Fondul de rezervă al Guvernului, care trebuia cheltuit exclusiv pentru crize, „a fost tocat pe nimic”, acuză Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului BNR. Acesta susține că aveam nevoie de acești bani pentru a atenua efectele războiului din Orientul Mijlociu, dar din păcate „ne-am trezit fără nicio resursă bugetară”. România a intrat „într-o situație practic fără ieșire, ca urmare a unor politici imprudente”.

Deficit uriaș, fără nicio criză

Politicile economice din ultimii ani au adus țara într-un punct critic. Mai exact, începând cu 2017, lucrurile au luat-o la vale. „Începând din 2017, am avut politici care nu au mai respectat echilibrele bugetare. Am trecut și prin două crize importante. A fost întâi pandemia, după pandemie am avut criza energetică indusă intenționat de Rusia, care a atacat Ucraina în 2022”, explică Rădulescu.

Numai că, în loc să strângem cureaua, cheltuielile au explodat. „Dar noi, în loc să ne oprim puțin cu avântul cheltuielilor bugetare, de fapt, el a ajuns la paroxism în 2024, când deficitul bugetar a ajuns la 9,3% din PIB. Este un deficit uluitor de mare, pentru că s-a produs într-un an fără niciun fel de criză”, spune consilierul BNR.

Plătim dobânzi mai mult decât pentru Educație

Cum vine asta, mai exact, pentru buzunarul fiecăruia? Ei bine, consecințele sunt directe și dureroase. „Tot Fondul de rezervă al Guvernului a fost tocat pe nimic. Fondul de rezervă trebuie cheltuit numai și numai pentru crize. Acum trebuia să avem bani în Fondul de rezervă ca să putem să atenuăm criza din Golf. Ne-am trezit că nu avem niciun glonț”, a continuat expertul.

Creșterile de salarii și pensii din ultimii ani s-au bazat pe împrumuturi masive. „Creșterile de salarii, de pensii, de investiții, toate cele care au fost până în 2025, în prima jumătate a lui 2025, s-au bazat pe o îndatorare fără limită. Această îndatorare fără limită are o limită.”

Vine ziua în care nu mai primești bani.

Iar nota de plată este deja aici. „Noi anul acesta vom plăti 3% din PIB numai dobânzi. Știți ce înseamnă asta? Mai mult decât toate cheltuielile pentru învățământ. Și această sumă nu va scădea, va crește, pentru că în clipa în care ai un deficit pe care speri să poți să-l aduci la 6,2% din PIB, care înseamnă mai mult decât dublu nivelului prevăzut de Tratatul de la Maastricht, atunci datoria va continua să crească”, a detaliat Rădulescu.

O piatră de moară: ieșirea decrețeilor la pensie

Și problemele nu se opresc aici. Urmează o provocare demografică uriașă. „Să nu uităm că noi mai avem o piatră de moară în viitorii câțiva ani. Vor ieși la pensie decrețeii și vorbim despre generații cu mult mai mari decât cele dinainte, de oameni care ies din perioada activă a vieții”, avertizează oficialul BNR.

vom avea mai puțini angajați care să susțină un număr tot mai mare de pensionari. „Și atunci vom avea o povară în plus, pentru că vor fi mai puțin plătitori de impozite și mai mulți beneficiari de pensii. Și cum rezolvăm? Va fi foarte greu, va fi foarte greu.”

O soluție ar exista, dar necesită curaj politic. „După părerea mea, nu ar exista decât o singură soluție rezonabilă. Am citit, nu mai departe decât astăzi, că vecinii noștri, Moldova, se pregătesc de o semnificativă reorganizare administrativ-teritorială cu obiectivul de a reduce puternic costurile în sectorul public. Trebuie să facem același lucru dacă vrem să supraviețuim într-un mod decent”, a declarat el.

Criza politică poate declanșa un dezastru economic

Pe acest fond economic fragil, tensiunile din Coaliție adaugă un risc suplimentar. Rădulescu este tranșant: „Dacă ajungem la o criză politică, nu văd scenariul în care scăpăm de o criză economică dramatică. O criză politică poate să ne azvârle foarte repede într-o criză economică de mari proporții”.

Avertismentul vine în contextul în care Sorin Grindeanu a amenințat că PSD ia în calcul preluarea funcției de premier înainte de termenul din aprilie 2027. În schimb, președintele Nicușor Dan vede lucrurile puțin diferit, susținând că, dincolo de zgomotul public, partidele de la guvernare au colaborat bine pe proiectele mari. „Aceste partide, dincolo de totul ce a făcut România, dincolo de tot zgomotul public, au colaborat foarte bine pentru OCDE, unde suntem la jalonul 24 din 25, au colaborat destul de bine pe PNRR, mai au cinci luni pentru a absorbi banii ăştia”, a declarat șeful statului.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
BNR deficit bugetar Eugen Rădulescu Fond de rezerva guvern social