Festivalul NIBIRU din Costinești a spart toate topurile, vânzând peste 10.000 de abonamente în doar patru zile de la lansare. Impactul financiar este deja uriaș, inițiatorul proiectului, Andrei Șelaru (Selly), estimând că aceste vânzări vor injecta peste 2 milioane de euro în economia locală.
Vânzări record din prima săptămână
Startul a fost fulminant. Peste 10.000 de abonamente de trei zile, cele disponibile în prima etapă, și-au găsit cumpărători în mai puțin de o săptămână. Dar dincolo de cifrele de vânzări, impactul se măsoară în bani reali pentru stațiune.
Andrei Șelaru a detaliat rapid efectul imediat. „Peste 2 milioane de euro aduși în economia locală din Costinești în doar 4 zile de când am pus biletele în vânzare! Luni am lansat biletele la festivalurile NIBIRU. În 4 zile s-au vândut peste 10.000 de abonamente de 3 zile. Hai să vedem ce înseamnă aceste 10.000 de bilete pentru Costinești. Fiecare festivalier vine 3 nopți. Stă într-o cameră, mănâncă, bea, ia un taxi, cumpără o apă de la magazin”, a transmis Selly, subliniind viteza cu care se resimte impactul financiar.
Calculul din spatele celor 2,1 milioane de euro
Cum ajung 10.000 de bilete să valoreze peste 2 milioane de euro pentru o stațiune? E drept că la prima vedere pare mult, dar calculul este destul de direct.
Fiecare participant este estimat să cheltuie, în medie, circa 210 euro pe parcursul celor trei zile de festival. Suma nu include doar biletul, ci acoperă cazarea, masa și alte servicii. Iar modelul de calcul prezentat de organizator (care se va întinde pe 46 de zile) este transparent.
„La un preț mediu pe camera dublă de 80 euro / noapte (cred că este și mai mult în realitate) și mergând pe asumpția că jumătate vor sta singuri în cameră, iar jumătate vor împărți camera -> un cost mediu de cazare de 60 eur/noapte/festivalier -> 180 eur per festivalier pentru perioada de 3 zile. Cu o cheltuială medie de încă 10 euro pe zi pentru mâncare, plajă, cumpărături, etc. -> 210 euro cheltuiala medie a unui festivalier pentru 3 zile . 10.000 de oameni × 210 euro = 2.1 milioane de euro. Doar în primele 4 zile de vânzări. Și asta doar din biletele vândute până acum, Nibiru va avea 46 de zile de operare!”, a explicat Selly.
Mai mult decât muzică și petreceri
Impactul nu se oprește la încasările directe din turism. Organizatorii susțin că NIBIRU este un catalizator pentru dezvoltarea regională. V-ați gândit vreodată că un bilet la un concert poate, pe bune, să ajute la renovarea unei pensiuni?
Andrei Șelaru vede proiectul ca pe o mișcare strategică pentru litoralul românesc. „Asta e povestea reală a NIBIRU. Nu e doar despre muzică și petreceri. E despre pensiuni care se renovează, despre restaurante care angajează, despre localnici care încep să vadă din nou un viitor pe litoral. E despre bani care rămân în România, în loc să plece spre Bulgaria, Grecia, Turcia.”, a declarat acesta.
Practic, banii cheltuiți de tineri rămân aici.
O promisiune pentru litoral
Festivalul, care se va întinde pe o durată impresionantă de 46 de zile, pare să fie doar la începutul drumului său economic. Promisiunea inițială a fost una simplă, dar efectele par să o depășească.
„Am pornit cu o promisiune: cea mai bună experiență de divertisment la cel mai accesibil preț. Dar efectul real e mult mai mare decât ce se întâmplă în interiorul NIBIRU. Efectul real se simte în tot județul, și asta abia e începutul”, a precizat Șelaru.
În final, mesajul organizatorului s-a îndreptat direct către cei care au făcut posibil acest start exploziv, subliniind rolul lor activ în acest fenomen economic. „Vă mulțumesc tuturor celor care și-au luat deja bilet. Tocmai ați investit în renașterea litoralul românesc”, a afirmat Andrei Șelaru.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetConnect-R i-a spus Grațielei Agache „Marș la alergat”. Artistul susține că nu a jignit-o
LylaCând îți păstrezi fostul ca rezervă, poți deveni mai puțin prezentă în relația actuală
Revista IoanaȘosetele te pot ajuta să adormi mai repede dacă ai picioarele reci. Cum alegi perechea potrivită
News24România are estimări peste media pe cinci ani la trei culturi, dar seceta persistă în vest
Dolce SportRomânia a terminat pe locul 17 în ambele secțiuni ale Olimpiadei de Șah
GetPonyBYD Sealion 7 consumă 23,9 kWh/100 km, iar costul energiei ajunge la 3.729 de euro în scenariul de 50.000 km