Primarul municipiului Bacău, Lucian Viziteu, a anunțat vineri că a primit mai multe amenințări, inclusiv cu moartea, în urma deciziei sale de a închide sălile de jocuri de noroc din oraș. Edilul susține că nu se lasă intimidat și că va depune plângere la poliție pentru fiecare mesaj primit.
„Nu mă intimidați”
Reacția primarului a venit printr-o postare fermă pe o rețea de socializare. Acolo a transmis un mesaj direct celor care încearcă să-l oprească. „Vreau să fie foarte clar: nu mă intimidaţi. Orice mesaj de ameninţare, inclusiv cele cu moartea, va fi documentat şi transmis către poliţie„, a scris Lucian Viziteu.
Până la urmă, cum altfel să reacționezi când propui o măsură ce lovește în interese de milioane?
Miza votului din Consiliul Local
Proiectul de hotărâre privind interzicerea „păcănelelor” urmează să fie supus votului în ședința consilierilor locali de miercurea viitoare. Iar primarul se declară conștient de presiunile existente, dar mizează pe sprijinul majorității aleșilor locali.
„Ştiu foarte bine cât de puternice sunt interesele din spatele acestei industrii, dar aleg să fac ceea ce este corect pentru comunitate. Am încredere că majoritatea consilierilor locali vor susţine această direcţie, în interesul băcăuanilor”, a mai spus primarul.
Peste 800 de aparate vizate
În municipiul Bacău funcționează în prezent circa 200 de săli pentru jocuri de noroc sau pariuri. Acestea operează peste 800 de aparate de tip „păcănele”.
Mecanismul de închidere este, la prima vedere, simplu. Primăria nu va mai emite și nu va mai prelungi autorizațiile de funcționare pentru aceste activități. Licențele și autorizațiile de exploatare pentru sălile existente expiră treptat, pe parcursul acestui an și în 2027, termenul limită fiind luna martie a anului viitor.
Ce se întâmplă cu angajații
Dar ce se va întâmpla cu oamenii care lucrează în aceste săli? Viziteu le-a transmis angajaţilor că pot trimite CV-urile către primărie, iar funcționarii instituţiei le vor redirecţiona către alți angajatori din județ care au nevoie de personal.
Se pare că inițiativa a prins deja contur. „Deja am primit zeci de solicitări şi continuăm să căutăm oportunităţi pentru fiecare persoană”, a adăugat primarul municipiului Bacău.
Decizia de a demara acest proiect a fost luată în urma unei consultări publice pe care edilul a organizat-o în urmă cu trei săptămâni pe pagina sa de socializare, dar și după o dezbatere publică (realizată marți) pe aceeași temă.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet„Vacanță All Inclusive”, cu Smiley și Pavel Bartoș, a fost pe primul loc la cinema în România în weekendul 6-8 noiembrie. A atras 42.708 spectatori.
LylaCum faci față doliului după moartea cuiva drag și când să ceri ajutor
Revista IoanaMucegaiul care reapare pe perete poate indica o scurgere ascunsă
News24Cât poți pune în plic la o nuntă în 2026 și cum îți calculezi limita
Dolce SportCarlos Vicens preia Lyon cu contract până în iunie 2028. Echipa a coborât pe locul cinci
GetPonyCum verifici o piesă auto înainte să o comanzi online și ce faci dacă nu se potrivește