Războiul din Orientul Mijlociu destabilizează economia la nivel mondial, spune profesorul Mircea Coşea, expert în macroeconomie.
În estimările sale, creşterea de preţuri la carburanţi, dar şi pe piaţa imobiliară dar şi alte efecte sunt analizate se acesta.
astfel, „Până acum câteva zile, criza era evidentă, din punct de vedere al violenţelor, al războiului. Acum, criza s-a accentuat, pentru că există o instabilitate evidentă politică în Israel. Există o poziţie care nu mai este de acord cu ce se întâmplă la nivelul Guvernului, deci este şi mai grav.
Două lucruri sunt importante, după părerea mea. Preţul la carburant va creşte. Va creşte, asta e sigur. Întotdeauna este indicatorul cel mai sensibil la astfel de probleme. Va creşte la benzină, la motorină. Problema care cred eu că va deranja este problema gazului”, a spus expertul în macroeconomie, Mircea Coşea.
„S-a creat încă un stres în economia mondială”
În viziunea sa, „Europa avea nişte acorduri în desfăşurare cu importul de gaz din Israel penru această iarnă. În Israel este un hub de gaz foarte bogat, care s-a format din resursele pe care le au în comun Israelul, Cipru şi Egiptul. Este o mare rezervă de gaz în partea israeliană. Or, deocamdată, acolo s-a întrerupt orice activitate. Deci va fi o problemă şi aici.
Însă, marea problemă este instabilitatea. Literatura străină occidentală chiar ieri spunea că s-a creat încă un stres în economia mondială. Economia mondială este stresată de acest lucru, mai mult decât a fost în legătură cu Ucraina, pentru că acest conflict poate să degenereze.
Se aşteaptă poziţia Iranului. Dacă Iranul mişcă din acest punct de vedere, imediat va fi o intervenţia la nivel aproape global şi ne va afecta şi pe noi.
Pe de altă parte, noi avem relaţii economice importante cu Israelul. Mai mult de jumătate din investiţiile noastre din Apărare sunt în parteneriat cu Israelul”, a mai spus profesorul Mircea Coşea, în dorect la Antena 3 CNN.
Sursa: www.antena3.ro
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaSarea întărită nu trebuie aruncată. Cum o păstrezi uscată și desfaci bulgării
News24Alocațiile pentru copii ajung pe card pe 8 octombrie. Poșta începe distribuirea pe 12 octombrie 2026
Dolce SportRomânia caută primele puncte cu Bosnia și Herțegovina, sub arbitrajul portughezului Luís Godinho
GetPonyBYD Sealion 7 consumă 23,9 kWh/100 km, iar costul energiei ajunge la 3.729 de euro în scenariul de 50.000 km
BravonetBianca Ghiurcă a izbucnit în lacrimi după imaginile cu Marco și Gabriella. A luat în calcul să plece
LylaCând copilul cuminte se teme să greșească. Semnele care pot trece neobservate la școală