Două medicamente promiţătoare împotriva sclerozei în plăci

Recent, New England Journal of Medicine a prezentat rezultatele a trei studii clinice care implică două medicamente diferite ce împărtășesc un mecanism de acțiune similar și sunt administrate pe cale orală. Aceste tratamente experimentale ar putea contribui la diminuarea frecvenței episoadelor (crizelor) și la reducerea nivelului handicapului. Totuși, este important să se ia în considerare posibilele efecte secundare asociate.

Scleroza în plăci este o afecțiune relativ comună (aproximativ un caz la 1.000 de persoane), având o evoluție variabilă între indivizi. Aceasta se caracterizează prin distrugerea mielinei care protejează fibrele nervoase din creier și poate provoca crize variind ca severitate – uneori ușoare pentru unii pacienți, dar extrem de grave pentru alții. Considerată o boală autoimună, scleroza apare dintr-o reacție inflamatorie generată de sistemul imunitar care atacă mielina; astfel că cercetările vizează dezvoltarea unor medicamente capabile să inhibe acest sistem imunitar pentru a stopa progresia bolii.

Primul dintre cele trei studii s-a desfășurat pe un eșantion de 1.326 pacienți diagnosticați cu scleroză în plăci. Aproape jumătate dintre acești pacienți au primit Cladribină pe cale orală în diverse doze timp de doi ani, iar cealaltă jumătate a fost supus unui placebo (substanță inactiv). Scopul principal al studiului a fost compararea celor două grupuri privind numărul episoadelor și evoluția handicapului, inclusiv evaluarea efectelor secundare.

Cladribina acționează prin blocarea selectiv anumitor limfocite implicate în procesele inflamatorii și imunitare. Rezultatele au aratat că pacienții tratați cu acest medicament au avut o ratǎ medie anualǎ a crizelor de 0,14 comparativ cu 0,33 la cei care au primit placebo. De asemenea, aproape 79% dintre cei tratați nu au avut episoade pe parcursul studiilor clinice față de doar 60% din grupul placebo; imagistica cerebralǎ indicând leziuni cerebrale mai puțin severe la cei care utilizau Cladribină.

Evoluția handicapului s-a dovedit ușor mai favorabilǎ pentru pacienții tratați decât pentru cei din grupul placebo; totuși evaluările pe termen scurt pot fi limitative într-un interval atât scurt precum doi ani. Efectele secundare nu trebuie ignorate: rata mortalității după doi ani era similarǎ între cele două grupuri; însă incidența infecțiilor și cancerului era ceva mai crescutǎ printre cei care primiserǎ Cladribină datorită impactului asupra sistemului imunitar.

Al doilea studiu s-a concentrat asupra unui alt medicament administrat oral numit Fingolimod. Acest imunosupresor selectiv a fost testat timp de doi ani pe un total de 1.033 pacienţi şi rezultatele obţinute sunt similare celor ale Cladribinei: reducerea frecvenţei crizelor şi încetinirea progresiei handicapului fiind notabile; singura problemã fiind legată totuşi despre riscurile infecţiilor fără cazuri suplimentare raportate privind cancerul.

Un al treilea studiu comparativ între Fingolimod administrat oral şi interferon intravenos (tratamentul standard) evidențiază superioritatea primelui după un an datorită unei incidențe reduse a crizelor; totodatã însă s-au observat efecte adverse mai pronunțate decât cele asociate interferon-urilor tradiționale.
„De peste cincisprezece ani asistăm la apariția constantã a unor noi opţiuni terapeutice ce promit eficacitate sporitã,” afirmӑ un neurolog parizian.
„Este esenţial acum să stabilim clar raporturile beneficii/risc înainte ca aceste tratamente să fie integrate practicii curente,” concluzioneazӑ specialistul citat anterior.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News