Tichetul de energie de 50 de lei. Începând cu 1 iulie 2025, statul român va acorda persoanelor vulnerabile un sprijin financiar pentru plata facturilor la energie. Valoarea acestuia este de 50 de lei lunar și va fi acordat timp de nouă luni, până la 31 martie 2026, sub forma unui tichet electronic de energie, conform unei ordonanțe de urgență adoptate vineri de Guvern.
Tichetul de energie de 50 de lei. Cine îl primește, cum îl folosești și ce trebuie să știi
Potrivit notei de fundamentare, mai mult de un sfert din populație se află în situație de vulnerabilitate energetică, iar 17,8% dintre gospodării întâmpină dificultăți serioase în plata facturilor.
Decizia acordării ajutorului vine după terminarea schemei de plafonare la 1 iulie, când mai mulți furnizori au transmis oferte cu tarife aproape duble. Astfel, cea mai ieftină ofertă este de 1,04 lei/kWh, iar cea mai scumpă atinge 2 lei/kWh. Furnizorii mari, care au numeroși clienți, au transmis tarife de aproximativ 1,50 – 1,55 lei/kWh.
Datele Ministerului Energiei arată că aproximativ 3,7 milioane de români au un consum mediu lunar de 57 kWh, ceea ce înseamnă facturi lunare între 59 și 114 lei.
Sprijinul financiar de 50 de lei va fi acordat persoanelor singure care au un venit net lunar de cel mult 1.940 lei și familiilor care au un venit net pe membru de până la 1.784 lei.
Cum se obține și cum se folosește tichetul electronic
Nu vor primi ajutor persoanele fără domiciliu în România la momentul cererii, cei fără documente de identitate valabile, persoanele aflate în detenție sau cele care beneficiază de servicii sociale rezidențiale.
Sprijinul se acordă pe baza cererii depuse de persoana singură sau de un membru major al familiei, prin aplicația online EPIDS, gestionată de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Cei care nu pot folosi aplicația vor fi sprijiniți de primării sau oficii poștale. Ajutorul se va acorda sub formă de tichet electronic, încărcat lunar cu 50 de lei.
Verificarea eligibilității va fi automată, pe baza datelor declarate și a informațiilor din bazele de date oficiale. Emiterea tichetului, distribuirea și plata facturilor prin mandat poștal vor fi realizate de Poșta Română, care va deschide un cont de plăți pentru fiecare beneficiar în parte, colaborând cu Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.
Tichetele electronice vor putea fi utilizate exclusiv pentru plata facturilor de energie electrică emise după 1 iulie 2025, prin mandat poștal, doar pentru facturile cu POD validat în EPIDS.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla„Lăsarea lui pe scalp permite acidului glicolic să descompună scuamele”, spune Maya Thosani despre The Ordinary
Revista IoanaCum folosești gargara cu apă sărată, bicarbonat diluat sau salvie fără să îți irite și mai mult gâtul
News24Uniforma obligatorie pentru elevii de gimnaziu și liceu revine într-un proiect PSD. Cine ar urma să plătească
Dolce SportZsombor Deak și Noelle Dărăbanț Hușanu au stabilit două recorduri naționale la Full Ironman, la Podersdorf
GetPonyPar radare fixe, dar nu dau amenzi, iar primele camere legate la e-SIGUR sunt estimate abia din toamna lui 2027
BravonetOase anunță un nou sezon „Furnicuțele” cu Cătălin Măruță din 7 septembrie. „O să fie un balamuc”




