Tensiuni în Europa: Preludiul Primului Război Mondial
Blocurile politico-militare din Europa înainte de 1914
Înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, Europa era împărțită în două alianțe majore care influențau semnificativ scena politică și economică a continentului. Pe de o parte se aflau Puterile Centrale, formate din Germania și Austro-Ungaria, la care s-au alăturat ulterior Turcia și Bulgaria. De cealaltă parte se găsea Antanta, compusă din Imperiul Britanic, Franța și Rusia, cu aderenți precum Italia, România și Statele Unite.
Schimbările sociale în Austro-Ungaria
La începutul secolului XX, Austro-Ungaria traversa o perioadă tumultoasă marcată de aspirațiile naționaliste ale popoarelor subordonate. În 1910, provincia Bosnia-Herțegovina a fost anexată oficial la imperiu după ce fusese ocupată militar încă din 1878. Această acțiune a generat un val de nemulțumire în rândul sârbo-balcaniștilor.
Asasinarea lui Franz Ferdinand: Scânteia conflictului
Asasinarea lui Franz Ferdinand pe 15/28 iunie 1914 la Sarajevo a amplificat tensiunile existente între statele europene. Acest incident tragic a oferit pretextul dorit pentru declanșarea unui conflict major.
Ultimatumul Austro-Ungariei către Serbia
După asasinat, Austro-Ungaria nu a reacționat imediat prin declarația de război împotriva Serbiei; mai întâi a emis un ultimatum acestui stat balcanic. Cu sprijinul Germaniei garantat în cazul unei intervenții rusești – protectoare pentru Serbia – imperiul austro-ungar a declarat război Serbiei pe 15/28 iulie 1914.
Extinderea conflictului european
Declarația de război inițială nu a fost decât începutul unei escaladări rapide; Germania declara război Rusiei pe 19 iulie/1 august și apoi Franței pe 21 iulie/3 august. Marea Britanie s-a aliniat Antantei declarând război Germaniei pe 22 iulie/4 august. În anul următor au intrat în conflict Statele Unite ale Americii și Grecia.
Primul Război Mondial avea să devină un conflict global implicând toate marile puteri europene cu excepția câtorva state neutre precum Spania sau Elveția. Peste două coaliții — Antanta și Puterile Centrale — s-au angajat într-un război devastator care avea să afecteze peste 25 de națiuni cu o populație totalizând aproximativ 1,5 miliarde.
Impact umanitar al conflagrației mondiale
Conflictul militar mobilizase aproximativ 65 milioane soldați iar tehnologia avansată folosită — inclusiv avioane și submarine — schimba radical natura bătăliilor atât terestre cât şi navale. Utilizarea tancurilor şi armelor chimice transforma lupta dintr-o confruntare statică într-un adevărata uzură umanitară.
Se estimează că aproximativ opt milioane cinci sute de mii oameni au murit ca urmare direct sau indirecta a acestui război iar peste două zeci unu milioane au fost grav răniți; populația civililor contribuind masiv la producerea echipamentelor militare necesare eforturilor beligerante.
Poziția României față de conflictele internaționale
Pe fondurile acestor evenimente tensionate, împărăteasa Franz Joseph l-a informat pe regele României Carol I despre intențiile sale agresive față de Serbia la data de14/27 iunie19014 exprimându-și speranța că relațiile bilaterale vor facilita cooperarea între cele două state.
De asemenea , Wilhelm al II-lea îi scria regelui român subliniind importanța rolului Românieiin context regional si obligatiile sale ca aliat in fata amenințărilor externe.
Aceste circumstanțe complexe au dus la intensificarea discuțiilor interne privind poziția Românieii in cadrul alianţelor internaţionale si strategia sa militarã in eventualitatea unui atac neprovocat asupra teritoriilor sale .
România în Primul Război Mondial: Decizii Strategice și Consecințe
Contextul Istoric și Decizia de Neutralitate
În perioada premergătoare Primului Război Mondial, România s-a confruntat cu o situație geopolitică complexă. Austro-Ungaria a inițiat un conflict militar împotriva Serbiei, în timp ce tratatul din 1883, semnat de România, avea un caracter defensiv. Această agresiune a imperiului austro-ungar era percepută ca o amenințare la adresa naționalităților din regiune, inclusiv a românilor. În acest context, reușita Austro-Ungariei ar fi consolidat inamicii României.
