Criza politică din România își arată deja colții pe piețele financiare. Bursa de Valori București a înregistrat o scădere de peste 2%, în timp ce randamentele la titlurile de stat pe 10 ani au urcat cu 50 de puncte de bază. Adrian Codirlaşu, preşedintele CFA România, avertizează asupra primelor semnale negative care indică o nervozitate crescândă în rândul investitorilor.
Primul șoc în piață
Reacția investitorilor la turbulențele politice a fost aproape imediată, vizibilă încă de la deschiderea ședinței de tranzacționare de marți. Cifrele sunt clare și nu lasă loc de interpretări, deși impactul este considerat, deocamdată, unul moderat.
„Dacă ne uităm la ce se întâmplă pe pieţele financiare, vom vedea că, la deschidere, Bursa a scăzut cu peste 2% (la 12:30 – n.r.), iar randamentele titlurilor de stat pe 10 ani au crescut, în ultima perioadă, cu aproximativ 50 de puncte de bază. Evoluţiile sunt abia la început şi mai pot apărea ştiri care să mişte preţurile în continuare. Investitorii văd turbulenţe şi şi-au redus o parte din poziţii probabil. Deocamdată impactul asupra pieţei este moderat, însă este negativ”, a explicat marţi Adrian Codirlaşu.
Adevărata problemă: deficitul bugetar
Dar dincolo de cifrele de moment, ce ar trebui să ne îngrijoreze pe termen lung? Potrivit preşedintelui CFA România, atenția trebuie îndreptată spre evoluţia randamentelor la titlurile de stat pe 10 ani. Acestea reflectă anticipaţiile investitorilor, atât români, cât şi străini.
Și, hai să fim serioși, problema principală a economiei româneşti rămâne deficitul bugetar, care va trebui finanţat cumva.
Creșterea costurilor de finanțare, reflectată de dobânzile mai mari la titlurile de stat, pune o presiune suplimentară pe un buget deja tensionat.
Colacul de salvare, banii europeni
Iar finanțarea aceasta ne aduce la un punct extrem de sensibil pentru stabilitatea economică a României. Dependența de fondurile europene nu este doar un slogan, ci o necesitate vitală pentru a evita o criză financiară în toată regula.
„Iarăşi foarte important. Noi depindem extrem de mult de banii europeni. Asta spun şi agenţiile de rating, că sunt esenţiali pentru a ne finanţa dezechilibrele şi astfel a ne menţine în categoria de rating investment grade. Capacitatea de a lua banii europeni este esenţială pentru a ne putea finanţa deficitele gemene, ambele în teritoriu de nesustenabilitate, şi de a nu intra într-o criză financiară”, a adăugat Codirlaşu.
fără fondurile europene (care sunt condiționate de stabilitate politică), riscăm enorm.
Numai că, în tot acest peisaj agitat, un indicator important pare să reziste. Preşedintele CFA România a precizat că, cel puțin pentru moment, cursul de schimb este stabil.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaHoroscop 27 septembrie 2026. Taur și Gemeni, o decizie de luat azi
Revista IoanaCanicula și seceta pot crăpa pereții casei. Cum afectează solul argilos
News24Sebastian Burduja intră primul la audieri luni, cu planul pentru Ministerul Energiei
Dolce SportCCA explică fazele de ofsaid de la Oțelul cu Corvinul și Rapid cu FC Argeș
GetPonyChery Tiggo 9 CSH a plecat în mod electric după ce bateria a stat 24 de ore și 5 minute în apă sărată
BravonetClaudia Schiffer pozează în costum de baie la 56 de ani. Rutina ei nu include antrenamente intense

