Parlamentul European a primit o șansă unică de a demonstra ce poate să facă, cu adevărat şi important.
Chiar dacă mijloacele legale, prin care Parlamentul European poate influența procedurile interne ale Consiliului European sunt limitate care este strategia pentru atingerea acestui obiectiv. Concret, în ajunul alegerilor pentru Parlamentul European din luna iunie 2024, acest Parlament, ar trebui să arate că poate mușca.
Iar, una dintre primele lecții din manualul de politică este aceea că politicienii nu trebuie să exagereze în aşi întinde mâna.
În strategiile de obstrucționare, în care limitele pot fi eficiente atâta timp cât cei care le pun în aplicare, respectă regulile jocului. Aceștia își pot enerva colegii sau îi pot înfuria, dar nu pot fi dați afară. Cu toate acestea, odată ce depășesc linia de demarcație, pot fi stigmatizați ca stricători ai jocului.
În acest moment, trebuie reamintit faptul că Ungaria a aderat voluntar la UE la 1 mai 2004.
Iar, în anul 2007, aceasta s-a oferit voluntar să semneze Tratatul de la Lisabona, care a transformat Uniunea într-o organizație de state și cetățeni bazată pe valori. De la Lisabona încoace, statele membre trebuie să îndeplinească criterii similare de democrație și de stat de drept pe care Uniunea trebuie să le respecte.
În mod clar şi evident, această construcție se referă doar la domeniile în care statele membre au acceptat să transfere suveranitatea către Uniune și nu la domeniul afacerilor externe.
Deși UE își propune să vorbească cu o singură voce în relațiile sale externe, statele membre și-au păstrat suveranitatea în acest domeniu. Tratatul de la Lisabona continuă să respecte dreptul lor de veto.
Însă, în reproșurile adresate lui Orbán, despre întâlnirea lui Orbán la Beijing cu Putin la summitul UE din octombrie, președintele francez Emmanuel Macron a sintetizat clar situația actuală, spunându-i colegului său maghiar că, deși țara sa se bucură de suveranitate în domeniul afacerilor externe, nu ar trebui să pună în pericol politicile UE pentru urmărirea intereselor naționale.
Construcția internă a Uniunii este complet diferită
În domeniul central al UE, statele membre își pun în comun suveranitatea pentru a atinge obiective comune. Acestea doresc ca Uniunea lor să ofere cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție. Acest obiectiv esențial poate fi realizat numai dacă și cu condiția ca atât statele membre, cât și Uniunea să funcționeze ca democrații constituționale.
Pentru cetățenii săi, UE formează o Uniune democratică de state democratice. În acest domeniu, Parlamentul European îi reprezintă pe cetățenii Uniunii. Acesta are competențe legislative și are dreptul de a controla suveranitatea pe care Comisia o exercită în numele statelor membre.
În conformitate cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, Comisia are dreptul de a apăra construcția și valorile Uniunii împotriva încălcărilor comise de statele membre.
Un deceniu de „democrație iliberală” în Ungaria
De la infamul său discurs despre „democrația iliberală” din anul 2014, Viktor Orbán a căutat o confruntare cu UE cu privire la natura Uniunii.
Întrucât construcția UE ca o Uniune democratică de state democratice este incompatibilă cu conceptul său de democrație iliberală, Orbán susține că UE este doar o asociație de state.
El dorește să poată cheltui banii UE în modul pe care îl consideră potrivit, fără control din partea „Bruxelles-ului”. Cu toate acestea, opoziția sa față de introducerea mecanismului statului de drept a fost respinsă de CEJ în cei mai neechivoci termeni.
În timp ce Orbán își continuă fără încetare cruciada împotriva „Bruxelles-ului”, Parlamentul European a adoptat în iunie o rezoluție cu scopul de a împiedica guvernul ungar să preia președinția Consiliului.
Deși articolul 236 din TFUE nu prea lasă loc pentru un rol al Parlamentului European în această privință, deputații europeni pot lua o poziție morală superioară, argumentând că o Uniune democratică formată din state democratice nu poate fi ghidată de un autocrat iliberal.
Prin acţiunile sale, prin depășirea liniei dintre neloialitate și trădare, Orbán ar putea foarte bine să fi ajutat Parlamentul European să își atingă obiectivul de a împiedica președinția ungară programată a UE.
În plus, el a antagonizat nu doar statele baltice și Luxemburgul, ci și principalii actori Franța și Germania, precum și – probabil – pe ceilalți doi membri ai troicii, Spania și Belgia.
Întrucât articolul 236 din TFUE dă dreptul Consiliului European să schimbe configurația președinției Consiliului cu o majoritate calificată, principalul obiectiv strategic al parlamentului ar trebui să fie acela de a convinge statele membre să suspende președinția ungară.
În realizarea acestui obiectiv, deputații europeni ar trebui să își exercite în mod deosebit influența asupra guvernelor și parlamentelor naționale.
În cazul în care această strategie nu produce rezultatul dorit, parlamentul poate recurge la „opțiunea sa nucleară” de a refuza să coopereze cu consiliul.
Aşadar, deși o rezoluție în acest sens ar fi fără precedent, ea poate fi justificată prin prisma faptului că nu se poate permite ca un măr stricat să strice tot butoiul. O Uniune democratică formată din aproape 30 de state membre democratice nu ar trebui să fie supusă capriciilor unui singur autocrat iliberal.
Sursa: euobserver.com
