Pontificatul lui Benedict al XVI-lea, ales Papă la 19 aprilie 2005, pare că merge dintr-o criză în alta. Mai multe din deciziile şi declaraţiile sale au avut un asemenea ecou pe care personalitatea rezervată, chiar ştearsă, a acestui Papă cu o carismă nesigură – şi-a serbat la 16 aprilie împlinirea a 83 de ani – nu le lăsa să se întrevadă, scrie ziarul Le Monde.
Anul trecut, aniversarea alegerii sale a fost umbrită de o avalanşă de polemici. Ridicarea excomunicării episcopilor integrişti, afirmaţii controversate privind Sida, tăcere după excomunicarea unor medici care au ajutat o fetiţă braziliană violată să avorteze: în câteva săptămâni, aceste situaţii au fragilizat Biserica, i-au bulversat pe credincioşi şi au scos la iveală incapacitatea Vaticanului de a lua în considerare realităţile politice şi umane.
Şi acest an este marcat de confuzia în care se află Biserica după declanşarea în cascadă a scandalurilor de pedofilie şi ca urmare a comunicării defectuoase legată de această situaţie. ‘Este un Pontificat tragic’, afirmă istoricul Philippe Levillain.
Crizele care se succed sunt de naturi diferite. Unele scot la iveală o retragere a Bisericii, deconectată de lume: astfel mâna întinsă episcopilor „integrişti”, critici ai Bisericii ‘moderne’ rezultată din Conciliul Vatican II, a rămas de neînţeles chiar pentru o parte din catolicii europeni. Preocupat de eliminarea ultimei schisme din istoria catolicismului şi de consolidarea ‘unităţii Bisericiľ, Papa nu a evaluat consecinţele respingerii acestei decizii.
Citeste si:
Afirmaţiile negaţioniste ale unuia din episcopii respectivi, Monseniorul Williamson, condamnat vineri, 16 aprilie, la o amendă de 10.000 de euro de un tribunal german, au afectat legitimitatea unei asemenea iniţiative. De asemenea, dorinţa insistentă a lui Benedict al XVI-lea de a promova beatificarea Papei Pius al XII-lea, controversat pentru atitudinea sa faţă de Holocaust, şi-a găsit puţini adepţi.
Alte controverse scot la iveală ceea ce partizanii săi numesc ‘exigenţa’ intelectuală a lui Benedict al XVI-lea. Discursul său de la Regensburg, din septembrie 2006, care pare că stabileşte o legătură intrinsecă între islam şi violenţă, face parte din acele crize declanşate de însuşi Papa. Un Papă teolog, profesoral, un Papă al scrisului, care se adaptează greu actualelor moduri de comunicare. Benedict al XVI-lea a publicat trei enciclice, din care ultima, despre doctrina socială nu a avut efectul scontat.
Discursul insistent asupra moralei sexuale a devenit, de-a lungul generaţiilor, din ce în ce mai puţin perceptibiĘ iar cazurile de pedofilie vor diminua credibilitatea acestuia în ceea ce priveşte aceste chestiuni.
Aceste episoade pun în discuţie un sistem de guvernare hipercentralizat, neadaptat la o lume globalizată şi reactivă, ale cărui disfuncţionalităţi sunt simbolizate de problemele recurente de comunicare.
Benedict al XVI-lea nu s-a angajat în reformarea organismelor Sfântului Scaun, ai cărui principali responsabili au peste 75 de ani. Aceştia nu îl văd pe Papă decât periodic şi foncţionează pe compartimente, fără a împărtăşi mereu aceleaşi opinii asupra unor dosare. Acest mod de funcţionare duce adesea la declaraţii contradictorii, obligând la prezentarea de scuze sau de dezminţiri. Mâna întinsă „integriştilor” şi gestionarea cazurilor de pedofilie sunt două exemple de dezacorduri în vârful ierarhiei catolice.
Absenţa caracterului mix social, generaţional sau sexual între responsabilii unei biserici compuse dintr-un miliard de persoane accentuează prăpastia care pare să se adâncească între Biserica întrupată de Benedict al XVI-lea şi societăţile secularizate. Cu atât mai mult cu cât repetatele polemici au afectat deplasările politice destul de reuşite în Africa şi în Ţara Sfântă, precum şi discursul, mereu bine perceput, al Bisericii privind pacea şi asistenţa acordată celor săraci şi imigranţilor.
‘Încercând să pună bazele unei biserici mai sănătoase, el creează mai multe probleme decât poate rezolva’, afirmă Levillain.
Scandalul legat de pedofilie lasă urme greu de evaluat. Succesorul lui Benedict al XVI-lea este cel care va trebui să facă faţă consecinţelor acestui traumatism şi să lanseze o reflecţie asupra acestor subiecte (eliminarea celibatului impus preoţilor, redefinirea locului laicilor şi a femeilor în cadrul Bisericii, un nou Conciliu) pe care Papa nu are fără îndoială nici timpul şi nici dorinţa de a le aborda, conchide Le Monde.
