Tensiune maximă în Orientul Mijlociu. Președintele american Donald Trump a acordat Iranului un termen-limită de 48 de ore pentru a redeschide Strâmtoarea Hormuz, avertizând că, în caz contrar, Statele Unite vor lovi infrastructura energetică a țării. Ultimatumul, anunțat sâmbătă seara, expiră luni.
Amenințare directă de la Trump
Mesajul liderului de la Casa Albă a fost tranșant și nu lasă loc de interpretări. Într-o postare pe rețeaua sa Truth Social, Trump a transmis direct amenințarea către regimul de la Teheran. „Dacă Iranul nu deschide complet, fără amenințări, Strâmtoarea Hormuz în termen de 48 de ore de la acest moment exact, Statele Unite ale Americii vor lovi și vor distruge complet diversele lor centrale electrice, începând cu cea mai mare”, a scris Donald Trump.
Israelul, sub ploaie de rachete
Avertismentul lui Trump vine pe fondul unei escaladări rapide a conflictului din regiune. Chiar premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a descris seara de sâmbătă ca fiind „foarte dificilă”. Și pe bună dreptate. Potrivit acestuia, „două atacuri cu rachete iraniene asupra sudului Israelului au rănit peste 120 de persoane, dintre care 11 sunt în stare gravă”.
În acest context, șeful armatei israeliene a declarat că războiul a ajuns abia „la jumătate”. Mai mult, el a precizat că operațiunile militare vor continua cel puțin până la începutul lunii viitoare. Dar ce înseamnă, mai exact, că războiul a ajuns abia la jumătate?
Rachete iraniene la 4.000 km
Ca o demonstrație de forță, Iranul a lansat în paralel două rachete balistice către baza militară britanică Diego Garcia. Aceasta este situată la aproximativ 4.000 de kilometri distanță. E drept că niciuna dintre rachete nu și-a atins ținta, însă simpla utilizare a unor proiectile cu o rază de acțiune atât de lungă a ridicat îngrijorări serioase în rândul strategilor militari europeni.
Miza economică a Strâmtorii Hormuz
Localizată strategic între Iran și Oman, Strâmtoarea Hormuz este una dintre cele mai importante rute energetice din lume. Blocarea acesteia a provocat deja o creștere a prețurilor la energie și a generat tensiuni pe piețele internaționale.
O parte semnificativă din exporturile globale de petrol trec pe aici.
De la retragere la amenințări totale
Numai că, înainte de acest ultimatum, tonul liderului american era complet diferit. Această schimbare radicală de atitudine vine după ce Trump sugerase anterior că ia în calcul o „reducere” a operațiunilor militare și afirmase că armata SUA este „foarte aproape” de a-și atinge obiectivele.
Replica Iranului nu a întârziat. După un atac israelian asupra câmpului de gaze South Pars (unul dintre cele mai importante proiecte energetice ale Iranului), ministrul de externe, Abbas Araghchi, a avertizat că Iranul „nu va da dovadă de nicio reținere” dacă infrastructura țării va fi lovită din nou.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaDurerile digestive pot continua ani după o toxiinfecție alimentară. Ce este colonul iritabil post-infecțios
News24Houthi amenință aviația civilă cu operațiuni militare în spațiul aerian saudit
Dolce SportHagi pregătește România pentru Suedia fără Drăgușin și Ghiță, după 0-6 cu Polonia
GetPonyCinci Wuling testate în China arată diferența dintre o electrică de oraș și un SUV de 525 CP
BravonetDouă arestări într-o singură seară pentru gemenele Indiggo. Victima ar fi chiar mama lor
LylaCum îți înveți băiatul să respecte refuzul și să reziste presiunii grupului prin 4 exerciții de zi cu zi