ANM a emis două coduri galbene, dar și unul portocaliu

44

În orele următoare, în unele zone ale țării sunt vizate de un val de caniculă fără precedent, în timp ce în alte părți sunt așteptate fenomene meteorologice extreme în următoarele ore.

Vremea o ia razna complet în România. Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe coduri valabile astăzi, dar și mâine în mai multe zone ale țării. Potrivit meteorologilor de la ANM, a fost emis un cod galben de caniculă de vineri până sâmbătă.

Sunt vizate zonei din vestul, dar și din sudul țării, Transilvania, Maramureș, Moldova și Dobrogea. Meteorologi adună că în zonele menționate disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În acest sens, temperaturile maxime, acestea se vor situa între 33 și 37 de grade, în timp ce minimele nu vor coborî sub 18…21 de grade. De cealaltă parte, în sud-estul țării disconfortul termic va continua să fie ridicat și în perioada următoare.

ANM a mai emis și un cod portocaliu de căldură valabil tot în cursul zilei de vineri, 19 august. Potrivit meteorologilor sunt vizate zonele joase din județele Caraș Severin, Timiș și Arad. Aici valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade, iar izolat pot ajunge și la 40 de grade.

ANM a emis cod galben de fenomene meteorologice extreme

Totodată, meteorologii anunță că noaptea acestea nu vor coborî sub 20…23 de grade și, drept urmare, disconfortul termic va fi accentuat.

ANM a mai emis și un cod galben de instabilitate atmosferică care va intra în vigoare de sâmbătă și va fi valabil în intervalul orar 12.00 – 10.00. Potrivit meteorologilor, zonele vizate sunt spre începutul intervalului Banatul, Oltenia, dar și zonele montane.

Fenomenele meteorologice extreme se vor extinde apoi spre toată jumătatea vestică a țării, unde vom avea ploi torențiale, vânt puternic, vijelii, grindină, dar și descărcări electrice. Totodată, meteorologii mai precizează că în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.

De cealaltă parte, în extremitatea de vest a țării se vor semnala fenomene asociate instabilității atmosferice și în noaptea de vineri spre sâmbătă, dar pe arii restrânse.

Cum va fi vremea în București. Prognoza meteo ANM

Și în București avem o vreme haotică. Potrivit prognozei meteo publicate de ANM, în Capitală avem un disconfort termic ridicat până luni dimineață. Temperaturile maxime ajung până la 36 de grade, iar minimele din timpul nopții se vor situa între 18 și 20 de grade.

În plus, ANM mai precizează că de vineri și până luni dimineață, disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Duminică însă, bucureștenii s-ar putea confrunta cu câteva fenomene meteorologice extreme. ANM anunță că spre seară va crește probabilitatea de instabilitate atmosferică, drept urmare șansele de vânt puternic și de averse vor fi în creștere.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News


Sursa: Capital.ro