Europa are nevoie de un cadru pentru gestionarea crizei datoriei

Solvabilitatea a devenit o mare problemă pentru Grecia ca urmare a nivelurilor mari ale datoriei actuale, a importantelor deficite fiscale primare, a ratei mari a dobânzii şi a perspectivelor negative de creştere economică, notează cotidianul britanic Financial Times (FT).

Există motive serioase pentru a crede că Grecia nu va fi capabil să-şi plătească în întregime datoriile, chiar dacă implementează deplin măsurile bugetare aflate acum pe masa discuţiilor şi îşi recâştigă competitivitatea.
Problema are o puternică dimensiune europeană, în condiţiile în care datoria este suportată de rezidenţii altor state ale UE. În acest context se impune întrebarea: cum ar trebui să abordeze UE restructurarea datoriilor unuia dintre statele membre ale sale?

Deşi întrebarea a început să fie pusă, este în generat considerat prea devreme să se examineze ideea unei restructurări a datoriilor Greciei, din cauza riscului de contaminare pentru alte state membre ale UE, dar şi a faptului că statele partenere doresc să vadă mai întâi că Atena trece la acţiune.
În prezent, cea mai bună strategie pentru Grecia pare implementarea unui pachet de stabilizare, cu sprijinul FMI şi UE, care ar acompania şi stimula eforturile pe plan intern.

Cu sau fără retructurarea datoriilor, Atena trebuie să reducă masiv din cheltuieli, să crească veniturile şi să direcţioneze atât cheltuielile cât şi veniturile spre alimentarea creşterii economice în anii care vor veni.
Pe de altă parte scrie FT, dat fiind perspectiva unei restructurări a datoriei, UE nu ar trebui să piardă timp, ci să elaboreze un mecanism de restructurare a datoriilor (asemănător celui propus iniţial de Anne Krueger, la respectivul moment prim-adjunct al directorului administrativ al FMI) pentru a¬şi ajuta membrii cu datorii nesustenabile să îşi onoreze creditorii într-un mod ordonat.

Acest mecanism ar trebui acompaniat de reforme ale regimului de prevenire a crizelor, care are nevoie în mod evident de a fi regândit. Există două motive, crede FT, pentru ca UE să se inspire din ideea unui mecanism de restructurare a datoriilor. În primul rând, absenţa unui mecanism pentru reducerea ordonată a datoriilor nu este o garanţie ca această reducere nu va avea loc.

Mai degrabă, o atare absenţă ar duce la o situaţie haotică în care fiecare ţară creditoare îşi va susţine propriile bănci şi va insista foarte mult timp pe replătirea totală, aşa cum s-a întâmplat în Argentina, în 2002. În al doilea rând, UE este o comunitate a legii şi în pofida intereselor economice diverse, este mai probabil ca statele membre să accepte un mecanism statutar supranaţional, respins la nivel global.

Cea mai dificilă problemă este însă una de natură instituţională: cine va putea şi va trebui însărcinat cu puterea de decizie şi de arbitrare? Spiritul tratatului UE sugerează că, în ceea ce priveşte Pactul de stabilitate şi creştere, ultimul cuvânt în problemele fiscale trebuie să aparţină Consiliului European, care grupează guvernele naţionale. Pe de altă parte, un atare mecanism trebuie să acţioneze pe baza propunerilor a trei instituţii însărcinate cu pregătirea programelor de asistenţă: Banca Centrală Europeană, în a cărei sarcină intră stabilitatea euro, Comisia Europeană, care reprezintă interesele comune europene, şi FMI, al cărui rol îl reprezintă asigurarea coordonării practicii europene cu cea globală.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata