat al Turciei adaugă incertitudini suplimentare privind orientările strategice ale Ankarei spre Vest. Prin intermediul gazoductelor Iran-Armenia şi cele ruseşti spre Erevan, Moscova îşi consolidează deja coridorul energetic nord-sud ce contracarează rivalitatea vest-est orientată spre Europa Occidentală.
Acest coridor va fi extins dacă Armenia va începe să exporte electricitate către Iran cu ajutor rus. Bruxelles-ul şi Washington-ul consider că izolarea internaționala a Armeniei îi permite Rusiei să-şi exercite influenţa asupra sectorului energetic local.
Chiar dacă această situație limitează participarea Armeniei la inițiativele occidentale în domeniul energiei, nu exclude posibilitatea ca Erevan să devină un nod important pe harta energetic global sau că influența Moscovei să se extindă în regiunea Mării Negre-Mării Caspice.
Este esențial să menționăm că estimările sugerează că finalizarea proiectului Nabucco ar putea coincide cu modernizarea reactorului nuclear de la Metsamor; astfel câștigurile energetice obținute prin colaborările occidentale pot fi acompaniate simultan de provocări generate prin manevrele rusești.
