Încrederea investitorilor în pieţele emergente din Europa Centrală şi de Est a scăzut după ce luni, 14 iunie, agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service a coborât ratingul suveran al Greciei cu patru trepte, de la ‘A3’ până la ‘Ba1’, calificativ care plasează Grecia în categoria speculativă pentru un risc de nerambursare a datoriei sale publice, se arată într-un articol apărut în ziarul ‘Financial Times’.
De asemenea perspectiva ca guvernul României să se confrunte cu un vot de neîncredere din cauza reducerii cheltuielilor s-a adăugat incertitudinii de pe pieţele din regiune.
Pieţele bursiere din Rusia au crescut marţi cu 1,8 la sută, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele zece zile, indicele Micex ajungând la 1.360,90 puncte. Rubla s-a depreciat cu 0,8 la sută faţă de euro, la 34,498 ruble pentru un euro.
Pieţele de capital din Praga şi Budapesta au stagnat din cauza incertitudinilor din regiune, în urma recentelor alegeri din Ungaria, Cehia şi Slovacia. Indicele bursei din Praga a crescut cu 0,1 la sută, la 1.154 puncte, în timp ce coroana s-a depreciat cu 0,5 la sută faţă de euro, la 25,645 coroane pentru un euro. Indicele bursei din Budapesta a scăzut cu 0,3 la sută, la 21.414,83 puncte iar forintul s-a apreciat cu 0,3 la sută faţă de euro, la 279,50 forinţi pentru un euro.
Bursa de la Bucureşti a înregistrat cea mai ridicată creştere dintr-o săptămână deoarece Parlamentul României a votat reducerea cheltuielilor, indicele Bucharest Composite a urcat cu 2,6 la sută, la 2.922,38 puncte.
Leul a ajuns la cel mai scăzut nivel dintr-o lună din cauza perspectivei ca Guvernul României să se confrunte cu un vot de neîncredere din cauza reducerii cheltuielilor. Leul s-a depreciat cu 0,4 la sută faţă de euro, la 4,231 lei pentru un euro.
Şi bursa din Turcia a crescut, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele aprope două săptămâni, înregistrând o creştere de unu la sută, la 56.309,77 puncte. Lira s-a depreciat cu 0,5 la sută, la 1,9319 lire pentru un euro.
Bursa din Varşovia a scăzut cu 0,7 la sută, la 2.388,33 puncte, în timp ce zlotul s-a apreciat faţă de euro, la 4,0701 zloţi pentru un euro.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaCum verifici o jucărie pentru copil și ce faci dacă bănuiești că are plumb
News24Mina Băița, în situație de urgență după oprirea pompelor. Autoritățile cer 6 milioane de lei pentru evacuarea apei
Dolce SportGaël Monfils a fost omagiat la Paris după 22 de ani de tenis profesionist. Ultimul său meci a fost la US Open
GetPonyCât plătești anual pentru impozit, RCA și ITP la o mașină pe benzină, diesel, hibridă sau electrică
BravonetTinto Brass a murit la 93 de ani, potrivit unui anunț atribuit familiei
LylaCum deosebești o perioadă grea de un divorț emoțional și ce poți face dacă distanța rămâne