De ce şi-a pierdut Ungaria două treimi din teritoriu şi jumătate din populaţie?

Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, prin care Ungaria a cedat două treimi din teritoriul său şi şi-a pierdut jumătate din populaţie, a fost preţul pe care această ţară l-a plătit pentru că a fost de partea ‘greşită’ în timpul Primului Război Mondial, scrie într-o analiză cotidianul maghiar The Budapest Times.

Teritoriul cedat a revenit unor state precum Cehoslovacia, România, Austria şi viitorului stat iugoslav. Faptul că Ungaria a pierdut un teritoriu imens şi jumătate din cetăţeni este un fapt şocant, ale cărui efecte au încă reverberaţii azi. Şi cu toate acestea, majoritatea cetăţenilor cedaţi nu erau maghiari, iar acest fapt ridică unele întrebări de obicei ignorate de cei care subliniază ‘faptele brute’ ale tragediei la Trianon.

Din cele aproximativ 10,4 milioane de persoane din teritoriile pierdute de Ungaria în urma Tratatului de la Trianon, aproximativ 70% erau membrii altor comunităţi etnice – români, slovaci, ruteni, sârbi, sloveni şi alţii.
Deşi existau zone cu o mare concentraţie de maghiari, aceştia nu constituiau majoritatea în vreunul dintre teritoriile pierdute în favoarea statelor vecine. Acest lucru este adevărat chiar şi pentru Transilvania, scrie Budapest Times, o zonă despre care mulţi cred că a fost populată de o majoritate covârşitoare de maghiari.

Şi cu toate acestea, la ultimul recensământ ‘dinainte de Trianon’, proporţia de maghiari din Transilvania era cu puţin peste 34%. Or, această cotă scade chiar sub 32% dacă luăm în considerare întreaga arie cedată României, mai mare decât suprafaţa Transilvaniei.
Este adevărat, printre cele peste 10 milioane de persoane care s-au trezit cetăţeni ai altor state se aflau peste 3 milioane de maghiari, acum cetăţeni minoritari într-un stat ‘străin’, smulşi de lângă patria mamă.

Este de înţeles deci din perspectivă maghiară durerea oamenilor după semnarea Tratatului de la Trianon. Care a fost însă sentimentul celorlalte 7 milioane de persoane care s-au trezit parte a unei majorităţi într-o nouă ţară? Nu au fost ei uşuraţi, dacă nu fericitţi, că nu mai sunt o minoritate în partea maghiară a Imperiului Austro-Ungar?

În mod uşor de înţeles, aceasta nu este o întrebare care să fie care să fie ridicată în general de maghiari. Posibilitatea ca minorităţile etnice să fi fost mulţumite că au scăpat de Ungaria, nu este în general luată în seamă, sau atunci când i s-a acordat atenţie, în scurta perioadă a guvernului Karolyi după Primul Război Mondial, era prea târziu. La acel timp, liderii minorităţilor etnice luau deja în calcul posibilităţile de a ‘scăpa’ de Ungaria.

Oricare ar fi fost nedreptăţile sau percepţia nedreptăţilor care i-au determinat pe slovaci, români şi pe alţii să se separe de Ungaria, a fost complet injust să se propună o stabilire a graniţelor în urma căreia mulţi maghiari au ajuns să trăiască în afara Ungariei, chiar dacă imediat în apropiere de graniţe, în special în ceea ce ulterior a devenit Cehoslovacia şi respectiv Iugoslavia. În cazul acestora ar fi fost posibil ca graniţele să fie trasate urmând mai îndeaproape linia de delimitare etnică a comunităţilor pentru ca probabil 1,5 milioane de maghiari ‘exilaţi’ să rămână pe teritoriul ţării mamă.

Delegaţia maghiară prezentă la Trianon a făcut propuneri care implicau un nivel de acceptare al disoluţiei Ungariei istorice. Ideea supusă discuţiei prevedea o trasare a graniţelor care ar lăsa pe teritoiul Ungariei cât mai mulţi maghiari, cu alte cuvinte, geografic vorbind, imediat peste linia de graniţă propusă.
Pentru alte teritorii a fost sugerat un referendum, nu şi în cazul Transilvaniei – recunoscută drept zona cea mai dificilă – de vreme ce maghiarii ce urmau să devină cetăţeni români nu era imediat peste graniţă, ci departe de ea, în zona centrală a teritoriului românesc.

Maghiarii au sugerat autonomie pentru Transilvania, de preferat cu legături cu Ungaria, însă propunerea căzând, independenţa. Aceste poziţii nuanţate ar fi putut fi baza pentru negocierea unui tip de compromis de pe urma căruia atât Ungaria, cât şi statele vecine ar fi câştigat ceva, deşi nu tot ceea ce şi-ar fi dorit ultranaţionaliştii din fiecare stat.
Nu s-a întâmplat aşa. Unii dau vina pe ‘lăcomia’ statelor succesoare. Alături de aceasta, în conştiinţa populară este perceput un comportament dictatorial din partea aliaţilor victorioşi în război, rezultatul fiind că Ungaria a obişnuit cel mai prost rezultat la Trianon.

Citește și
1 Comentariu
  1. Faugh spune

    De ce cand vorbim de problemele Ungariei, ne gandim doar la niste teritorii pe care le-au pierdut ei in favoarea altora? De ce vorbim doar de unguri si de vecinii lor slovaci, sarbi, romani si austrieci? De ce nu vorbim despre popoarele care vroiau o eliberare si care nu o au nici in ziua de astazi? Si mai rau, de ce nu scrieti nicaieri despre Banat? Stiti voi, poate ati auzit de noi: regiunea unde se lucreaza ca sa-i fie „tarii” bine. Poate nu stiati, dar Banatul NU este Transilvania. Si se pare ca nici Romania, din moment ce de atatia ani (din 1919) Banatul este complet uitat din manualele de istorie, geografie, economie, politica etc. Care-i diferenta intre Budapesta si Bucuresti? Limba? Ca si aia e alta de a banateanului neaos! Cum e in partea voastra a lumii: Hai PA!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata