Șefa Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) promite că banii pentru subvenția pe pârloagă vor ajunge în conturile fermierilor începând de luni. Anunțul vine după o perioadă de tensiuni, în care agricultorii s-au plâns că plățile întârzie nejustificat, deși aveau cererile autorizate de la finalul lunii februarie.

Vestea a fost transmisă de Nicoleta Gabriela Andrei, Director General al APIA, care a oferit clarificări după ce publicația Agrointel a semnalat nemulțumirile din rândul agricultorilor. Până vineri, un număr redus de fermieri primiseră banii pentru ecoschema PD-28, denumită și subvenția pe pârloagă, care are un cuantum de 32,9366 euro pe hectar. Aceasta se acordă cu condiția ca fermierii să lase nelucrate 2% din terenurile agricole.

Reacția șefei APIA după nemulțumirile fermierilor

Contactată pentru un punct de vedere oficial, Nicoleta Gabriela Andrei a revenit cu detalii concrete despre situația plăților. Ea a confirmat că fondurile necesare au fost transferate de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și a oferit un calendar precis pentru virarea sumelor restante.

„Din cei 72.800 fermieri care au solicitat PD-28, sunt autorizați, pana la data de 06 martie, 64.000 fermieri cu un total autorizat 169,4 milioane de euro. Au fost plătiți toti cei autorizați până pe 26 februarie, Luni vor fi plătiți toti cei autorizați, astăzi au fost virați banii din MADR”, a declarat Nicoleta Andrei.

Fermierii acuză plăți preferențiale și discriminare

Înainte de anunțul oficial, agricultorii și-au exprimat frustrarea legată de întârzieri, unii suspectând chiar un tratament preferențial. Iulian Siminic, fermier în comuna Mitoc din județul Botoșani, a explicat că așteaptă banii deși are decizie de plată emisă încă din 25 februarie. El lucrează 150 de hectare și deține o fermă cu 70 de vaci de lapte.

„Nu am primit niciun leu pentru PD-28, mi s-a comunicat că am decizie de plată din 25 februarie și nu am primit niciun leu până astăzi. Și am înțeles că din ce au autorizat au plătit efectiv doar jumătate din listă. Acum am aflat așa mai neoficial că nici nu mai au bani și se așteaptă aprobarea bugetului de stat pentru anul acesta, ca să se facă noi plăți. Dar la noi nu se gândește nimeni pentru că nu avem cum să supraviețuim. Nu mai zic că toată lumea așteaptă acești bani, cum pentru alții s-au putut face plățile și pentru noi nu? Plata s-a făcut preferințial?”, a spus fermierul.

O situație similară a fost semnalată și în sudul țării. Valentin Popa, vicepreședinte al Asociației Forța Fermierilor și agricultor în comuna Sohatu, județul Călărași, a reclamat că se simte discriminat. „Eu am decizie de plată din 25 februarie și nu am primit banii. Sunt și fermieri care au primit într-adevăr, dar din nou ne simțim discriminați. Am discutat cu unii colegi chiar ieri și le-au intrat banii de vinerea trecută. Dar noi nu mai avem speranțe că ne vor intra curând pentru că e clar că dacă eram pe listă, aveam banii în cont. Și noi avem nevoie de bani pentru că uitați că motorina sare de 9 lei litru, iar eu chiar acum când vorbim, sunt în câmp și am nevoie să cumpăr motorină”, a afirmat Valentin Popa.

Costurile cresc, unii fermieri amenință că renunță

Presiunea financiară este accentuată de creșterea costurilor de producție. Fermierul Iulian Siminic a avertizat că ia în calcul să renunțe la sectorul zootehnic din cauza prețurilor mici la lapte și a scumpirii carburanților.

„Eu voi renunța la zootehnie, nu se mai poate așa. Eu vacile nu cred că mai pot să le țin. Laptele este 1,60 de bani litrul. Acum motorina este 8,80 de lei litrul”, a mai punctat fermierul din Botoșani.

Care a fost cauza întârzierilor

Potrivit unei comunicări a Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), care a avut o întâlnire cu oficiali din MADR, întârzierile au o explicație birocratică. „Restanțele sunt condiționate de fluxul treptat de fonduri de la Ministerul Finanțelor către APIA, în contextul în care bugetul de stat nu este încă aprobat”, a arătat LAPAR. Până la data de 5 martie, APIA plătise 58.865 de cereri. Interesul pentru ecoschema PD-28 a fost foarte mare în Campania 2025, acoperind aproximativ 5,9 milioane de hectare, o cifră care a depășit estimările inițiale ale autorităților.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
APIA fermieri Ministerul Agriculturii PD-28 subventii agricole