Oil Terminal, compania care gestionează terminale petroliere strategice pentru importul și exportul de carburanți, a decis o reorganizare bruscă a capacităților de stocare. Decizia vine ca urmare directă a închiderii rafinăriei Petrotel Lukoil, unul dintre principalii săi parteneri comerciali. compania se adaptează la noua realitate din piață, unde cererea de motorină pune o presiune tot mai mare.

De la 60.000 mc la doar 10.000 mc pentru benzină

Schimbarea este una majoră. Potrivit unui comunicat publicat pe 31 martie pe site-ul Bursei de Valori București, Oil Terminal a decis actualizarea capacității de stocare în cadrul autorizației de antrepozit fiscal. Concret, capacitatea destinată benzinei se reduce de la 60.000 de metri cubi la doar 10.000 de metri cubi.

Cum vine asta, mai exact? Compania a explicat că modificarea se face prin eliminarea rezervorului 38S din regimul de depozitare a benzinei. Acesta va fi relocat pentru depozitarea motorinei în antrepozit vamal. „Menționăm că rezervorul 18S, cu capacitate de 10.000 mc, rămâne în autorizația de antrepozit fiscal”, a precizat compania.

O reorientare masivă.

Practic, spațiul pentru benzină a fost redus important, iar o parte importantă din infrastructură a fost realocată către motorină, totul în funcție de cererea actuală și de optimizarea operațiunilor.

Explicația oficială a companiei

La solicitarea presei, Oil Terminal a detaliat motivele din spatele acestei decizii strategice. Motivul principal este oprirea activității la rafinăria Lukoil (Petrotel), care nu mai livrează benzină. În același timp, România continuă să importe o parte considerabilă din necesarul de motorină pentru consumul intern.

Iată declarația integrală a companiei:

„Măsura privind modificarea structurii de depozitare a benzinei este motivată de închiderea rafinăriei Lukoil, care a reprezentat principalul client al Oil Terminal pentru exportul de benzină în antrepozitul fiscal. Astfel, în scopul îmbunătățirii randamentelor în exploatarea capacităților de stocare, Oil Terminal a luat decizia trecerii unei capacități importante de stocare (50.000 mc) de la produsul benzină la produsul motorină. Menționăm faptul că prin închiderea producției la rafinăria Petrotel, cca 20% din distribuția de motorină pentru piața internă trebuie asigurată din alte surse. Societatea își va continua demersurile legale și justificabile pentru asigurarea continuității aprovizionării pieței interne cu produse petroliere, în deplină conformitate cu legislația națională și europeană”.

Ce înseamnă asta pentru piața din România?

Dar dincolo de cifre și comunicate, ce înseamnă, pe bune, această mutare pentru piața carburanților? Decizia Oil Terminal arată o reașezare importantă a fluxurilor de produse petroliere. Pe de o parte, reducerea capacității pentru benzină reflectă oprirea unui flux comercial major, odată cu închiderea Petrotel. Pe de altă parte, mărirea spațiului pentru motorină arată că acest produs devine prioritar, în condițiile în care o parte relevantă din consumul intern trebuie acoperită din importuri.

Pentru piața internă, lucrurile sunt clare. Dependența de surse externe pentru asigurarea motorinei crește. Si totul evidențiază cât de strâns legată este infrastructura energetică de activitatea rafinăriilor și de echilibrul fragil dintre producția locală și aprovizionarea din afară.

Rolul-cheie al antrepozitului fiscal

Poate suna tehnic, dar conceptul de antrepozit fiscal este esențial în această ecuație. E drept că nu mulți se gândesc la asta când alimentează. Acesta este un regim special pentru depozitarea și circulația produselor accizabile, precum benzina și motorina. În astfel de spații (autorizate special de stat), produsele pot fi stocate fără plata imediată a accizelor, acestea urmând a fi achitate doar în momentul în care sunt scoase pentru consum. Orice modificare a structurii de stocare în acest regim are implicații directe asupra logisticii, costurilor și modului în care companiile răspund cererii.

Măsura luată de companie subliniază presiunea tot mai mare pe segmentul motorinei. Practic, România trebuie să acopere acum din alte surse circa 20% din necesarul pieței interne, după oprirea producției la Petrotel, o reconfigurare ce poate influența inclusiv stabilitatea aprovizionării și, indirect, prețurile la pompă.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
benzina motorina Oil Terminal Petrotel Lukoil piata carburantilor social