Europa are nevoie de o conducere unică

Provocări dramatice şi răspunsuri mediocre: aceasta este istoria Uniunii Europene (UE). Prea rar Europa a fost la înălţimea evenimentelor, acesta fiind şi motivul pentru care în prezent ea este în declin din punct de vedere economic şi geopolitic, notează Robert Skidelsky, membru al Camerei Lorzilor şi profesor emerit de economie politică la Universitatea Warwick, semnatarul articolului publicat de Project Syndicate şi preluat de cotidianul britanic The Guardian.

În 1958, Tratatul de la Roma, care a pus bazele Comunităţii Economice Europene, a fost un mare pas înainte pentru Europa. Nu acelaşi lucru se poate spune despre crearea unui pieţe comune în absenţa unei conduceri comune care să evite pe viitor problemele. Tot ce s-a înfăptuit de atunci în UE – extinderea la 27 de state şi crearea eurozonei – a adâncit prăpastia dintre retorică şi realitate.

Zona euro a promis cu mult mai mult decât istoria sa i-a permis să ofere. Criza financiară din Grecia este ultimul exemplu al prăpastiei dintre realitate şi retorică. La bază, este vorba de o ‘criză a extinderii’, în acest caz a extinderii eurozonei. În prezent însă, Wolfgang Schäuble, ministrul german de finanţe, a spus că „destul este destuľ’.

Oficialul german a susţinut înfiinţarea unui Fond Monetar European (FME) care să ofere împrumuturi de urgenţă ţărilor cu risc suveran de neplată a datoriei externe. Acest împrumut de urgenţă vine însă însoţit de ‘condiţii stricte’ şi de ‘penalităţi obligatorii’ în cazul în care ţările care se împrumută nu respectă condiţiile ce li se impun.

Potrivit semnatarului articolului, criza mediteraneană a expus deficienţa de durată a eurozonei: absenţa unei conduceri unice. În condiţiile în care eurozona nu este o ‘zonă de monedă optimă’, ea are nevoie de instrumente pentru a face faţă aşa-numitelor ‘şocuri asimetrice’, care îi afectează pe unii membri mai mult decât pe alţii. Însă aceste instrumente lipsesc, în special o trezorerie cu puterea de a impozita şi de a împrumuta şi o bancă centrală ca finanţator de ultimă instanţă pentru băncile sale membre.

Propunerea lui Schäuble are atât o dimensiune economică cât şi una geopolitcă. Din punct de vedere economic, ea expune divizarea profundă dintre cei care cred că pentru dezechilibrele externe sunt responsabili cei care au cheltuit prea puţin şi cei care cred că ele provin din vina celor care au cheltuit prea mult. Potrivit analistului, viziunea lui Schäuble este expresia concepţiei deflaţioniste a Germaniei.

Mediul conservator fiscal al Germaniei şi-ar dori ca celelalte state din UE cu deficite importante de cont curent să îşi revină economic prin disciplină fiscală, printr-o cerere pe plan intern redusă şi printr-o creştere mare a exporturilor. Problema, cred liderii germani, nu este rata mare de economisire a Germaniei, ci cheltuielile excesive făcute de celelalte membre ale eurozonei.

Principalul impact al propunerii lui Schäuble este însă asupra geopoliticii UE. Elita politică europeană vede UE drept unul dintre polii unei lumi multipolare. Însă ce este Europa? Mai puţin de o federaţie, mai mult o confederaţie căreia îi lipseşte orice centru de gravitaţie, orice frontieră fixă. În lipsa unei coerenţe interne sau a unei forme externe, Europa nu este mai mult decât o expresie geografică.

Implicaţia propunerii lui Schäuble este că zona euro ar trebuie să se limiteze la o dimensiune guvernabilă. În esenţă, propunerea reia contrastul dintre „Germania mare” visată de idealişti în 1848 şi „Germania mai mică” creată de Otto von Bismarck în 1871.
Asemenea băiatului căruia nu i-a fost teamă să declare că împăratul este gol, Schäuble a arătat cu degetul retorica în care toţi liderii europeni se simt obligaţi să-şi îmbrace încă declaraţiile şi a înlăturat tabu-ul de a pune sub semnul întrebării vreunul din aspectele proiectului european. Pentru cei care preferă construcţiile solide unei gândiri sterile, vorbele oficialului german sunt binevenite.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata