În precizările lui Marcel Boloş despre reforme şi buget,” Demersurile pe care noi le facem sunt cele care să asigure încadrarea în angajamentele pe care le avem discutate cu Comisia Europeană şi anume 5,5% din PIB până la sfârşitul anului. Sigur că noi avem în programul de convergenţă 4,4% din PIB, dar aşa cum arată perspectivele, în lipsa unor măsuri consistente, care erau prevăzute în Legea privind măsurile fiscal-bugetare şi care, din păcate, a fost aprobată şi asumată în Parlament destul de târziu, trebuie să facem toate demersurile necesare pe ceea ce înseamnă gestionarea mai eficientă a banilor publici şi să avem încadrarea în cei 5,5% din PIB până la sfârşitul anului 2023.
Iar în ceea ce priveşte anul 2024, având în vedere că este un an care presupune şi cheltuieli pe zona aceasta de activităţi electorale şi organizarea rundelor de alegeri pe care le are România şi ţinând cont de tot acest context al intrării în vigoare a legii cu noile măsuri fiscal-bugetare, ţinta noastră este să avem un deficit bugetar undeva între 4,5% din PIB, până la 5% din PIB. Acesta este un obiectiv pe care l-am avea în programul de convergenţă ajustat, pentru care va trebui să iniţiem demersuri cu Comisia Europeană şi să ajungem la o ajustare a deficitului bugetar, astfel încât să ne încadrăm în prevederile Tratatului de la Maastricht, respectiv 3% din PIB pentru deficitul bugetar şi 60% din PIB pentru datoria publică.
În contextul rectificării bugetare Marcel Boloş a afirmat, „Am renunţat la rectificarea bugetară pentru că nu avem control pe cheltuieli astfel încât să ne atingem ţinta de 5,5% din PIB, aşa cum am menţionat-o. Iar în lipsa controlului pe cheltuiala publică pe care o plătim din bugetul de stat sau din celelalte bugete, riscul de a depăşi cei 5,5% este destul de mare. Şi atunci ar trebui să adaptăm mecanismele de finanţare a cheltuielilor publice la noile realităţi. Şi aici obiectivul nostru a fost acela de a avea controlul pe cheltuială şi a nu lăsa prin rectificarea bugetară.
Odată o sumă aprobată unui ordonator de credite, are dreptul să efectueze şi să angajeze respectiva cheltuială şi atunci trebuie să fim foarte responsabili şi prudenţi cu astfel de cheltuieli. Pentru că şi în familie, dacă ai 100 lei, de 100 lei cheltuieşti. Nu poţi să ai 100 lei şi să cheltuieşti de 300. Acest lucru este imposibil. Aşa şi în bugetul de stat, trebuie să avem aceste reguli împreună cu autorităţile locale. Pentru că este un obiectiv de ţară angajamentul pe zona aceasta a deficitului bugetar şi noi, cu toţii, suntem interesaţi ca România să poată să-şi implementeze investiţiile pe care le are din fonduri europene. Este prioritatea absolută a României şi ratarea unei astfel de priorităţi ar arunca în blocaj un proces de modernizare al României care este unic în momentul de faţă.
La întrebarea dacă guvernul are secrete şi ascunzişuri Marcel Boloş răspunde, „Nu le ascund, de vreme ce Fondul de rezervă bugetară se aprobă în Guvern şi de vreme ce aceste cheltuieli sunt cunoscute la fiecare şedinţă de Guvern. Mai degrabă controlăm aceste cheltuieli pentru a rămâne fermi pe angajamentele pe care le are România. Altfel, dezmăţul care ar putea avea loc prin rectificarea bugetară sau prin aceste acuze nedrepte care ni se aduc ar putea crea mari probleme României pe termen lung. Dacă acum nu am lua măsuri, anul viitor am fi acuzaţi de toată lumea că Ministerul Finanţelor n-a făcut nimic ca să nu ajungem în situaţia de suspendare a fondurilor europene.
Şi sigur, aici, cu toate că sunt voci care ne critică, noi trebuie să rămânem consecvenţi pe ceea ce trebuie făcut pentru ca să ajungem pe o traiectorie normală a deficitului bugetar, pentru că deficitul bugetar înseamnă că de fapt tu cheltui mai mulţi bani decât ai. Este simplu şi acest lucru nu este acceptat pe termen lung la nivelul Uniunii Europene.
În contextul fondul de rezervă şi suma care va încheia anul Marcel Boloş a precizat, „Noi alimentăm Fondul de rezervă în funcţie de necesităţile de cheltuieli pe care le avem şi de aceea o să vedeţi că de fiecare dată apar, la fiecare şedinţă de Guvern, hotărârile pe care Guvernul le are în funcţie de tipurile de situaţii pe care le avem şi sigur, alimentarea, este foarte important de reţinut, nu se face decât în funcţie de aceste necesităţi.
Altfel, dacă noi alimentăm Fondul de rezervă bugetară cu întreaga sumă pe care o avem la dispoziţie, ordonatorii de credit sunt foarte dornici ca să facă cheltuieli şi peste noapte n-am mai avea niciun leu în Fondul de rezervă bugetară. Ori, nu ne putem permite acest lucru şi de aceea controlul cheltuielilor împreună cu alimentarea fondului de rezervă bugetară doar în funcţie de necesităţi sunt reguli dure, dar necesare pentru ţară, astfel încât să putem să ne continuăm obiectivele de ţară, respectiv să putem să asigurăm sustenabilitatea finanţelor publice ale României.
