În cadrul unei colaborări care este în curs de desfășurare între Novaya Gazeta Europe și EUobserver, se analizează datele privind votul din Parlamentul European.
Astfel, se estimează că la viitoarele alegeri europarlamentare din luna iunie, politicienii de extremă dreapta și eurosceptici și-ar putea consolida semnificativ puterea, putând obține un sfert din totalul mandatelor.
Deși se așteaptă ca Partidul Popular European (PPE), de centru-dreapta, să își mențină statutul de cel mai mare grup politic, importanța votului fiecărui eurodeputat este pe cale să crească, în special în ceea ce privește problemele care divizează, cum ar fi migrația, politica agricolă și agenda verde.
În acest sens, investigația de date, realizată în colaborare de Novaya Gazeta Europe și EUobserver își propune să facă lumină asupra legislatorilor care dau dovadă de cea mai ascultătoare disciplină de partid – și care deputați europeni se abat cel mai frecvent de la recomandările conducerii partidului lor.
Concret, în Parlamentul European sunt 705 deputați europeni, reprezentând peste două sute de partide naționale din 27 de state membre ale UE. Pentru a atenua această fragmentare, fiecare eurodeputat, pe lângă afilierea la partidul său național, se aliniază la unul dintre Grupurile Politice Europene (GPE).
Practic, aceste grupuri politice reunesc partidele naționale pe baza unor ideologii și perspective comune privind viitorul UE. De exemplu, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, PPE de centru-dreapta, cuprinde reprezentanți din aproape 50 de partide naționale din toate țările UE. În plus, alte șase grupuri politice se întind în diverse puncte de-a lungul spectrului ideologic.
În plus, o parte dintre deputații europeni acționează independent, în afara oricărei facțiuni. Astfel, începând cu 2024, există un număr de 51 de membri neafiliați.
Din punct de vedere financiar, grupurile politice europene joacă un rol crucial în determinarea pozițiilor cheie în cadrul parlamentului și primesc mai multe fonduri decât deputații europeni independenți.
Cu toate acestea, pentru fiecare eurodeputat, grupul său politic reprezintă o altă marcă ideologică la care trebuie să adere, influențând modul în care votează în ședințe. Eurodeputații riscă să fie excluși atât din partidul lor național, cât și din grupul paneuropean, dacă nu respectă frecvent linia partidului.
În cazul unui vot parlamentar fracționat, nivelul de disciplină de partid decide adesea soarta legislației. Iar astfel de voturi ar putea deveni din ce în ce mai frecvente în următoarea legislatură parlamentară, pe măsură ce forțele de extremă dreapta și eurosceptice își consolidează pozițiile.
Această analiză, care identifică cei mai indisciplinați eurodeputați și dezvăluie că disciplina de partid este cea mai slabă în rândul deputaților naționaliști și de extremă dreapta, se bazează pe rezultatele voturilor din ultimele două legislaturi.
Bruxelles/Strasbourg vs Congresul SUA
În contextul politic, deputații europeni rareori se abat de la disciplina de partid, aliniindu-și de obicei voturile la poziția grupului lor politic și a partidului lor național.
În medie, în timpul voturilor din ultimul parlament, doar patru la sută dintre deputații europeni au votat împotriva fracțiunii lor paneuropene.
Această disciplină strictă observată în parlament contrastează puternic cu comportamentul congresmenilor americani, potrivit Annei Dekalchuk de la Universitatea din Glasgow.
Acest lucru se întâmplă deoarece congresmenii americani se bucură de mai multă independență în comparație cu deputații europeni. Independența lor relativă provine în mare parte din faptul că sunt aleși direct de o majoritate în circumscripțiile lor electorale, mai degrabă decât doar prin faptul că se află pe o listă de partid.
Dimpotrivă, alegerile europene din ultimele două decenii s-au desfășurat exclusiv în cadrul unui sistem proporțional, când cetățenii UE votează pentru liste de partid la nivel național. Dekalchuk subliniază că acest sistem favorizează o dependență ridicată a deputaților europeni de conducerea partidelor naționale și a grupurilor politice europene, slăbind în același timp dependența acestora de alegătorii individuali.
În primul rând, eurodeputații își riscă perspectivele electorale – un lucru extrem de important pentru orice politician – dacă merg împotriva preferințelor partidului lor național, deoarece un astfel de comportament ar putea duce la simpla lor omitere de pe listele partidului de către conducerea partidului național în următorul ciclu electoral.
În al doilea rând, deputații europeni depind și de grupurile lor politice, mai ales dacă se străduiesc să avanseze în carieră în cadrul structurilor de conducere ale parlamentului sau dacă doresc să promoveze politici specifice prin redactarea de rapoarte privind propunerile legislative inițiate de Comisia Europeană, întrucât atât alocarea posturilor, cât și a rapoartelor se decide la nivel de grup.
În opinia sa, Alberto Alemanno, profesor de drept al UE la HEC Paris, susține că rolul sporit al Parlamentului European în rândul celorlalte instituții politice ale UE (care, începând din 2009, are ultimul cuvânt în ceea ce privește alegerea președintelui Comisiei și a echipei acestora), poate contribui, de asemenea, la coeziunea ridicată observată în rândul deputaților europeni din grupurile care susțin Comisia Europeană în timpul voturilor din ultimele două parlamente.
