Statele Unite și cel puțin o țară din Golf negociază achiziționarea de drone-interceptor dezvoltate în Ucraina pentru a contracara atacurile tot mai dese cu drone Shahed, lansate de Iran. Experiența vastă a Ucrainei în combaterea acestor amenințări a transformat țara într-un furnizor neașteptat de tehnologie militară avansată și ieftină.

Discuțiile vin în contextul în care statele din Golf folosesc rachete Patriot extrem de scumpe pentru a se apăra, o soluție nesustenabilă pe termen lung. Potrivit Financial Times, o singură dronă Shahed costă aproximativ 30.000 de dolari, în timp ce o rachetă PAC-3 din sistemul Patriot depășește 13,5 milioane de dolari. În contrast, interceptoarele ucrainene, produse în serie, costă doar câteva mii de dolari.

Discuții „sensibile” cu Pentagonul

Reprezentanți ai industriei de apărare ucrainene au confirmat interesul crescut pentru tehnologia dezvoltată de Kiev. Un oficial ucrainean a descris discuțiile purtate cu Pentagonul drept „sensibile”, adăugând că orice potențială vânzare trebuie să fie coordonată direct cu guvernul de la Kiev. Interesul partenerilor occidentali este alimentat de eficiența și costul redus al soluțiilor ucrainene.

Zelenski confirmă dialogul cu statele din Golf

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că a purtat discuții cu liderii din Qatar și Emiratele Arabe Unite pe tema utilizării tehnologiilor anti-dronă dezvoltate de Ucraina. Liderul de la Kiev a subliniat avantajul strategic al țării sale, afirmând că Ucraina deține „cea mai avansată expertiză din lume” în contracararea dronelor de tip Shahed. Totuși, Zelenski a precizat că o astfel de cooperare nu trebuie să afecteze capacitatea defensivă a Ucrainei, care se confruntă zilnic cu atacuri rusești.

De ce sunt dronele Shahed o amenințare majoră

Experții militari avertizează că Iranul ar deține zeci de mii de drone Shahed, care sunt ușor de ascuns și pot fi lansate de aproape oriunde, făcând dificilă neutralizarea rampelor. De la începutul invaziei, Ucraina a folosit o gamă largă de mijloace pentru a le doborî, de la tunuri antiaeriene și vehicule echipate cu mitraliere, până la drone-interceptor specializate. Acestea din urmă pot atinge viteze de 250 km/h, suficiente pentru a intercepta o dronă Shahed, care zboară cu 185 km/h. O provocare majoră rămân însă noile drone rusești Geran-3, care au propulsie jet și ating viteze de peste 550 km/h.

Miza strategică pentru Kiev

Pe lângă beneficiile economice, Ucraina are și un obiectiv strategic. Dacă statele din Golf vor adopta interceptoarele ucrainene, mai multe rachete Patriot PAC-3 ar putea fi redirecționate către Ucraina. Kievul are nevoie urgentă de aceste sisteme avansate pentru a se apăra de rachete de croazieră și balistice, amenințări mult mai periculoase decât dronele Shahed. Printre sistemele ucrainene de interceptare deja operaționale se numără drona cu aripă fixă Merops, quadcopterul de mare viteză Sting produs de Wild Hornets și dronele dezvoltate de General Cherry, specializate în „vânătoarea” de Shahed-uri.

Sursa: Adevarul

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
drone Shahed drone ucrainene Iran pentagon Volodimir Zelenski