Din punct de vedere agricol, Ucraina este unul din cel mai importanţi producători şi exportatori mondiali de produse alimentare iar sectorul său agricol a fost, tradiţional, unul profitabil. În 2022, însă, autorităţile şi fermierii din Ucraina nu au dat publicităţii rezultatele financiare.
Iar, înainte de invazia rusească, Ucraina expedia cea mai mare parte a exporturilor via porturile de la Marea Neagră, care începând din luna februarie 2022 au fost complet sau parţial blocate.
În prezent, oportunităţile limitate de export, care acum sunt concentrate pe micile porturi de la Dunăre şi căile ferate spre Europa de Est, au majorat costurile cu logistica şi în consecinţă au redus preţurile pe care traderii le pot oferi fermierilor ucraineni. De asemenea, închiderea porturilor a dus la creşterea semnificativă a preţurilor la carburanţii, seminţele, îngrăşămintele şi piesele de schimb importate.
În acest sens, Agrarian Council, cel mai mare grup de agribusiness din Ucraina, a spus că în 2023 costul producţiei de grâu a fost de aproximativ 146 de dolari pe tonă şi preţul mediu de vânzare a fost de 102 dolari. De asemenea, fermierii ucraineni au cheltuit 149 de dolari pentru a produce o tonă de porumb pe care o pot vinde pentru 94 de dolari. Potrivit Agrarian Council, în 2023 chiar şi producerea de floarea soarelui şi rapiţă va fi neprofitabilă şi doar soia boabe va aduce un anumit profit fermierilor.
Mai mult, producătorii ucraineni spun că pierderile mari au dus deja la diminuarea suprafeţelor însămânţate pentru recolta din 2024. „Aveam de gând să însămânţăm 2.000 de hectare cu grâu de iarnă, dar la final am însămânţat doar 1.000 de hectare”, a spus Ruslan Holub, directorul unei companii care cultivă peste 10.000 de hectare de teren în centrul şi sudul Ucrainei.
În afirmaţiile sale, „Fermierii vor stabili ce suprafaţă vor însămânţa în primul rând pe baza capacităţii lor financiare”, spune Oleh Khomenko, preşedintele asociaţiei Ukrainian Agribusiness Club.
De altfel, asociațiile fermierilor nu au dorit să facă prognoze cu privire la suprafeţele care vor fi însămânţate cu grâu pentru recolta din 2024 însă Ministerul ucrainean al Agriculturii îşi menţine prognozele referitoare la însămânţarea unor suprafeţe de aproximativ 4,4 milioane de hectare.
Conform celor mai recente date oficiale, la data de 16 octombrie 2023, fermierii ucraineni au însămânţat 3,02 milioane de hectare cu grâu, comparativ cu 2,5 milioane de hectare la aceiaşi dată a anului trecut.
Sursa: www.economica.net
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportEugen Neagoe crede că Hagi ar demisiona după un eșec clar cu Suedia și fluierături din tribune
GetPonyDacia oferă prime între 45.000 și 210.000 de lei, după vechime, angajaților care aleg să plece
BravonetIAN poate continua concertele după reținere. Artistul a primit control judiciar pentru 60 de zile
LylaVitamina D în sezonul rece. Când este indicat suplimentul de 10 micrograme pe zi și ce limite să respecți
Revista IoanaCum îți amenajezi grădina lângă nucul negru, ca să eviți ofilirea legumelor și să alegi plante tolerante
News24Cristian Pîrvulescu îi dă lui Luca Niculescu șanse sporite să formeze guvernul