Situația din jurul fostului președinte francez Nicolas Sarkozy a luat o turnură tensionată la scurt timp după încarcerarea acestuia, întrucât, potrivit Sky News, el a devenit ținta unor amenințări cu moartea chiar din interiorul închisorii. Incidentul a avut loc la mai puțin de o zi de la sosirea sa în penitenciar pentru a executa o pedeapsă de cinci ani.

O înregistrare video apărută online, care pare să fi fost realizată de un deținut, surprinde momentul în care Sarkozy este insultat și amenințat verbal la intrarea în închisoarea La Sante din Paris. Conform Reuters, parchetul din Paris a fost sesizat imediat în legătură cu conținutul materialului video.

Trei deținuți au fost audiați de autorități

Autoritățile au anunțat că trei deținuți au fost interogați în cadrul anchetei declanșate după apariția imaginilor, iar două telefoane mobile au fost confiscate în timpul unei percheziţii desfăşurate în penitenciar.

Nicolas Sarkozy, care a ocupat funcția de președinte al Franței între 2007 și 2012, a fost plasat în detenție marți, după ce a fost găsit vinovat de conspirație legată de finanțarea campaniei electorale cu fonduri provenite din Libia.

Avocații lui Sarkozy se luptă să-l elibereze

Informațiile privind amenințările au apărut imediat după decizia autorităților de a-i aloca fostului președinte două gărzi de corp din rândul poliției, care vor fi staționate în celule din apropiere pentru a-i asigura protecția permanentă pe durata detenției.

Avocații lui Sarkozy au depus o solicitare de eliberare anticipată, care urmează să fie analizată înaintea procesului de apel. Aceștia au declarat că se așteaptă ca cererea să fie revizuită în aproximativ o lună și au menționat că speră ca fostul președinte să fie eliberat până la Crăciun.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
amenintare inchisoare moarte nikolas sarkozy