A fi singur și a te simți singur nu sunt deloc același lucru, iar diferența poate avea consecințe grave asupra sănătății. Un studiu al Universității Cornell, publicat în jurnalul JAMA Network Open, arată că persoanele care se simt mai singure decât o sugerează circumstanțele lor sociale se confruntă cu riscuri de sănătate mult mai mari. Până la urmă, corpul știe diferența.
Perceptia conteaza mai mult decat realitatea
Cercetătorii au descoperit că ceea ce contează cel mai mult nu este neapărat numărul de persoane din viața cuiva, ci modul în care sunt percepute acele conexiuni. „Majoritatea mesajelor de sănătate publică privind singurătatea se concentrează pe extinderea rețelelor sociale. Dar ceea ce sugerează acest studiu este că simpla conexiune nu reprezintă întreaga poveste”, a declarat co-autorul Anthony Ong, profesor de psihologie la Universitatea Cornell. El a adăugat că „două persoane pot avea circumstanțe sociale similare și se pot confrunta cu traiectorii de sănătate foarte diferite, în funcție de modul în care experimentează aceste circumstanțe”.
Studiul a analizat date de la 7.845 de adulți cu vârsta de peste 50 de ani din Anglia, care au fost monitorizați pe o perioadă medie de 13,6 ani. Cercetătorii au examinat discrepanța dintre izolarea socială obiectivă și sentimentele subiective de singurătate, un fenomen pe care l-au numit „asimetrie socială”.
Vulnerabili versus rezilienti social
Cei care se simțeau mai singuri decât o indicau circumstanțele, etichetați drept „vulnerabili social”, s-au confruntat cu un risc mai mare de mortalitate din toate cauzele, de boli cardiovasculare și de boală pulmonară obstructivă cronică. În schimb, participanții care erau izolați social, dar nu se simțeau singuri (descriși ca fiind „rezilienți social”) au prezentat un risc suplimentar redus pentru majoritatea problemelor de sănătate. Iar cei care se simțeau singuri și erau și izolați social au prezentat, si, un risc crescut de mortalitate.
„Ceea ce este încurajator este că asimetria socială este măsurabilă, ceea ce înseamnă că putem identifica potențial cine este cel mai expus riscului înainte ca efectele asupra sănătății să se instaleze”, a notat Ong.
Cercul vicios al singuratatii cronice
V-ați întrebat vreodată de ce unii oameni par să se izoleze singuri, chiar și când au ocazia să socializeze? Un studiu separat, publicat în jurnalul Nature Communications Psychology, a constatat că persoanele care raportează „singurătate cronică” sunt mai predispuse să perceapă următoarea interacțiune ca fiind amenințătoare, o percepție care îi determină să se retragă. Acest ciclu este mai adânc înrădăcinat la cei cu niveluri ridicate de singurătate cronică, ceea ce îl face deosebit de greu de întrerupt.
Nu-i chiar așa simplu, așadar. „Aceste descoperiri sugerează că intervenția ar putea necesita mai mult decât extinderea dimensiunii rețelei sociale a unei persoane”, a spus Ong, adăugând că abordarea singurătății necesită atenție nu numai la condițiile structurale care o produc, ci și la dinamica perceptuală și comportamentală care o susține.
Prescriptia sociala, o solutie?
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), aproximativ 16% dintre oamenii din întreaga lume se confruntă cu singurătatea. Mai mult, una din cinci vizite la medicul de familie este pentru probleme care nu pot fi abordate clinic, cum ar fi izolarea socială, singurătatea și dificultățile financiare.
Ca răspuns, unii profesioniști din domeniul medical apelează la prescripția socială. Aceasta include activități non-medicale care sporesc bunăstarea pacienților, adesea activități comunitare precum grupuri de plimbare, voluntariat și cluburi de grădinărit. Marea Britanie a fost prima țară care a integrat prescripția socială în politica națională de sănătate, cu peste 1 milion de persoane trimise anual către astfel de servicii.
„Prescripția socială oferă un mijloc puternic de a aborda determinanții sociali ai sănătății”, a declarat Nils Fietje, de la OMS Europa.
Începând cu martie 2026, Academia Națională pentru Prescripție Socială din Regatul Unit (NASP) va deveni Centrul Colaborator al OMS pentru Politica și Dezvoltarea Prescripției Sociale, oferind sprijin țărilor membre OMS pentru a dezvolta și implementa politici similare în sistemele naționale.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Cezar Avrămuță a fost reținut 24 de ore. Acuzația vizează împingerea unui jandarm
Dolce SportMax Verstappen câștigă calificările pentru Bahrain și obține primul pole position din 2026
GetPonyMașinile Non-Euro ar avea acces restricționat în centrul Bucureștiului din 1 noiembrie 2027
BravonetSora lui Ken Urker o acuză pe Gypsy Rose Blanchard că minte. Autumn spune că nu mai erau împreună
LylaPielea poate pierde aproximativ 30% din colagen în primii cinci ani de menopauză. Ce pot face tratamentele
Revista IoanaPelicula albă de pe murături poate fi drojdie Kahm. Când o îndepărtezi și când arunci borcanul