Neurologii susțin că îmbătrânirea prematură a creierului poate fi prevenită dacă oamenii se odihnesc și dorm suficient, dacă citesc și comunică.
‘Prevenția îmbătrânirii creierului e posibilă la persoane sănătoase. Nu există un remediu unic care să ne ofere garanția că vom îmbătrâni cu creierul mai târziu. Complexitatea vieții fiecăruia trebuie ajustată, trebuie să ne alocăm timp pentru a ne odihni, e nevoie de un somn de 7 ore pe noapte, să avem o viață emoțional cognitivă echilibrată, fără exces de emoții. Să nu plonjăm complet într-o activitate care nu presupune interacțiune umană. Dacă pe parcursul zilei avem numai activitate pe e-mail, la calculator, fără dialog cu alte persoane, apar probleme. De asemenea, supraexpunerea la tehnologii reprezintă un potențial pericol. Apoi, alimentația e fundamentală, trebuie să mâncăm la timp și echilibrat, e nevoie de alimentație sănătoasă„, a declarat, luni, într-o conferință de presă, președintele Societății de Neurologie din România, Dafin Mureșanu.
Acesta a spus că și cititul ajută creierul, la fel și comunicarea cu alte persoane.
„Să nu ne abandonăm în fața televizorului, să mai citim o carte, să avem interacțiuni care să ne aducă la un nivel de deconectare foarte bună. Interacțiunea, comunicarea interumană, nu solitudinea, este foarte importantă”, a completat Dafin Mureșanu.
El a enumerat și alți factori care afectează creierul.
‘Dacă vrem să încetinim procesul de îmbătrânire trebuie avut grijă de creier în condițiile în care îmbătrânirea organismului ține de modul în care îmbătrânește creierul. Există un cumul de factori care pot genera îmbătrânirea cerebrală precoce, cum ar fi hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, sedentarismul, obezitatea, fumatul, consumul exagerat de alcool, suprasolicitarea intelectuală, stresul’, a menționat Dafin Mureșanu.
Tematica legată de îmbătrânirea și regenerarea creierului este abordată în cadrul manifestării Zilele Creierului RoNeuro, manifestare care are loc la Cluj, în perioada 1-4 iunie, și la care participă specialiști în domeniu din Germania, Italia, Austria, Anglia și România. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)