Pe fondul acestor tensiuni, regele României a convocat un Consiliu de Coroană pe 21 iulie/3 august 1914 la Castelul Peleș din Sinaia. Consiliul a decis menținerea neutralității țării și întărirea armatei pentru eventuale provocări viitoare, ceea ce implica abandonarea alianței cu Puterile Centrale.
Alianța cu Antanta
La 4/17 august 1916, România a semnat o convenție politică la București cu Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia. Conform acesteia, România urma să intre în război în termen de zece zile în schimbul recunoașterii drepturilor sale asupra teritoriilor locuite de români din Imperiul Austro-Ungar: Bucovina, Banatul, Maramureș și Transilvania.
România s-a alăturat oficial Antantei pe 14/27 august 1916 după doi ani de neutralitate. Armata română numără aproximativ 600.000 de soldați mobilizați rapid; totuși aceasta se confrunta cu lipsuri tehnice severe și fără experiență militară anterioară.
Campania Militară: Succesuri Inițiale Urmate de Înapoiere
Acțiunile militare inițiale au avut succes în Transilvania; totuși pe frontul sudic situația s-a deteriorat rapid. La sfârșitul lunii august 1916 Marele Cartier General român a fost nevoit să oprească ofensiva datorită avansului trupelor bulgare și germane conduse de feldmareșalul August von Mackensen care au cucerit Turtucaia și Constanța până la începutul lunii octombrie.
În noiembrie același an forțele austro-germane au străpuns apărarea română la Jiu şi au capturat Craiova. Comandamentul român a încercat să contracareze prin bătăliile desfășurate pentru apărarea Bucureștiului între 18-20 noiembrie/1-3 decembrie.
Pe data de 23 noiembrie/6 decembrie trupele inamice au ocupat capitala României iar fronturile s-au stabilizat pe linia Siret-Dunăre-Sfântu Gheorghe la începutul anului următor.
Asistența Militară Franceză
Generalul francez Henri Mathias Berthelot a fost trimis în România toamna lui 1916 pentru coordonarea eforturilor militare ale Aliaților pe Dunăre. Între ianuarie şi mai 1917 el a implementat măsuri esenţiale pentru reorganizarea armatei române prin mobilizarea recruților şi furnizarea echipamentelor moderne din Franţa.
În vara lui 1917 armata română reuşeşte să oprească ofensiva germanilor prin victoriile obținute la Mărăști şi Mărăşeşti care au îmbunătățit moralul soldaților români într-un moment critic când armata rusă se afla într-o stare precară.
Armistițiul cu Puterile Centrale
La data de 20 noiembrie/3 decembrie generalul rus Scerbacev propune germanilor un armistițiu (Focșani), acceptând astfel participarea României pe data de26 noiembrie/9 decembrie datorită circumstanțelor dificile întâmpinate pe câmpurile de luptă.
Armistițiul semnat cu Puterile Centrale deschide calea negocierilor pentru pace însă condițiile impuse nu sunt favorabile României.
Evenimentele care au condus la unirea României cu Basarabia și Transilvania
Contextul istoric al păcii de la București
După semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk, în perioada 18 februarie/3 martie 1918, România a fost nevoită să accepte condițiile preliminare stabilite la Buftea pe 5/18 martie și ulterior Pacea separată de la București, semnată pe 23 aprilie/7 mai 1918.
În ciuda formării guvernului Marghiloman, cunoscut pentru orientarea sa germanofilă, termenii impuși României au fost extrem de dezavantajoși. Aceștia includeau cedarea Dobrogei către Bulgaria și subordonarea unei părți din județul Constanța altor puteri centrale. De asemenea, România a suferit modificări teritoriale semnificative în favoarea Austro-Ungariei și a fost obligată să concesioneze resurse economice esențiale.
Revoluția din Rusia și impactul asupra Basarabiei
Revoluția din octombrie 1917 a dus la prăbușirea Imperiului Rus, oferind românilor din Basarabia oportunitatea de a acționa pentru unirea cu România. Sfatul țării s-a întrunit pe 21 noiembrie/4 decembrie 1917 în Chișinău și a proclamat Republica Democratică Moldovenească Autonomă. În ianuarie 1918, aceasta s-a declarat independentă iar pe 27 martie/9 aprilie același an Basarabia s-a unit oficial cu România.
