Este „creșterea de nivel” a inegalităților regionale în Marea Britanie o prioritate? Bugetul care urmează să fie prezentat pe 15 martie de către Jeremy Hunt, cancelarul de buget, ar trebui să ajute la răspunsul la această întrebare. Din păcate, lucrările recente sugerează că provocarea este chiar mai dificilă decât se crede în general.
Se pare că Regatul Unit are două probleme regionale, nu una și, ca urmare, o problemă națională uriașă. Problema de lungă durată este slăbiciunea relativă a zonelor din afara Londrei și din Sud-Est. De la criza financiară din 2007, vedem însă una nouă, și anume încetinirea acestor regiuni anterior dinamice. Inegalitatea regională nu s-a agravat de atunci. Totuși, acest lucru nu se datorează ridicării de nivel. Țara suferă ceva mai rău decât creșterea inegalității regionale: stagnare națională, chiar și fostele motoare de creștere stropitoare.
Abordarea inegalității economice regionale din Regatul Unit, în colaborare cu Ed Balls, fost cancelar umbră al Ministerului de Finanțe, analizează provocarea pe termen mai lung. Pierderi de capital: Rolul Londrei în puzzle-ul de productivitate al Regatului Unit de la Centrul pentru orașe se concentrează pe încetinirea post-criză financiară a celei mai prospere regiuni a țării. Aceste analize ajung la o concluzie comună: țara are nevoie de o liberalizare radicală a controalelor asupra utilizării terenurilor.
După cum arată prima dintre aceste lucrări, există mai multe motive de îngrijorare cu privire la inegalitățile regionale care au fost declanșate de dezindustrializare în ultimele patru decenii. Unul este că aceste inegalități sunt legate de standarde divergente de viață, speranță de viață și nivel educațional. Un altul este că sunt conectați la o „geografie a nemulțumirii”, arătată în votul Brexit. În cele din urmă, nivelurile scăzute de productivitate în mari părți ale țării înseamnă o productivitate relativă scăzută pentru Regatul Unit în ansamblu.
Deci, ce s-ar putea face? Acest raport concluzionează că ponderea scăzută a absolvenților de universități din regiunile aflate în urmă nu mai reprezintă o constrângere. Nici o lipsă generalizată de finanțare. Constrângeri mai plauzibile sunt infrastructura de transport slabă, incapacitatea de a sprijini grupurile de inovare din afara Sud-Estului și constrângerile asupra migrației către Londra și Sud-Est, din cauza locuințelor costisitoare.
Atunci sunt lucruri de făcut. În special, ar avea sens să investim mai mult în educația universitară în știință, tehnologie, inginerie și matematică, să investim mai multe resurse în infrastructură, în special în transport, și să creștem cheltuielile guvernamentale pentru grupuri potențiale de cercetare și dezvoltare de înaltă calitate situate în afara sud-estului.
Unul dintre punctele pe care le face acest raport este că migrația tinde să meargă în „direcția greșită”, de la regiunile cele mai productive la cele mai puțin productive. Acest lucru este, de asemenea, în concordanță cu constatările raportului privind Londra. Dar cea mai frapantă constatare a acesteia din urmă este că creșterea productivității în Londra a devenit la fel ca în restul țării de la criza financiară – dezastruoasă. Creșterea productivității per muncitor în Londra a scăzut de la 3,1% pe an între 1998 și 2007 la doar 0,2% după aceea.
O cauză imediată este că „sectoarele superstar”, cum ar fi finanțele, serviciile profesionale și informațiile și comunicațiile, au încetat să crească la fel de repede ca în economiile concurente din străinătate. Mai mult, asta era deja clar înainte de Brexit (deși acea prostie nu ar fi ajutat). O a doua explicație este că costul proprietății comerciale a exclus sectoarele mai productive. În cele din urmă, o „criză a accesibilității” a locuințelor descurajează imigrația, din interiorul țării și din străinătate. Acest lucru ar fi slăbit atunci beneficiile aglomerației pe care Londra le crease în trecut.
Țara, deci, este într-o dublă criză. Are o inegalitate regională profundă, care este moștenirea unei perioade lungi de creștere rapidă a productivității în Londra și în sud-estul țării, în timp ce restul țării se dezindustrializa. Apoi, după 2007, Londra a devenit și ea stagnantă din punct de vedere economic. Așadar, inegalitatea regională, deși încă foarte mare după standardele europene, a încetat să se agraveze. Dar acest „leac” este mai rău chiar decât boala: a înrăutățit performanța economiei în ansamblu și astfel, printre altele, a înfometat starea resurselor de care are nevoie pentru a face față provocărilor sale, inclusiv inegalității regionale.
Eliberarea controalelor de planificare ar trebui să ajute Londra să crească mai rapid. La fel ar fi o soluție mai bună post-Brexit pentru sectoarele în care Londra este specializată. Dar acordarea capitalului de mai mult control asupra resurselor sale fiscale, așa cum sugerează raportul Centrului pentru orașe, este probabil să se confrunte cu nevoia presantă de a cheltui mai mult în regiunile mai slabe. Acum, că toate regiunile economiei Marii Britanii se descurcă prost, dificultățile de abordare a problemelor regionale au devenit și mai mari decât înainte. Scăderea nivelului este cel mai rău răspuns posibil la provocările ridicării de nivel.
Sursa – www.ft.com