În ciuda acestor factori, disciplina de partid variază între grupurile politice europene.
Eurosceptici fervenți vs. eurofile solide
Concret, grupul conservator Europa Libertății și Democrației (EFD) deține recordul pentru cea mai slabă disciplină de partid din ultimele două legislaturi ale Parlamentului European. Între 2014 și 2019, în medie, aproape un sfert dintre eurodeputații EFD au votat împotriva poziției majoritare a grupului lor de partid. În iunie 2019, asociația s-a autodizolvat, deoarece eurodeputații britanici, care constituiau jumătate din acest grup, au părăsit Parlamentul European după Brexit.
În actuala legislatură (2019-2024), grupul Identitate și Democrație (ID), s-a dovedit a fi, de asemenea, cel mai puțin coeziv. Fiecare al zecelea eurodeputat ID a votat diferit de ceea ce conducerea grupului aștepta de la el sau ea. Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) prezintă, de asemenea, o disciplină de partid slabă.
În schimb, disciplina de partid este mai strictă în rândul partidelor politice europene principale. În cadrul PPE și al grupului de centru-stânga Socilialists & Democrats, în medie, mai puțin de trei procente dintre deputații europeni votează în mod regulat diferit de majoritate. În cazul Verzilor/EFA, acest indicator este chiar mai mic de un procent.
Doi factori explică motivele care stau la baza coeziunii de vot mai scăzute în rândul euroscepticilor.
În primul rând, influența acestor grupuri politice este limitată, deoarece acestea au mai puțini europarlamentari decât grupurile politice pro-europene principale. În consecință, conducerea lor nu poate avansa cariera unui eurodeputat sau preferințele politice ale acestuia, deoarece rareori au șansa de a-și promova candidații în poziții de conducere a comisiilor sau de a le încredința rapoarte cruciale, potrivit lui Dekalchuk. Această lipsă de pârghii diminuează probabilitatea ca eurodeputații să-și alinieze fiecare vot la poziția grupului lor.
În al doilea rând, eurodeputații din ECR și ID sunt mai orientați spre protejarea intereselor naționale percepute, în comparație cu partidele lor politice pro-europene, observă Alemanno. În același timp, pozițiile partidelor naționale din cadrul acestor grupuri pot diverge semnificativ în ceea ce privește chestiuni fundamentale, cum ar fi migrația. În astfel de scenarii, un europarlamentar se va alinia în mod constant la dictatele conducerii partidului său național.
Această afirmație își găsește sprijinul într-o evaluare a disciplinei de partid în cadrul partidelor naționale din Parlamentul European. Cei mai performanți în ceea ce privește coeziunea în timpul voturilor sunt conservatorii și extrema dreaptă: partidul Fidesz al lui Viktor Orbán din Ungaria, Rassemblement National din Franța al lui Marine Le Pen și Liga lui Matteo Salvini din Italia.
Radicalii încăpățânați vs. Verzii timizi
Dacă ne uităm la deputații europeni în mod individual, legislatorii din grupul ECR arată cea mai scăzută disciplină. Șapte reprezentanți ECR se află printre primii 10 eurodeputați cel mai puțin loiali grupurilor lor politice.
Cel mai indisciplinat europarlamentar este Marcel de Graaff din Olanda. Înainte de a părăsi ID în 2022, el a votat împotriva grupului său aproape jumătate din timp. De Graaff a invocat opiniile sale pro-ruse ca motiv al plecării, susținând dezescaladarea conflictului dintre Rusia și Ucraina, ridicarea tuturor sancțiunilor împotriva Rusiei și încetarea livrărilor de arme și a sprijinului financiar pentru Ucraina.
Poziția activă pro-Kremlin a lui De Graaff a fost evidențiată anterior. Din cele 22 de rezoluții parlamentare care analizează agresiunea rusă, de Graaff a votat împotriva a 16 dintre ele și s-a abținut de la participarea la celelalte reuniuni.
Pe locul al doilea pentru încălcarea disciplinei se află Charlie Weimers din Suedia, membru al ECR. În ciuda faptului că deține funcția de vicepreședinte în ECR din 2022, Weimers a votat în mod constant împotriva majorității grupului său. De asemenea, el este cunoscut pentru euroscepticismul său extrem, sugerând posibilitatea ca Suedia să părăsească UE în luna noiembrie a anului trecut.
În schimb, cei mai disciplinați 10 eurodeputați par a fi deosebit de coezivi, șapte dintre ei reprezentând Verzii. În fruntea listei se află Sara Matthieu din Belgia, care nu a votat niciodată împotriva majorității Verzilor de când și-a primit mandatul în 2020. În general, toți eurodeputații din acest top 10 au votat împotriva majorității grupului lor PPE mai puțin de 0,2% din timp.
În același timp, un reprezentant al ECR, Karol Karski, din partea partidului polonez Lege și Justiție, se află pe locul trei în topul celor mai disciplinați eurodeputați.
