Guvernul Republicii Irlanda urmează să înfiinţeze o nouă autoritate naţională de monitorizare a calităţii şi siguranţei transplanturilor de organe, demers ce survine ca răspuns la o directivă a Uniunii Europene (UE) privind donaţiile de organe, susţinută de o importantă comisie din Parlamentul European (PE) şi care se aşteaptă să fie aprobată formal de către forul legislativ luna viitoare, în condiţiile în care rata donării de organe în UE variază mult de la o ţară la alta, ea fiind în România de numai un donator la un milion de persoane, scrie în ediţia sa de marţi cotidianul Irish Times.
Pe cuprinsul Uniunii Europene este în curs de instaurare o nouă direcţie de impulsionare a donaţiilor de organe, ameliorare a siguranţei şi stopare a traficului ilegal cu organe, odată cu votarea de către Comisia pentru sănătate publică a PE a noii directive, împreună cu un plan privind transplantul.
Guvernele ţărilor din cadrul UE se străduiesc să facă faţă cererii crescânde în domeniul transplantului de organe, în condiţiile în care 12 persoane mor zilnic în aşteptarea unui organ compatibil.
Rata donării de organe în UE variază mult de la o ţară la alta, ea fiind de 34 de donatori la un milion de locuitori în Spania, care se situează pe primul loc la acest capitol în Uniune, în timp ce în România ea este de numai unu la un milion. În Republica Irlanda, rata donării de organe este circa 20 de donatori decedaţi la un milion de locuitori.
Potrivit unor oficiali europeni, disparităţile din cadrul UE la acest capitol se datorează modului în care sunt organizate sistemele de sănătate. Spania, de exemplu, a investit mult în formarea unei reţele de coordonatori privind transplantul, care intră direct în legătură cu familiile decedaţilor pentru a discuta despre donarea de organe, contribuind astfel la atenuarea penuriei de organe pentru transplant.
Unul din elementele cheie ale noului plan de acţiune al UE este încurajarea guvernelor statelor membre să înveţe din experienţa Spaniei şi să formeze mai mulţi coordonatori în domeniul transplantului de organe.
Conform Irish Times, Departamentul irlandez al Sănătăţii a afirmat că există deja coordonatori de transplant în spitalele irlandeze şi că Republica Irlanda susţine în totalitate noile măsuri prevăzute în directiva UE privind transplantul de organe.
Directorul Irish Kidney Association, Mark Murphy, a descris noua lege ca fiind „un plan solid pentru ameliorarea situaţiei din domeniul transplantului de organe în întreaga Europă”. El a precizat că simte o uşurare că o schimbare de ultim moment în modul de formulare a textului va face ca donaţiile de organe de la persoane în viaţă să fie considerate o metodă complementară la transplantul de organe provenite de la persoane decedate, în pofida faptului că unii europarlamentari intenţionează să facă din donaţiile de organe de la persoane în viaţă ultima variantă la care trebuie să se recurgă.
Rata donaţiilor de organe provenite de la persoane în viaţă este în creştere pe cuprinsul UE, acestea reprezentând în prezent 18 % din totalul transplanturilor din UE.
Se aşteaptă ca noua directivă a UE să fie aprobată în plenul Parlamentului European de la Strasbourg pe 20 aprilie.