Războiul din Orientul Mijlociu a intrat în a 17-a zi, iar tensiunile nu dau semne de acalmie. Președintele american Donald Trump a solicitat ajutorul a șapte țări aliate pentru a menține deschisă Strâmtoarea Ormuz, o rută maritimă vitală, în timp ce susține că Washingtonul poartă discuții cu Iranul. În paralel, forțele americane și israeliene au continuat bombardamentele asupra unor orașe precum Teheran, Hamadan și Isfahan.

Apelul lui Trump către aliați

Președintele american a declarat că a cerut unui număr de șapte țări să trimită nave de război pentru a menține deschisă strâmtoarea Ormuz (o rută pe unde tranzitează în mod normal o cincime din petrolul mondial). Apelul său nu a dus însă la niciun angajament concret. Prețurile petrolului cresc vertiginos.

Iar președintele a refuzat să numească țările care depind de țițeiul din Orientul Mijlociu și cu care negociază formarea unei coaliții. „Solicit ca aceste ţări să se implice şi să-şi protejeze propriul teritoriu, deoarece este teritoriul lor”, a spus Trump, argumentând că acest canal de navigare nu mai este la fel de necesar pentru Statele Unite. E drept că, anterior, el făcuse apel la China, Franţa, Japonia, Coreea de Sud şi Marea Britanie. „Ar fi bine ca şi alte ţări să se ocupe de asta alături de noi, iar noi le vom ajuta. Vom colabora cu ele”, a declarat Trump.

Reacții prudente la nivel internațional

Hai să vedem ce au răspuns, principalele puteri. Marea Britanie a confirmat că premierul Keir Starmer a discutat cu Trump despre importanța redeschiderii strâmtorii „pentru a pune capăt perturbării transportului maritim global”. Numai că Trump a avut o altă versiune, afirmând că Starmer a refuzat inițial să pună portavioanele britanice „în pericol”.

„Indiferent dacă vom primi sprijin sau nu, pot spune asta, şi le-am spus: Ne vom aminti”, a declarat Trump.

Australia și Japonia au anunțat deja că nu vor trimite nave de război. China, prin purtătorul de cuvânt al ambasadei din SUA, Liu Pengyu, a transmis că „toate părţile au responsabilitatea de a asigura o aprovizionare cu energie stabilă şi neîngrădită”. Coreea de Sud „ia act” de apel și „va analiza cu atenție” situația. Franța a menționat o posibilă misiune internațională, dar numai atunci când „circumstanţele o permit”, adică după ce luptele se vor potoli. V-ați fi așteptat la un răspuns mai ferm din partea Germaniei? Ministrul de externe german, Johann Wadephul, a fost tranșant: „Vom fi în curând o parte activă a acestui conflict? Nu.”

Ce spune Teheranul

De cealaltă parte, Teheranul are propria sa poveste. Ministrul de Externe, Abbas Araghchi, a declarat că Iranul a fost „abordat de o serie de ţări” care solicită trecerea în siguranță a navelor lor. Replica sa a fost scurtă și la obiect: „Decizia aparţine armatei noastre”. El a adăugat că unui grup de nave i s-a permis trecerea, dar a precizat că strâmtoarea este deschisă tuturor, cu excepția Statelor Unite și a aliaților acestora. Asta în timp ce Trump susține că Iranul dorește să „negocieze cu orice preț”.

Prețul petrolului și stocurile de urgență

Pe fondul crizei, Agenția Internațională pentru Energie (AIE) a anunțat că stocurile de urgență de petrol „vor începe în curând să curgă către pieţele globale”. Anunțul a fost actualizat de la 400 de milioane de barili la aproape 412 milioane, acțiunea fiind descrisă ca fiind „de departe cea mai mare din istorie”.

Conform AIE, țările membre din Asia intenționează să elibereze stocurile „imediat”, în timp ce rezervele din Europa și America vor fi disponibile „de la sfârșitul lunii martie”. Întrebat despre prețuri, Trump a rămas optimist. „Preţurile vor scădea brusc imediat ce totul se va termina. Şi se va termina destul de repede”, a declarat el reporterilor.

Dincolo de declarațiile politice, realitatea de pe teren rămâne brutală. Coloane de fum au fost observate deasupra Teheranului, unde o clinică a Semilunii Roșii a fost avariată. Zborurile pe aeroportul internațional din Dubai au fost suspendate după un atac cu drone, iar Arabia Saudită a interceptat cel puțin 60 de drone în estul țării. În Irak, atacuri similare au vizat Ambasada SUA din Bagdad și baza aeriană Balad, rănind trei persoane.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
Donald Trump Iran NATO război Orientul Mijlociu Strâmtoarea Ormuz