O investiție de doar 1.000 de lei și o experiență personală nefericită au stat la baza unui proiect unic în România. Denisa Săraru, o studentă de 25 de ani din Sibiu, a lansat platforma urgenteveterinare.com, un serviciu național care ghidează proprietarii de animale către cel mai apropiat ajutor medical în momente critice. Platforma a fost lansată în luna martie a acestui an și a primit deja nenumărate apeluri.
De la o sperietură la o idee de afaceri
Denisa Săraru este studentă în ultimul an la Facultatea de Medicină Veterinară din Timișoara, în cadrul USVT. Totul a pornit de la un eveniment neplăcut cu propria pisică, atunci când găsirea rapidă a unui veterinar a durat mult prea mult, cu urmări pentru animal. Atunci a realizat că este nevoie de o soluție mult mai rapidă pentru situațiile în care fiecare secundă contează.
„Ideea mi-a venit dintr-un impuls: m-am gândit pur şi simplu cât de mult m-ar fi ajutat pe mine atunci să am un buton roşu de pe care să apăs şi cineva să mă îndrume rapid. De la acel buton am început să adaug restul lucrurilor”, povestește Denisa Săraru.
Cum funcționează platforma SOS
Iar platforma este concepută pentru a fi extrem de simplă. Utilizatorii trebuie doar să intre pe site (serviciul este gratuit) și să apese butonul roșu SOS, care îi pune în legătură directă cu tânăra. De acolo, procesul este rapid și eficient.
„În mai puţin de 5 minute de când am vorbit, eu contactez clinica potrivită, anunţ că vine o urgenţă şi îi trimit proprietarului exact adresa şi detaliile ca să ajungă repede. Avem pe site şi o hartă unde poţi să vezi clinicile noastre, ca să ştii din start care e cel mai aproape de tine.”
Dar cum știi, pe bune, că ajungi la clinica potrivită și nu pierzi timp prețios pe drumuri? Denisa explică faptul că verifică individual fiecare cabinet și medic pentru a stabili exact ce servicii de urgență oferă și ce echipamente dețin. „Cea mai mare problemă este timpul care trece de când animalul păţeşte ceva şi până ajunge efectiv pe masa de consultaţie. Şi mai este ceva: oamenii nu ştiu că nu toate cabinetele au aparatura necesară pentru intervenţii grele de urgenţă. Degeaba ajungi repede la un cabinet, dacă medicul de acolo nu are instrumentele necesare să opereze pe loc. De aceea, când preiau un apel, primul lucru este să îmi dau seama cât de grav e, ca să trimit omul fix la o clinică care îl poate ajuta real în acel moment”, explică fondatoarea platformei.
Investiție minimă, impact uriaș
Si totul a fost realizat cu un buget minim. Din economiile sale, tânăra a investit aproximativ 1.000 de lei în funcționarea site-ului, restul fiind muncă proprie, de la cercetare la implementarea tehnică.
O provocare imensă, spune ea.
Reacția utilizatorilor a confirmat însă nevoia pentru un astfel de serviciu. „Oamenii s-au bucurat foarte mult că, în sfârşit, există cineva care să îi ghideze când se simt pierduţi. Le dă o mare siguranţă faptul că, atunci când sună, la celălalt capăt e o voce pregătită să îi ajute concret. Le-a plăcut mult şi faptul că pot să îşi facă un profil pe site unde să îşi ţină toate datele animalului, un fel de carnet de sănătate unde pot introduce toate datele cum ar fi: vaccinurile, analizele, deparazitările, chiar şi poze. Au astfel toate informaţiile mereu la îndemână, pe telefon.”
Pe viitor, tânăra își dorește să adauge funcții noi în platformă, propunându-și să extindă aplicația cu opțiuni utile și pentru îngrijirea zilnică a animalelor pe tot parcursul vieții acestora.
Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News


