România continuă să aibă cea mai ridicată inflație din UE. În luna august 2025, rata anuală a inflației din Uniunea Europeană s-a menținut la 2,4%, însă România s-a detașat din nou cu cea mai mare valoare, de 8,5%, potrivit raportului publicat miercuri de Eurostat.

Conform datelor citate de Agerpres, cele mai mici niveluri ale inflației au fost înregistrate în Cipru (0%), Franța (0,8%) și Italia (1,6%). La extrema opusă, pe lângă România, se situează Estonia (6,2%) și Croația (4,6%).

Față de luna iulie 2025, inflația a scăzut în nouă state membre, a rămas neschimbată în patru țări și a crescut în 14 state, inclusiv în România, unde a urcat de la 6,6% la 8,5%.

În zona euro, rata anuală a rămas la 2%, nivel care coincide cu obiectivul de politică monetară al Băncii Centrale Europene. Cele mai mari contribuții la inflație provin din partea serviciilor (1,44 puncte procentuale), urmate de alimente, alcool și tutun (0,62 puncte procentuale), în timp ce prețurile la energie au avut o influență negativă de -0,19 puncte procentuale.

INS confirmă accelerarea scumpirilor interne

Datele transmise anterior de Institutul Național de Statistică arată că în România inflația anuală a urcat de la 7,84% în iulie la 9,9% în august. Cele mai mari scumpiri s-au resimțit la mărfurile nealimentare (+10,48%), urmate de servicii (+9,85%) și alimente (+8,92%).

„Indicele preţurilor de consum în luna august 2025 comparativ cu luna iulie 2025 a fost 102,10%. Rata inflaţiei de la începutul anului (august 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 8,1%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2025 comparativ cu luna august 2024 a fost 9,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2024 – august 2025) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2023 – august 2024) a fost 5,7%”, se precizează în comunicatul INS.

Prognozele BNR indică valori ridicate până la finalul anului

Potrivit Băncii Naționale a României, prognoza de inflație pentru sfârșitul lui 2025 a fost majorată la 8,8%, de la estimarea anterioară de 4,6%. Pentru anul 2026, banca centrală anticipează o scădere a inflației la 3%, în comparație cu 3,4% în raportarea precedentă.

„Inflaţia va forma o «cocoaşă» în luna septembrie, când va fi înregistrat un vârf de 9,6 – 9,7%, iar la finalul anului va fi probabil peste 9%”, declara guvernatorul Mugur Isărescu în august.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
inflatie rata inflatiei Romania Uniunea Europeană