Ca impact bugetar în noul proiect de reducere a cheltuielilor bugetare, aceste a precizat că se ţinteşte menţinerea cheltuielilor de funcţionare ale statului şi a celor de investiţii din bugetele proprii în limita cheltuielilor de peste an. Deci, cu alte cuvinte, dacă spre exemplu, ai plătit chirii de 100 lei pe an nu poţi să vii sub nicio formă, ca ordonator de credite, să-mi spui că în lunile noiembrie şi decembrie tu plăteşti 500 lei, că aşa scrie în contract sau nu ştiu ce alte situaţii care pot să apară. Şi, de aceea, văzând ce s-a întâmplat în cursul anilor 2022, 2021, 2020 cu aceste tipuri de cheltuieli conjuncturale, sunt cheltuielile care se nasc în lunile noiembrie şi decembrie…
Şi vă dau două exemple.
-În anul 2022, cheltuielile de funcţionare ale autorităţilor locale, ale primăriilor, deşi au avut o medie lunară de 1,1 miliarde lei în cursul anului, în lunile noiembrie şi decembrie au ajuns la valori record de 4,3 miliarde de lei. Cum se explică să creşti o cheltuială de patru ori într-o singură lună? Pentru noi ar însemna o catastrofă din punct de vedere al deficitului bugetar. Şi îndemnul nostru şi ordonanţa asta spune: haideţi să intrăm în normalitate pentru o situaţie care este extrem de dificilă pentru ţară.
-Al doilea exemplu este cel legat de investiţii. Deci, tu tot timpul anului n-ai făcut investiţii, nu vorbesc de investiţiile europene, nu vorbesc de investiţiile din PNRR, vorbesc de investiţiile care se fac cu destul de multă uşurinţă din bugetul chiar de stat, dar şi din bugetele locale, când, deşi ai o medie lunară de 1,4 miliarde lei, la sfârşitul anului ajunge la 5 miliarde de lei. Deci, pentru noi astfel de situaţii, studiindu-le în 2021, în 2020, văzând ce se întâmplă, sigur că m-am îngrijorat foarte mult, ca ministru al Finanţelor, şi am propus ca aceste măsuri să le implementăm tocmai pentru ca angajamentele noastre să nu devină din 5,5% să ne trezim că avem deficitul bugetar de 7% – 8%. Eu l-am considerat un obiectiv de ţară important pentru ca să securizăm, aşa cum am precizat, anul viitor, când este an important şi din punct de vedere electoral, dar şi din punct de vedere al continuării proiectelor de investiţii. Ce ar însemna ca fondurile pentru PNRR să fie întrerupte un an de zile, când noi avem deadline de finalizare a PNRR-ului pe 31 august 2026? Atunci am fi rămas fără termen de implementare suficient la proiecte şi am fi aruncat în aer şansa noastră de a moderniza ţara.
În contextul economico-financiar, „Apocalipsa aceasta fiscală şi acum văd că şi apocalipsa aceasta pe energie, în perioada aceasta în care s-a aprobat Legea privind măsurile fiscal-bugetare şi erau în pelerinaj la autorităţile statului cei care erau nemulţumiţi, nu cred că este întotdeauna de bun augur. Eu înţeleg fenomenul şi înţeleg faptul că toată lumea vrea pe bugetul de stat să finanţeze toate cheltuielile, dar noi am impus o regulă extrem de simplă, că toţi banii care vin în Fondul de tranziţie bugetară, împreună cu banii din Fondul de solidaritate, merg pe compensarea de facturi. Şi trebuie să ştie furnizorii de energie că aşa cum au avut preţuri triplate şi crescute exponenţial în perioada de criză şi s-au complăcut în a avea acele….sigur o să fiu criticat că au şi plătit impozit pe profit corespunzător, da, este adevărat, dar au fost în perioada în care au avut aceste profituri.
În continuare avem o diferenţă uriaşă între preţul din contractele de furnizare pe care le-au încheiat şi preţul la bursă, care a scăzut simţitor. Şi unde există mulţi bani, există şi multă dorinţă de a câştiga şi mai mulţi bani. Ceea ce este un demers firesc, îl înţeleg, dar trebuie să avem orânduială în cheltuielile pe care le are statul, pentru că această cheltuială nu este o cheltuială uşoară pe stat şi nu este una care să se rezume la sute de milioane de lei. Ea este de ordinul miliardelor, poate chiar şi zecilor de miliarde de lei şi de aceea această regulă, pentru moment, o păstrăm. Să vedem cum se vor derula mecanismele în continuare pe piaţa energiei.
Oricum, domnul prim-ministru şi împreună cu domnul viceprim-ministru au dispus să aibă un dialog cu toţi factorii implicaţi în piaţa energiei şi probabil vor urma şi măsuri de ajustare a acestor mecanisme, pentru că este nedrept ca această cheltuială acum să se întoarcă în bugetul de stat, în condiţiile în care preţul pe bursă a scăzut simţitor şi nu este corect ca mai apoi acest preţ din contracte să se regăsească şi în economia naţională. Gândiţi-vă că agenţii economici toţi se plâng la unison că plătesc preţuri uriaşe la energie, preţuri pe care le au prevăzute în contracte, şi acestea sunt componentă importantă în costul de producţie. Ori nu putem să avem pretenţia unei evoluţii a preţurilor, mai ales la bunurile de consum, descrescătoare dacă noi în continuare facem presiune pe costurile de producţie, Conchide Marcel Boloş.
Sursa: www.economica.net
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News


