Cincisprezece avioane militare americane, inclusiv aparate de realimentare în zbor KC-135 Stratotanker, au decolat de pe bazele spaniole Rota și Morón. Nu pentru o misiune spre Iran, ci pentru a părăsi definitiv Spania. Decizia Madridului de a interzice Washingtonului folosirea teritoriului său pentru operațiunea „Epic Fury” împotriva Teheranului este mai mult decât o notă de subsol diplomatică. Este prima fractură majoră, vizibilă public, în unitatea NATO de la începutul crizei, o sfidare directă a celui mai puternic membru al Alianței în plin conflict. Gestul Spaniei e mai mult decât simbolic; are consecințe strategice imediate și ridică întrebări fundamentale despre coeziunea militară a Occidentului.

Refuzul guvernului condus de Pedro Sánchez, catalogat drept o acțiune „unilaterală” și o „încălcare a dreptului internațional”, a forțat Pentagonul la o reorganizare logistică în timp real. Avioanele au fost redirecționate spre Germania și alte locații nespecificate, complicând o operațiune deja tensionată. Dar dincolo de logistică, decizia Madridului deschide patru falii adânci în interiorul Alianței Nord-Atlantice.

1. O Alianță cu două viteze, oficializată

Diviziunea din interiorul Europei nu mai este un secret șoptit pe coridoarele de la Bruxelles. Acum este o politică de stat. În timp ce secretarul general al NATO, Mark Rutte, declara pentru BBC că Europa „susține în totalitate” acțiunea americană, premierul spaniol Pedro Sánchez spunea exact contrariul. „Se poate fi împotriva unui regim odios, cum este cel iranian, și, în același timp, împotriva unei intervenții militare nejustificate și periculoase”, a declarat Sánchez. El a subliniat că războiul a fost pornit „fără autorizația Congresului SUA sau a Consiliului de Securitate al ONU”.

Spania nu este singură. Irlanda, Suedia, Danemarca și Slovenia s-au alăturat criticilor. În tabăra opusă, Marea Britanie, Franța, Italia și Germania au susținut public acțiunea militară. Marea Britanie chiar a permis SUA să folosească bazele sale din Cipru pentru „acțiuni defensive”. O reuniune a miniștrilor de externe din UE, care ar fi trebuit să producă o declarație comună, s-a încheiat duminică într-un blocaj total, incapabilă să ajungă la un consens. Fisura este atât de adâncă, încât ministrul de externe israelian a acuzat Spania că „se aliniază tiranilor”, o acuzație pe care omologul său spaniol, José Manuel Albares, a numit-o „absurdă și ridicolă”.

2. Mutarea pieselor pe tabla de șah militară

Consecințele concrete ale deciziei spaniole se văd deja pe radarele de zbor. Plecarea celor 15 aeronave de la Rota (Cadiz) și Morón (Sevilla) nu este o simplă repoziționare. Aceste baze, operate în comun dar sub suveranitate spaniolă deplină, sunt puncte strategice esențiale pentru proiecția forței americane spre Orientul Mijlociu și Africa. Ministrul de externe Albares a fost tranșant: SUA nu au informat Madridul în prealabil despre atacuri, iar bazele „nu vor fi folosite pentru nimic ce nu se încadrează în acordul bilateral sau în carta Națiunilor Unite”.

Această mișcare forțează Statele Unite să se bazeze mai mult pe alți aliați, precum Marea Britanie sau Germania, și crește presiunea pe infrastructura militară din aceste țări. Pentru o operațiune complexă precum „Epic Fury”, care se anunță a dura cel puțin patru săptămâni, o astfel de perturbare a lanțului logistic poate avea un impact real asupra eficienței și ritmului loviturilor aeriene.

3. Invitație la amenințări? Teheranul speculează fisura

Diviziunea din NATO este o oportunitate pe care Teheranul nu a ratat-o. Luni, chiar la Madrid, ambasadorul iranian în Spania, Reza Zabib, a aruncat mănușa. El a avertizat că Iranul are „capacitatea” de a lovi baze militare americane din Europa, menționând explicit Rota și Morón, „dacă va fi necesar”. Deși a prezentat o astfel de acțiune ca fiind una reactivă, mesajul este clar: Iranul încearcă să adâncească ruptura, transformând țările gazdă în potențiale ținte și crescând presiunea publică asupra guvernelor europene.

Chiar dacă analiștii occidentali sunt sceptici cu privire la capacitatea rachetelor balistice iraniene de a atinge cu precizie ținte în vestul Europei, amenințarea cu drone sau prin intermediul unor celule teroriste este luată în serios. SRI a lansat deja în România proiectul PREVISIO 2 pentru prevenirea radicalizării, iar fostul președinte Traian Băsescu a avertizat că celule teroriste „în adormire” ar putea fi activate. Amenințarea ambasadorului iranian nu face decât să toarne gaz pe focul acestor temeri.

4. Suveranitate națională sau obligații de aliat?

Miza fundamentală a deciziei Spaniei este ciocnirea dintre două principii: suveranitatea națională și solidaritatea în cadrul alianței. Guvernul de la Madrid, conform declarațiilor oficiale de pe site-ul ministerului de externe, a ales să prioritizeze interpretarea proprie a dreptului internațional în detrimentul sprijinului necondiționat pentru cel mai important partener militar. „Spania are o politică externă coerentă și suntem mereu de partea democrației”, a insistat Albares.

„Rolul Uniunii Europene trebuie să fie acela de a cere dezescaladare – o întoarcere la dialog, la diplomație și negociere – pentru că prin violență nu vom obține nici stabilitate, nici democrație, nici pace.” – José Manuel Albares, Ministrul de Externe al Spaniei

Problema este că această poziție nu este unanimă nici măcar în Spania. Liderul opoziției, Alberto Núñez Feijóo, a criticat dur guvernul, argumentând că „lumea este un loc mai bun când un tiran cade” și că „nu poți fi și cu Washingtonul, și cu ayatollahii”. Această dilemă, unde se termină suveranitatea și unde începe obligația de a-ți sprijini aliatul, nu mai este una teoretică. Războiul din Iran, care a dus deja la moartea ayatollahului Ali Khamenei și a peste 555 de persoane, a adus-o în centrul scenei, forțând fiecare capitală NATO să își definească linia roșie.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
razboi iran