Schimbările geopolitice ale anului 1918
Intrarea Statelor Unite în război alături de Aliați în anul anterior a contribuit decisiv la victoria acestora în primăvara lui 1918. Pe parcursul toamnei acelui an, Puterile Centrale au început să se prăbușească: Bulgaria a semnat armistițiul pe data de 29 septembrie; Turcia pe data de 30 octombrie; Austro-Ungaria pe data de 4 noiembrie; iar Germania după abdicarea împăratului Wilhelm al II-lea printr-un armistițiu semnat pe data de 11 noiembrie.
Guvernul Marghiloman s-a demis pe fondul acestor evenimente tumultoase iar generalul Constantin Coandă l-a succedat, proclamând mobilizarea generalizată şi reintrând astfel România în conflict militar.
Continuarea conflictelor militare
Deși războiul se apropia de sfârșit în Europa Occidentală, luptele au continuat temporar în est. După un armistițiu convenit la Belgrad (31 octombrie/13 noiembrie), forțele române au respins atacurile ungare și au avansat spre orașele Satu Mare şi Oradea până când Budapesta a fost ocupată pe data de patru august.
La Conferința de Pace ce urma să se desfășoare ulterior (Tratatul Trianon), granița dintre Ungaria și România avea să fie stabilită conform realităților militare create prin aceste conflicte.
Declarații istorice ale naționalismului românesc
Pe parcursul lunii octombrie din anul menționat anterior, Partidul Național Român din Transilvania adoptase o Declarație privind autodeterminarea naționalilor români subliniind drepturile acestora asupra teritoriilor locuite majoritar românește. Consiliile naționale create ulterior aveau rol crucial in organizarea mișcărilor unioniste care culminau cu Adunările Naționale ce proclamau unirea regiunilor istorice cu Regatul României.
Astfel că Adunarea Națională convocată la Alba Iulia întreaga comunitate românească s-a reunit pentru prima dată într-un cadru formal unde cei peste o mie două sute deputați prezenți au votat unanim pentru unirea Transilvaniei cu România.
Unirea Transilvaniei, Bucovinei și Basarabiei cu România: Etape Cheie în Istoria Națională
Formarea Consiliului Dirigent și Declarația de Unire
La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, a fost constituit un Consiliu Național format din 100 de membri aleși și 50 cooptați. În ziua următoare, acest consiliu a instituit un guvern provizoriu cunoscut sub denumirea de Consiliul Dirigent al Transilvaniei, condus de Iuliu Maniu. O delegație oficială a fost trimisă la București sub conducerea episcopului Miron Cristea, care avea să devină ulterior patriarh al României. La data de 1/14 decembrie, acesta a prezentat declarația de unire regelui Ferdinand I.
Promulgarea Decretului Regal
Pe 11/24 decembrie 1918, regele Ferdinand I a semnat decretul prin care se sancționa unirea Transilvaniei cu România, extinzând astfel această hotărâre asupra Bucovinei și Basarabiei.
Recunoașterea Internațională prin Tratatul de Pace
Conferința de pace desfășurată la Paris între anii 1919-1920 a dus la recunoașterea unității naționale românești prin tratatele semnate. Aceste acorduri au confirmat integrarea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei în cadrul statului român.
Guvernele Post-Unire și Semnarea Tratatelor Internaționale
Un nou guvern român condus de Al. Vaida-Voevod (1 decembrie 1919 – 13 martie 1920) s-a angajat să semneze tratatele cu Austria și Bulgaria la Saint-Germain-en-Laye și Neuilly-sur-Seine pe data de 10 decembrie. Ulterior, guvernul generalului Alexandru Averescu (13 martie – 13 decembrie 1921) a parafat Tratatul de la Trianon cu Ungaria pe data de 4 iunie.
Reconstituirea Comisiei Europene a Dunării
Tratatul de la Versailles din perioada respectivă a facilitat o nouă organizare pentru Statul Dunării. România s-a implicat activ în reconstituirea Comisiei Europene a Dunării pentru Gurile Dunării; aceasta fiind reinstaurată pe data de 23 iulie 1921 la Paris. Comisia era compusă din reprezentanți ai României, Franței, Angliei și Italiei având competențe asupra sectorului maritim al fluviului Dunărea. De asemenea, s-a creat o comisie dedicată zonei fluviale care include toate statele riverane pentru gestionarea eficientă a resurselor comune.
(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)
