O listare la bursă, evaluată la peste 650 milioane dolari este analizată de Forbes printr-o fuziune cu o companie SPAC

Grupul american de presă Forbes Media LLC, care editează revista cu același nume, negociază o eventuală listare la bursă printr-o fuziune cu o companie de tip SPAC, la o evaluare de peste 650 milioane de dolari, conform unor surse citate de Bloomberg.

Astfel, trustul de media discută, în prezent un acord de fuziune cu Magnum Opus Acquisition, companie de tip SPAC cu sediul la Hong-Kong.

În contextul bursier, o companie SPAC este un vehicul investițional tranzacționat public, specializat în atragerea de capital pe bursă cu scopul de a finanța o achiziție. Compania achiziționată devine publică în urma fuziunii, procesul reprezentând o alternativă la listările tradiționale.

Un eventual acord ar evalua Forbes Media la peste 650 milioane de dolari, au precizat sursele menționate.

Fondată de jurnalistul Bertie Charles (B.C.) Forbes în 1917, Forbes Media deține, pe lângă revista Forbes, cu ediții în peste 25 de limbi, inclusiv în română, platformele Forbes.com și Forbes8, precum și o serie de firme de media. Compania este controlată în proporție de 95% de grupul de investiții Integrated Whale Media Investments, din Hong-Kong, restul acțiunilor revenind familiei Forbes.

Sursa: Profit.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata