Este aproape sigur că o mare parte din UE se îndreaptă spre austeritate în 2024.
În condițiile unor rate ale dobânzilor record și obosite de un an de dezbateri prelungite privind normele fiscale, chiar și guvernele cele mai puțin cumpătate au acceptat acum reimpunerea unor limite stricte ale datoriei și ale deficitului, care vor face ca aproximativ jumătate din membrii UE să fie nevoiți să impună reduceri bugetare în 2024.
Înainte de a ne arunca cu capul înainte, merită să ne întoarcem pentru un minut în urmă, la sfârșitul anului 2022, când încă ne întrebam dacă planurile ambițioase de cheltuieli ale UE vor supraviețui unei lupte cu Banca Centrală Europeană (BCE).
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, tocmai anunțase o altă salvare masivă a economiei.
Practic, ea s-a angajat să învingă „războiul economic” al Rusiei cu subvenții abundente în cadrul RepowerEU și a declarat că va contracara concurența americană și chineză cu cheltuieli ecologice și tehnologice sporite.
Pentru a legitima cheltuielile suplimentare necesare, ea a propus reguli de îndatorare care să fie mai flexibile. „Trebuie să recunoaștem o nouă realitate a unor niveluri de îndatorare mai mari”, a declarat ea presei la momentul respectiv.
Pentru ca toate acestea să se realizeze, ea a invocat pachetul masiv de cheltuieli Covid-19, lansat în 2020, ca model pentru rezolvarea crizei energetice și climatice pe termen lung.
Sistemul pe care l-a schițat ar permite capitalelor naționale să prezinte planuri bugetare și de investiții, pe care Comisia le-ar aproba și le-ar monitoriza ulterior.
La mijloc s-ar afla un nou fond de suveranitate al UE, care ar oferi UE însăși puterea de foc fiscală de care are nevoie pentru a ajuta membrii mai slabi din punct de vedere economic să facă față crizelor pe termen mai lung – un fond similar, în ceea ce privește structura, dar poate nu și domeniul de aplicare, cu fondul de redresare Covid-19, în valoare de 800 de miliarde de euro.
În cea mai recentă iterație a regulilor fiscale ale UE, care au făcut obiectul unor lupte grele, fondul de suveranitate a dispărut aproape complet din textul Consiliului UE. Înlocuit mai întâi cu un fond mult mai mic, de 10 miliarde de euro, a rămas acum doar 1,5 miliarde de euro pentru a ajuta cei 450 de milioane de cetățeni ai UE să facă față șocurilor geopolitice și de mediu externe.
Reîntoarcerea criteriilor de referință
Însă, adevărata pacoste pentru oricine îndrăznește încă să viseze măreț sunt așa-numitele „criterii de referință” numerice generice pentru reducerea datoriei, care au fost incluse din nou în acord.
Acest lucru a fost cerut cu insistență de ministrul german de finanțe, Christian Lindner, din partidul neoliberal FDP, și impune țărilor cu deficite mai mari de trei procente din PIB să își reducă deficitele cu cel puțin 0,5 procente din PIB pe an.
Aceste calculele exacte ale impactului, fac încă obiectul unor modificări în text. Cu toate acestea, este clar că miniștrii de finanțe italian și francez ar trebui să facă reduceri pe care Jeromin Zellmeyer, director al influentului think tank Bruegel, cu sediul la Bruxelles, le-a descris recent ca fiind „complet nebunești”.
Investițiile în domeniul climei sunt una dintre primele victime ale acestui nou accent pus pe reducerea datoriei. Dovezile empirice ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) au arătat că reducerile de cheltuieli înlătură investițiile pe termen lung.
Aceasta este o problemă, deoarece investițiile ecologice anuale în Europa se ridică la 475 de miliarde de euro anual, din care aproximativ jumătate trebuie să provină din fondurile publice.
Iar consolidarea bugetară determină deja guvernele să își reducă ambițiile ecologice.
Concret, Germania, de exemplu, care se confruntă acum cu o criză bugetară provocată de ea însăși, a tăiat 45 de miliarde de euro din proiectele sale privind clima și transformarea în fiecare an până în 2027.
Reducerile bugetare de ultimă oră au fost făcute după ce Curtea Constituțională a decis că fondurile în afara bilanțului pentru a ocoli frâna constituțională a datoriei este ilegală.
Aceste reduceri vor diminua și mai mult creșterea economică în Germania. Până la sfârșitul anului 2024, cea mai mare economie din zona euro nu va mai crește, cel mai probabil, din 2019.
În contextul social, germanii au înregistrat, de asemenea, o scădere dramatică a salariilor reale de la începutul Covid-19.
În contextul unui raport recent al Trezoreriei SUA, salariile din SUA au crescut cu 2,8% din 2019. În aceeași perioadă, lucrătorii germani au pierdut 7,1% din salariile reale în anul 2023 față de 2019. Doar Italia s-a descurcat mai rău, cu o pierdere salarială de 9,1 la sută.
Din datele Fondului Monetar Internațional, Germania este acum pe cale să intre în recesiune, iar pentru a scăpa de aceasta va fi nevoie, cel mai probabil, de mai multe investiții, nu de mai puține.
Dar chiar și cu o rată a datoriei Germaniei de 60% din PIB, cea mai mică dintre marile economii dezvoltate, Lindner s-a arătat hotărât să impună mai multe reduceri de cheltuieli.
Astfel, „Cu siguranță mă pot gândi la mai multe domenii în care să reducem cheltuielile”, a declarat el presei germane chiar înainte de Crăciun.
Moment de boom pentru extrema dreaptă
În aceste condiții, din punct de vedere politic, nimeni nu ar trebui să fie surprins de o creștere a extremei drepte în întreaga Europă în 2024.
S-a demonstrat că reducerile cheltuielilor publice cresc substanțial votul extremist – în special la dreapta, deoarece partidele de extremă dreapta au acuzat din ce în ce mai mult, în retorica lor, imigranții pentru înrăutățirea serviciilor publice și lipsa de locuințe. Dar austeritatea din trecut este de vină.
În anii de austeritate din anii 2010, privațiunile din serviciile publice au fost legate de o creștere a sprijinului extremei drepte în Italia, condusă în prezent de partidul neofascist Fratelli d’Italia al Giorgiei Meloni.
Un efect similar este vizibil în Germania
Din informaţiile agenției europene de rating Scope Ratings, subinvestițiile Germaniei, în comparație cu alte economii majore, de la introducerea ruinătoarei frâne de îndatorare a țării în 2009, se ridică la 300 de miliarde de euro. Eșecul Germaniei de a investi în infrastructură, în energiile regenerabile și în digitalizare a contribuit la faptul că țara are una dintre cele mai scăzute rate de creștere din Europa, ceea ce se adaugă la un sentiment general de declin economic.
Acest lucru a ajutat partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD), care a depășit în prezent toate partidele de guvernământ în sondaje, bazându-se pe o agendă anti-imigranți și anti-verzi. Cu toate acestea, AfD susține la rândul său politicile cu deficit redus din trecut, arătând cum austeritatea poate duce la succesul electoral al partidelor care promit mai multă austeritate. Și nu doar în Germania.
În concluzie, o contracție susținută a cheltuielilor în cea mai mare economie a Europei trage în jos blocul în ansamblu, amenințând planurile ambițioase de investiții care au caracterizat UE începând cu 2019. Acest lucru ciopârțește avantajul competitiv al Europei, în timp ce China și SUA, ambele neafectate de limite de cheltuieli autoimpuse, continuă să verse investiții în avansarea industriilor lor strategice.
Sursa: euobserver.com
