În ceea ce privește Centrul Istoric, Oprescu a anunțat rezilierea contractului cu compania Sedesa. „Am finalizat plățile pentru partea de Lipscani și recent am încheiat licitația pentru consultanță. De asemenea, am demarat procedura de licitație pentru cele zece străzi rămase”, a explicat primarul. El a adăugat că „toate conturile” cu firma spaniolă Sedesa au fost închise și că aceasta va restitui garanția depusă de peste 5 milioane euro.
Pe 7 septembrie 2006, Primăria Capitalei a semnat un contract cu Sedesa Obras Y Servicios SA în valoare totală de 26.945.808,08 euro (inclusiv taxe) pentru reabilitarea Centrului Istoric al Bucureștiului. Termenul inițial de finalizare era stabilit pentru aprilie 2008, iar lucrările au început efectiv în aprilie 2007.
În martie 2008, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat o suplimentare de fonduri cu suma de 10 milioane euro destinate proiectelor realizate de Sedesa. Ulterior s-a stabilit ca termenul limită pentru finalizarea lucrării să fie extins până pe data de 29 septembrie 2009. Pe data de 31 iulie 2009 s-a semnat un nou act adițional care prelunga din nou termenul predării lucrării cu încă un an.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Alfa Watan s-a scufundat după atacul cu drone din largul Bulgariei. Echipajul este căutat
Dolce SportRomânia U21 a pierdut cu 7-1 în Spania, după ce a deschis scorul
GetPonyLa 75.000 de mile, 12 piese și consumabile ale mașinii merită verificate. Ce simptome cer un control mai devreme
BravonetIulius Town Timișoara oferă 300 de pachete pe zi studenților, până pe 14 octombrie
LylaCum îngrijești unghiile fragile ca să se rupă mai rar și când este indicat să mergi la dermatolog
Revista IoanaPensionarea în străinătate cere mai mult decât venit lunar. Ce verifici dincolo de cei 920 de euro în Portugalia