A fost pus în vânzare un aparat contra sforăitului

Este un aparat dentar translucid aparent banal, cu doua tije mici din inox. Scopul sau este sa opreasca sforaitul.

Inventat de un locuitor al orasului Rennes, aparatul a condus la infiintarea unei societati implicate in fabricarea si comercializarea lui, scrie cotidianul francez Le Télégramme, in editia sa de miercuri, 30 septembrie. “Am inceput sa fabric aceste orteze in urma cu zece ani”, povesteste doctorul B., ortodontist din Rennes.
“Ele aduc cu câtiva milimetri mai in fata maxilarul inferior, suficient ca sa faciliteze trecerea aerului in faringe si sa opreasca sforaitul”. “Am continuat sa perfectionez prototipul pâna am ajuns la un sistem original care ii permite pacientului sa regleze singur tensiunea fara sa mai mearga cu regularitate la dentist”, mai spune el. Sedusi de eficienta dispozitivului, pacientii au putut sa-i aprecieze evolutia.

Unii dintre ei se afla astazi la cel de-al treilea model. Ei sunt cei care au insistat pe lânga inventator in ideea ca aparatul sa fie produs pe scara larga. Fara a fi prea increzator, doctorul si-a prezentat procedeul care a ajuns sa fie cunoscut de CRITT (Centrul regional pentru inovatie si transfer de tehnologii). Chiar in acelasi timp, Denis Masquilier era in cautarea unei idei, dorind sa fondeze o intreprindere.

Acest doctor in biologia moleculara nu era interesat doar de cercetarile de laborator. El s-a orientat si spre domeniul business: detinator al unei diplome HEC (Hautes Etudes Commerciales), Denis Masquilier infiinteaza la Rennes o societate de biotehnologie pe care o va conduce timp de 12 ani … pâna când a fost tentat sa se arunce intr-o noua aventura.

Citeste si:  Diagnosticul precoce în cancer este foarte important

“M-am dus la CRITT unde mi s-a vorbit despre un dentist care a inventat un aparat si care nu stie ce sa faca cu el”. Îsi fixeaza o intâlnire, isi pune aparatul, inceteaza sa mai sforaie, cei doi barbati se asociaza si fondeaza societatea Lariss, in urma cu doi ani. Doi ani destinati testarilor, studiului materialelor, doi ani de demersuri inainte de a obtine autorizatia de punere in vânzare si de marcare CE a ortezei denumie “Blue nocta”.

În prezent, mai multi dentisti din Ille-et-Vilaine sunt calificati pentru punerea si adaptarea aparatului. “Orteza a fost testata deja pe 500 de persoane si niciuna nu mai sforaie”, precizeaza Denis Masquilier. “Începem sa o comercializam in Ille-et-Vilaine si ne propunem in continuare sa infiintam un laborator de fabricare in fiecare departament”. Si pe urma, poate, in cele 16 tari in care inventia a fost brevetata, continua el declarându-se optimist.

Citeste si:  Bomba cu ceas a infertilităţii: se confruntă bărbaţii cu o extincţie rapidă?

“Dispozitivul are o rata a reusitei de 100% si este cu mult mai putin jenant decât un aparat respirator. Si apoi, daca socotim bine, este cu siguranta mai ieftin decât dispozitivele cu aerosol care costa 1,3 euro pe noapte, pentru o eficienta variabila”. Aparatul este facturat la 450 de euro, iar onorariul dentistului se ridica la aproximativ 230 de euro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner