Posibilitatea unei introducei a unei taxe pe zahăr, este intens discutată în această perioadă în contextul numeroaselor creșteri de taxe dorite de Guvern. Executivul dorește introducerea acestei taxe pentru amendarea băuturilor cu conținut ridicat de zahăr.
În acest sens, Asociația Națională pentru Băuturi Răcoritoare trage un semnal de alarmă în această privință.
Asociația susține că introducerea acestei taxe va provoca o creștere uriașă a prețului băuturilor răcoritoare. Creșterile pot ajunge până la 25%, fapt care va afecta considerabil atât piața, cât și pe consumatori.
Astfel, ANBR, prin reprezentanta sa, Alice Nichita, avertizează că în primul rând o astfel de măsură este discriminatorie. Afirmația ei vine în contextul creșterii TVA-ului pentru aceeași piață în urmă cu doar șase luni.
În precizările sale, „În primul rând, considerăm introducerea unei noi taxe, la doar șase luni distanță de când TVA-ul a fost crescut doar pentru categoria de băuturi răcoritoare, de la 9 la 19%, discriminatorie pentru sectorul nostru”.
Argumentele Asociației Naționale pentru Băuturi Răcoritoare
În contextul argumentelor pe care le oferă Nichita, aceasta se referă la faptul că zahărul din aceste băuturi răcoritoare nu este cu nimic mai rău sau mai bun decât cel din alte produse de pe piață care au același succes la public.
Astfel, „Zahărul din băuturi nu diferă cu nimic de zahărul din alte produse, iar băuturile răcoritoare reprezintă doar 3% din aportul mediu zilnic de calorii al unei persoane, conform unor studii europene. Se dorește taxarea unei industrii care este profitabilă și de succes”, a adăugat reprezentanta ANBR.
Iar, printre efectele imediate, prezentate de aceasta se numără și scăderea pieței, dar și încasările mai mici la bugetul de stat, drept consecință.
Astfel, „Efectele se vor simți în primul rând la raft și în buzunarul consumatorului, pentru că prețul produselor va crește de la 15 până la 25%, ceea ce va conduce la o scădere a pieței și, bineînțeles, la încasări mai mici la bugetul de stat”, a spus Alice Nichita, reprezentant Asociația Națională pentru Băuturi Răcoritoare.
În România, ANBR (Asociația Națională pentru Băuturi Răcoritoare) este organizația reprezentativă a industriei de băuturi răcoritoare din România. Scopul principal al ANBR este de a contribui la susținerea și dezvoltarea durabilă a industriei de băuturi răcoritoare în România.
Aceasta își propune să promoveze profesionalismul și conduita etică în cadrul acestei industrii pe piața locală, precum și să asigure o îmbunătățire continuă a calității produselor și serviciilor oferite de companiile din acest sector.
Sursa: www.capital.ro
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Zelenski a promulgat legea cerută de Ungaria pentru folosirea limbilor minoritare în școli
Dolce SportAlexander Zverev are asigurat primul loc la final de 2026, dar încă trebuie să-l depășească pe Sinner
GetPonyUE și China au convenit limitarea importurilor la 350.000 de hibride pe an, în timp ce exporturile chineze cresc
BravonetValerie Lungu, absolventă de actorie, a pierdut amuleta în fața Mirelei Vaida, care a studiat Dreptul
LylaFemeile cu sâni denși au un risc de cancer mamar de 1,7 ori mai mare, arată un studiu
Revista IoanaConstanța are 130 de cazuri de hepatită A. Ce recomandări de igienă poți aplica acasă




