Costurile de finanţare ale statelor din zona euro cresc accelerat, pe fondul temerilor că escaladarea conflictului cu Iranul va reaprinde inflaţia. Obligaţiunile guvernamentale din regiune se îndreaptă spre una dintre cele mai slabe luni din ultimul deceniu, punând o presiune suplimentară considerabilă pe finanţele publice.
Italia și Franța, sub presiune maximă
Italia a fost, de departe, printre cele mai afectate, cu randamentul obligaţiunilor pe 10 ani urcând până la 4,14%, cel mai ridicat nivel de la mijlocul lui 2024. Nici Franța nu stă mai bine. Acolo, randamentele au urcat spre 3,9%, în timp ce Spania se apropie de 3,7%.
Inflația, marea sperietoare
Dar cum s-a ajuns aici, pe bune? Întreaga mișcare este alimentată de creşterea preţurilor la petrol şi gaze, care readuc în prim-plan riscul unui nou val inflaţionist. Iar asta, clar, pune pe masă posibilitatea unor noi majorări de dobândă din partea Băncii Centrale Europene (BCE).
Așa cum a subliniat Tomasz Wieladek de la T. Rowe Price: „Investitorii încep să realizeze că intrăm într-un mix de creştere economică mai slabă şi inflaţie mai ridicată”.
Guvernele intervin, datoriile cresc
În paralel, guvernele europene sunt din nou presate să intervină pentru a proteja consumatorii şi companiile de scumpirea energiei. Spania, de pildă, a aprobat deja reduceri de taxe de 5 miliarde de euro. Si Italia a luat măsuri, reducând temporar accizele la carburanţi.
Un nou risc pentru datoria publică
Analiştii avertizează că, dacă tensiunile se prelungesc şi costurile de finanţare continuă să urce, statele cu datorii mari din sudul Europei ar putea intra într-o zonă de risc fiscal mai ridicat.
Lucrurile nu arată deloc bine.
Pentru pieţe, şocul Iran începe astfel să se transforme într-o nouă problemă majoră pentru datoria publică europeană.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Indexarea pensiilor civile și militare ar necesita maximum 9,6 miliarde de lei, estimează Florin Manole
Dolce SportSorana Cîrstea joacă la Ningbo cu Sara Bejlek, adversara pe care a eliminat-o la Wimbledon
GetPonyUnii angajați BMW ar putea încasa peste 650.000 de euro pentru încetarea contractului
BravonetCristina Cioran anunță că fiica sa a fost internată cu pneumonie acută
LylaCum recunoști dependența de jocuri de noroc și ceri ajutor înainte ca datoriile să afecteze întreaga familie
Revista IoanaCum citești prețurile alimentelor pentru cumpărături, când ouăle se scumpesc cu 10,84%, iar făina se ieftinește