Stocurile de îngrășăminte, în special cele pe bază de azot, sunt epuizate la majoritatea furnizorilor, lăsând fermierii în imposibilitatea de a fertiliza culturile în plină campanie agricolă. Un producător din Călărași a contactat cinci distribuitori în ultimele trei săptămâni, însă răspunsul a fost același peste tot: stoc „SOLD OUT”. Și asta chiar și la prețuri mult mai mari decât cele de anul trecut.
„Am vorbit în cinci locuri și mi-au spus că nu mai au nimic”
Valentin Popa, care lucrează terenurile în comuna Sohatu din județul Călărași, se vede pus în fața unei situații fără precedent: ar putea fi nevoit să semene fără să fertilizeze. El caută de săptămâni bune complexe pentru culturile de porumb și floarea-soarelui, dar fără niciun rezultat. Iar furnizorii ridică din umeri.
„Vreau să dau cu complexe de primăvară la cultura de porumb și floarea-soarelui. Am vorbit în cinci locuri până la momentul acesta, de trei săptămâni, și toți mi-au spus că nu nici pe stoc și nici nu promit când vor ajunge îngrășămintele, că nu știu nici ce să ne spună, să ne dea un termen, absolut nimic. Deci e o criză pe piață de îngrășăminte la momentul acesta, încât a debusolat majoritatea fermierilor”, a declarat Valentin Popa.
Fermierul este acum în fața unei decizii radicale.
„Vă dați seama că nu am ce să fac decât să semăn fără îngrășăminte și asta e. În cazul în care voi putea să-i dau în vegetație, dar vă dați seama că nu o să întârzi și nu o să aștept după îngrășăminte sau nu o să mai semăn dacă nu am îngrășăminte. Eu vroiam să aplic 200 de kilograme la hectar la acest moment dar v-am spus că este o criză de îngreșăminte și nu știu cum ne vom descurca de aici încolo. Nu mai spun de faptul că prețurile au crescut de când a început acel conflict din Orientul Mijlociu dar nici măcar așa, scumpe, nu mai găsim”, a adăugat fermierul.
Furnizorii confirmă: stocuri epuizate
Situația semnalată de fermier este confirmată oficial de unii dintre cei mai mari jucători din piață. Compania SEEFCO, de pildă, a anunțat public epuizarea stocurilor pentru unele dintre cele mai căutate produse, chiar după sosirea unui transport de peste 24.000 de tone.
Mesajul transmis este clar: „Dragi fermieri și distribuitori. Vă mulțumim din inimă pentru încrederea acordată îngrășămintelor SEEFCO Maroc. (…) Vă informăm situația actuală a stocurilor, pentru cine mai are nevoie de completări la semănat: • DAP 18.46.0 – SOLD OUT • TSP 0.46.0 – SOLD OUT • NPKS 14.28.14+5.5S – Stoc mic disponibil prompt de livrare! (Formula testată, dedicată pentru România). Puteți găsi îngrășămintele noastre la partenerii noștri distribuitori naționali și regionali. Succes tuturor fermierilor în noua campanie de semănat!”.
Paradoxul pieței: marfă există, dar nu ajunge în țară
Cum vine asta, să existe marfă la nivel global, dar la noi să fie criză? Explicația stă în reticența traderilor de a cumpăra la prețurile actuale, considerate extrem de volatile. Dragoș Ivan, manager comercial la SEEFCO, explică fenomenul.
„Marfă există în context internațional numai că inclusiv traderii sunt foarte reticenți să facă noi achiziții la aceste prețuri foarte mari. Și de aici va apărea și o penurie în perioada următoare, din punctul meu de vedere. Asta nu înseamnă că nu e marfă, sunt îngrășăminte la nivel global ce pot fi importate în România pentru că la noi nu producem nimic în momentul de față, numai că traderii nu iau decizii de achiziții pentru că prețurile li se par foarte mari și le e frică să ia poziții și să iasă cu ele pe piață pentru că se tem că nu le vor vinde”, a precizat Dragoș Ivan.
Cele mai afectate sunt produsele de bază pentru agricultura modernă, precum ureea și complexul DAP 18.46.0. „Aceștia sunt pilonii nutriției vegetale in agricultura moderna, fiind cele mai cunoscute și vândute produse la nivel global pe segmentele de îngrășăminte azotoase și complexe. Deși există alternative la uree, acestea vin cu prețuri reale mult mai mari. Există o confuzie des întâlnită în piață: ureea este cel mai scump îngrășământ azotos pe tonă, dar rămâne cel mai ieftin dacă raportăm prețul la substanța activă”, a punctat managerul SEEFCO.
Capcana îngrășământului ieftin pe tonă
V-ați gândit vreodată cum se calculează, de fapt, costul real al unui îngrășământ? Mulți fermieri, spune Dragoș Ivan, cad în capcana prețului mai mic pe tonă, ajungând să plătească, în realitate, mult mai mult pentru nutrienții necesari plantei.
Cifrele vorbesc de la sine.
„Să privim cifrele concrete pentru a înțelege diferența la o ofertă de îngrășăminte din 15.03.2026: Ureea costă 7.39 lei + TVA per kilogram de substanță activă. Sulfatul de amoniu cosă 8.57 lei + TVA per kilogram de substanță activă. În acest context, sulfatul de amoniu este cu 15.5% mai scump decât ureea”, explică Ivan. E drept că, la prima vedere, pare o afacere bună. „Prin omiterea calculului raportat la substanță activă, un fermier poate avea impresia că face o economie de 1.600 lei pe tonă (diferența dintre prețul ureei de 3.400 lei/tona și cel al sulfatului de amoniu de 1.800 lei/tona). În esență, însă, acesta cumpără azotul la un preț mult mai ridicat.”
Același raționament se aplică și la îngrășămintele complexe. „Din cauza prețului ridicat pe tonă, se poate crede că DAP 18.46.0 este cel mai scump îngrășământ de pe piață. În realitate, dacă se face calculul raportat la totalul de substanță activă (azot și fosfor), DAP se dovedește a fi cea mai ieftină și eficienta soluție”, a subliniat Dragoș Ivan.
Mesajul pentru agricultori este, până la urmă, unul singur. „Fermierul trebuie să învețe să cumpere substanța activă (Azot – N și Fosfor – P) și să nu plătească pentru balast. Într-o piață globală instabilă, eficiența economică începe cu un calcul corect făcut înainte de achiziție.”
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24România conduce Indonezia cu 2-0 după prima zi a întâlnirii din Grupa Mondială II
Dolce SportEdi Iordănescu poate reveni în antrenorat la Iraklis. Decizia sa este încă așteptată
GetPonyA fost lansată licitația pentru 72 de mașini hibride break/SUV cu tracțiune 4×4
BravonetCristina Spătar spune că este în continuare cu Vicențiu Mocanu. „A fost vorba de un proces, l-a retras”
LylaDupă o pauză de sport, poți reînvăța mișcările mai repede. Cum revii fără să forțezi de la început
Revista IoanaVânătăile fără o lovitură evidentă pot avea cauze diferite. Ce semne cer un consult medical




