Belgia se pregăteşte de o reformă a monarhiei

Deşi monarhiile europene îndeplinesc funcţii protocolare, unele sunt – în esenţă – mai protocolare decât altele. Regele Belgiei deţine însă puteri pe care supuşii lui ar dori să le limiteze.

La 20 de ani după ce defunctul rege Balduin – fratele actualului suveran Albert al II-lea – a refuzat să semneze legea avortului deoarece contravenea credinţei sale religioase, Belgia a reluat în forţă dezbaterea privind rolul pe care trebuie să-l aibă azi monarhia.
Startul a fost dat de două mari ziare, flamandul De Standaard şi francofonul La Libre Belgique, ambele de tendinţă conservatoare, şi care au publicat o serie istorică comună privind trecutul, prezentul şi viitorul acestei instituţii. Există şi un motiv nemărturisit, care explică urgenţa acestei dezbateri: apropiata venire la tron a prinţului Filip, notează ziarul La Vanguardia.

Iniţiativa jurnalistică vine în urma unei discuţii de fond care pare să fi atins maturitatea, după cum s-a văzut în răspunsul liderilor politici. Şi nu doar flamanzi, ci şi francofoni. Reforma puterilor regelui este „o problemă ce trebuie rezolvată în mod urgent’, a declarat influentul premier conservator Wilfried Martens.
Pentru Didier Reynders, ministrul de finanţe (liberal francofon), pasul spre o monarhie protocolară este inevitabil, deşi unii deputaţi de vază s-au arătat mai puţin entuziaşti.

‘Acum ori niciodată’, au spus socialiştii francofoni, favorabili, alături de colegii lor flamanzi, care sunt de părere este timpul ‘să se modernizeze rolul monarhiei’. Naţionalişti aplaudă măsura ca pe un pas spre totala sa dispariţie. Ceea ce este mai puţin clar este până unde trebuie să meargă această revizuire şi cine îl va înlocui pe rege în funcţiile sale.

Modelul înspre care se priveşte este cel al monarhiilor scandinave, unde regele are un rol strict protocolar, net diferit de cel pe care Constituţia belgiană îl prevede pentru suveranul său. Acestuia îi revine rolul de a semna legile aprobate de Parlament, de a numi şi de a revoca miniştrii. Practic, mediază formarea guvernelor federale, un exerciţiu dificil şi căruia nu i se prevede un înlocuitor uşor într-o ţară cu atâtea sensibilităţi.

Dincolo de consideraţiile politice şi sociologice, există şi alt motiv de nemărturisit care explică urgenţa pe care a căpătat-o această dezbatere şi anume venirea tot mai apropiată la tron a prinţului Filip (Louis-Philippe, 1960), foarte nepopular în Flandra. Şi care este considerat mai puţin înzestrat decât regele Albert pentru rolul de mediator, un rol-cheie în vremuri de criză, şi văzut de asemenea ca mai puţin docil.

Deşi a încetat să mai aibă opinii despre politică – mai ales cu privire la naţionalismul flamand – el a dat semne că poate fi mai ambiţios şi mai puţin conciliant decât tatăl său. Şi că seamănă mai mult cu bunicul său Balduin, cunoscut pentru rolul său mai intervenţionist.

Defunctul soţ al reginei Fabiola a vrut să-l pregătească pe nepotul său pentru a-i succede la tron, un plan dejucat însă de moartea sa subită, la Motril, în 1993. Fostul premier, Jean Luc Dehaene, a dezvăluit că însuşi regele Albert ar fi sugerat guvernului o reformă constituţională pentru a nu se vedea în aceeaşi situaţie cu cea a fratelui său pus în faţa problemei avortului.

După legalizarea eutanasiei, în 2002, Dehaene l-a convins să amâne. ‘Era obsedat de exemplul lui Balduin”, asigură el. Este semnificativă schimbarea de opinie în sudul ţării, mai înclinat spre monarhia regilor Balduin şi Albert. Cu tatăl său, Leopold al III-lea s-a întâmplat exact invers:
criticat pentru a nu se fi opus ocupaţiei naziste, 1950 majoritatea valonilor s-au pronunţat prin referendum împotriva reîntoarcerii sale în ţară, în timp ce flamanzii l-au susţinut.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata