Bogdan Chirițoiu (președintele Consiliului Concurenței) a declarat joi, la Antena 3 CNN, că persoanele care se consideră prejudiciate de modul de stabilire a indicelui ROBOR pot iniția acțiuni civile, deschizând explicit o rută juridică pentru debitorii în lei care apreciază că au suportat costuri nejustificate la credite.
Concret, declarația mută discuția din zona supravegherii pieței în cea a despăgubirilor individuale sau colective. Pentru consumatori, miza este recuperarea unui prejudiciu care ar trebui demonstrat în instanță. Pentru bănci, riscul nu ține doar de eventuale plăți compensatorii, ci și de costuri de litigii, provizioane, presiune reputațională și un potențial nou val de contestare a contractelor de credit indexate la ROBOR.
„Persoanele care se consideră prejudiciate în urma modului de stabilire a indicelui ROBOR pot deschide acțiuni civile…”
Afirmația este relevantă deoarece ROBOR rămâne un reper monetar național de care depind creditele de consum și ipotecare în lei. Iar atunci când indicatorul urcă, efectul se vede direct în serviciul datoriei lunare al debitorului și, implicit, în rata de neperformanță potențială din portofoliile băncilor. Numai că o acțiune civilă nu se poate baza doar pe existența unei rate mai mari, ci pe demonstrarea unei legături între modul de stabilire a indicelui și prejudiciul concret din contract.
Un proces civil ar cere dovada prejudiciului, nu doar nemulțumirea față de nivelul ratei
Din perspectivă juridico-financiară, orice reclamant ar trebui să probeze cel puțin trei elemente. Primul este existența unui prejudiciu cuantificabil, adică o sumă plătită în plus. Al doilea este mecanismul prin care acel cost suplimentar ar fi rezultat din modul de stabilire a ROBOR. Al treilea este legătura de cauzalitate dintre comportamentul contestat și plata efectivă suportată de debitor.
Dar aici apare prima limită practică. Faptul că un credit este legat de ROBOR nu echivalează automat cu existența unui prejudiciu reparabil în instanță. Ar fi necesare documente contractuale, grafice de rambursare, istoricul dobânzilor aplicate și, foarte probabil, expertize economice care să compare costul efectiv al finanțării cu un scenariu de referință considerat legal și corect.
Pe baza relatării Antena3, declarația președintelui Consiliului Concurenței nu a fost însoțită de o estimare privind numărul persoanelor care ar putea deschide astfel de acțiuni civile și nici de o evaluare a valorii totale a despăgubirilor care ar putea fi cerute. Absența acestor repere face imposibilă, la acest moment, un calcul credibil privind expunerea agregată a sistemului bancar.
Și rolul instituției trebuie delimitat strict. Consiliul Concurenței poate semnala, investiga și formula constatări în sfera sa de competență, dar acordarea despăgubirilor ține de instanțele civile. Cu alte cuvinte, autoritatea de concurență poate funcționa ca punct de plecare factual, însă nu substituie probațiunea individuală pe care fiecare reclamant ar trebui să o construiască.
Miza pentru bănci este costul de litigii și presiunea pe marje, nu doar eventualele despăgubiri
Pentru sectorul bancar, impactul financiar ar putea lua mai multe forme. Cea mai vizibilă este plata unor compensații, dacă instanțele ar admite cererile reclamanților. Mai imediat ar apărea însă costurile cu apărarea juridică, administrarea dosarelor și, acolo unde standardele contabile ar impune, reevaluarea riscurilor și constituirea de provizioane. Într-un astfel de scenariu, presiunea s-ar transmite în profitabilitate, iar investitorii ar urmări în special efectul asupra rezultatului net și al randamentului capitalului.
Există și un risc secundar. Dacă numărul acțiunilor civile ar crește, băncile ar putea deveni mai prudente în structurarea produselor de credit cu dobândă variabilă, ceea ce ar putea afecta costul noii finanțări pentru populație și apetitul de creditare. Pentru economie, acesta ar fi canalul macroeconomic cel mai relevant: litigii mai multe pot însemna intermediere financiară mai scumpă sau criterii de eligibilitate mai dure.
Nu există, în datele disponibile acum, o poziție oficială a băncilor vizate cu privire la aceste posibile procese. Fără un punct de vedere formal din partea industriei, piața rămâne doar cu semnalul transmis de autoritatea de concurență și cu ipoteza că instituțiile de credit vor contesta atât întinderea prejudiciului, cât și legătura directă dintre ROBOR și costul individual al fiecărui contract.
Și pentru debitori, decizia de a merge în instanță are un calcul economic clar. Un litigiu presupune timp, cheltuieli procedurale și incertitudine asupra rezultatului. Dacă prejudiciul pretins este redus, costul urmăririi lui poate eroda o parte relevantă din beneficiul potențial. Dacă sumele sunt ridicate, interesul pentru acțiuni civile crește, mai ales în portofoliile de credite ipotecare, unde variațiile de dobândă se transmit pe perioade lungi.
Fără repere privind amploarea cazurilor, piața va urmări dacă apar primele dosare-test
Contextul mai larg arată că instituția condusă de Bogdan Chirițoiu a fost activă și pe alte teme sensibile pentru formarea prețurilor, inclusiv în discuții cu Ministerul Agriculturii privind cauzele unor mișcări de piață. Dar dosarul ROBOR are o particularitate: impactul se mută imediat din sfera concurenței în bilanțul gospodăriilor și, potențial, în bilanțurile băncilor.
Numai că succesul unor asemenea acțiuni civile va depinde mai puțin de tema publică a ROBOR și mai mult de finețea demonstrației economice din fiecare dosar. Instanțele vor trebui să distingă între fluctuația legitimă a unui indice monetar și un eventual prejudiciu născut dintr-un mod nelegal de stabilire a acestuia.
La acest moment, singurul fapt cert este declarația făcută joi de Bogdan Chirițoiu la Antena 3 CNN, potrivit căreia persoanele care se consideră prejudiciate de modul de stabilire a indicelui ROBOR pot deschide acțiuni civile.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