Ea este membră a biroului ECR, ceea ce îi conferă o influență directă asupra poziției grupului în ceea ce privește politicile cheie. În plus, Karski se distinge de colegii săi din ECR în ceea ce privește disciplina, în special datorită afilierii sale la o generație mai veche, caracterizată de o înclinație mai degrabă de dreapta-conservatoare decât de extrema dreaptă.
În ultimii ani, în cadrul ECR a ieșit la iveală o diviziune generațională. Noii eurodeputați care au intrat în parlament după alegerile din 2019 și partidele naționaliste, cum ar fi Democrații Suedezi, prezintă adesea modele de vot distincte de cele ale reprezentanților din partide mai vechi, cum ar fi Lege și Justiție sau Frații din Italia.
Această divizare este evidentă în datele noastre: cei trei deputați ECR din top 10 cei mai puțin disciplinați sunt din partea Democraților Suedezi.
O coaliție de centru-dreapta/dreapta 2024-2029?
ID și ECR sunt pregătite să își consolideze pozițiile la viitoarele alegeri europene din iunie. Previziunile sugerează că numărul lor combinat de mandate ar putea crește la 25%, ID putând obține 40 de noi eurodeputați.
Pe de o parte, disciplina de partid mai redusă din cadrul ID și ECR ar putea limita capacitatea acestora de a-și afirma agenda în Parlamentul European sau de a bloca inițiativele partidelor principale. Cu toate acestea, grupurile politice pro-europene își vor asigura probabil loialitatea eurodeputaților lor la voturile cruciale, cum ar fi cele referitoare la migrație sau la climă.
Pe de altă parte, alegerile din iunie ar putea deschide calea pentru o coaliție dominantă de centru-dreapta/dreapta în Parlamentul European pentru prima dată. Acest lucru s-ar putea materializa dacă PPE implică activ ECR în alocarea de posturi-cheie, de exemplu.
În urma alegerilor, ECR ar putea înregistra un aflux de deputați din partea partidului maghiar Fidesz, cunoscut pentru disciplina de partid puternică în rândul partidelor naționale. Într-un astfel de scenariu, Democrații Suedezi ar putea pleca din grup, atenuând parțial conflictul generațional din cadrul ECR și sporind coeziunea generală în timpul voturilor.
Cu toate acestea, probabilitatea crescută ca deputații ECR sau ID să obțină poziții proeminente în noul parlament sau să conducă rapoarte importante privind domenii politice va oferi liderilor acestor grupuri o influență suplimentară asupra membrilor lor. În consecință, gestionarea abilă a acestor oportunități de a promova o carieră paneuropeană pentru deputații lor ar putea duce la o disciplină de partid mai strictă în cadrul acestor facțiuni.
Astfel de evoluții ar putea însemna o aliniere mai strânsă a centrului-dreapta cu conservatorii și extrema dreaptă în noul Parlament European, modificând semnificativ traiectoria politică a UE. Această schimbare ar putea avea un impact deosebit asupra chestiunilor legate de politica socială, a agendei ecologice și a atitudinilor față de războiul Rusiei în Ucraina.
Metode de colectare și prelucrare a datelor
S-au colectat date de pe site-ul web al parlamentului cu privire la voturile individuale ale deputaților europeni, denumite în mod obișnuit „voturi prin apel nominal”. În timpul sesiunilor, deputații europeni votează nu numai asupra documentelor în ansamblu, ci și asupra componentelor lor individuale, cum ar fi paragrafele. Pentru a analiza rezultatele votului, ne-am concentrat doar pe voturile finale. În total, am analizat 4.001 voturi finale din a opta și a noua legislatură (care se întinde de la jumătatea anului 2014 până la sfârșitul anului 2023). Am selectat în mod specific voturile finale cu cel puțin 350 de deputați participanți pentru a exclude voturile tehnice solicitate de grupuri politice individuale.
Pentru a evalua nivelul de disciplină de partid, am comparat modul în care un anumit deputat a votat cu majoritatea deputaților din grupul său politic sau din partidul său național (abținerile nu au fost incluse în aceste calcule). Determinând poziția unui grup politic sau a unui partid național, am putut apoi să o comparăm cu votul unui anumit europarlamentar: pentru fiecare vot final, am numărat numărul de eurodeputați care au votat împotriva majorității grupului sau partidului lor. Am împărțit acest număr la numărul total de eurodeputați cu drept de vot și l-am înmulțit cu 100. Ulterior, am calculat media acestor valori pentru toate voturile dintr-o anumită jumătate de an.
Pentru a asigura o comparație precisă a rezultatelor votului între Parlamentul al optulea și cel de-al nouălea, am consolidat datele la nivel de grup politic. Deși două grupuri politice europene și-au schimbat numele și componența între cel de-al optulea și cel de-al nouălea parlament (Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa a devenit Renew Europe, iar Europa Națiunilor și Libertății (ENF) și-a schimbat numele în Identitate și Democrație (ID)), acestea și-au păstrat pozițiile ideologice cheie.
Sursa: euobserver.com
