Pieţele emergente devin adevăraţi deschizători de drumuri în piaţa criptomonedelor

În plan mondial, din Columbia şi Kenya până în Ucraina şi Vietnam, pieţele emergente au început să crească masiv în ceea ce priveşte minarea, tranzacţionarea şi cheltuirea criptomonedelor, scrie Fortune.

Astfel, un nou raport al Bank of America a scos la iveală că primele zece ţări, în funcţie de principalii indici crypto, unde cea mai mare rată de adopţie, cel mai mare volum de tranzacţionare şi cel mai mare nivel de minare, sunt reprezentate de pieţe emergente.

În prezent, liderii includ China, Columbia, India, Kazahstan, Kenya, Nigeria, Africa de Sud, Ucraina şi Vietnam.

În contextul clasamentului, raportându-se la principala monedă virtuală a planetei, pieţele emergente au reuşit să se plaseze în faţa celor mai mari volume de tranzacţionare de Bitcoin, care au poziţionat Rusia, Nigeria şi China în spatele SUA, însă înaintea Marii Britanii şi Uniunii Europene.

În lume, datorită popularităţii tranzacţiilor la scară mică şi transferurilor internaţionale, monede virtuale au căpătat tot mai multă atenţie în pieţele emergente, spun analiştii Bank of America.

Concret, la capitolul minare, China conduce detaşat clasamentul, minând două treimi din toate criptomonedele în Xinjiang, regiunea dependentă de cărbune din nord-vestul ţării. China este urmată de Rusia, SUA, Kazahstan, Malaezia şi Iran.

Aşadar, datorită adopţiei puternice a criptomonedelor, aceste pieţe au şanse mari să fie lideri în aplicarea monedelor digitale ale băncilor centrale (CBDC), care, potrivit Bank of American, vor creşte gradul de incluziune financiară şi eficienţa proceselor de plată.

Sursa: Businessmagazin.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata