Exemplul kosovar dă aripi altor state nerecunoscute

Unele teritorii fost-sovietice caută un precedent în sentinţa pronunţată de Curtea Internaţională de Justiţie a ONU privind Kosovo, notează ziarul El Periodico într-un articol publicat miercuri.

Podul deasupra râului Ingur este mai mult decât o trecere peste o apă. Cei 870 de metri lungime blocaţi cu baricade şi sârmă ghimpată marchează trecerea către un stat nerecunoscut de comunitatea internaţională: Abhazia.
Un mal al râului este păzit de soldaţii georgieni, prost echipaţi în ciuda materialelor furnizate de SUA şi Israel. De cealaltă parte se află soldaţii ruşi, mai bine înarmaţi, pentru a evita ca armata georgiană să încerce să-şi recupereze prin forţă fosta provincie.

Asemeni Abhaziei, de-a lungul geografiei fost sovietice se întind alte ţări care oficial nu există: Osetia de Sud, desprinsă şi ea de Georgia în 2008; Nagorno Karabah, care şi-a declarat independenţa faţă de Azerbaidjan în 1994; şi Transnistria, separată de Republica Moldova, în 1992. Sunt toate state de facto; altfel spus, deşi majoritatea membrilor ONU nu le admit suveranitatea, funcţionează ca state independente.

‘Trăim un proces foarte interesant. Apariţia Eritreei, Timorului de Est sau a statelor fost¬iugolsave ne arată că este posibil să fie recunoascute noi ţări’, explică Masis Mailian, fost ministru adjunct de externe al Nagorno Karabah.
Totuşi nimănui nu i-a scăpat că recunoaşterea rapidă a independenţei Abhaziei de către Rusia, după scurtul război cu Georgia din august 2008, a fost o răzbunare faţă de aprobarea occidentală a Kosovo în detrimentul Serbiei, tradiţionalul aliat al Moscovei în Balcani.

Sentinţa CIJ de a aproba independenţa Kosovo a fost bine primită de guvernul de la Suhumi. ‘Întăreşte dreptul Abhaziei şi Osetiei de Sud la autodeterminare’, spune Nadir Bitiev, consilier prezidenţial abhaz.
Osetia de Sud urmează un proces de integrare mai ales economică, cu Osetia de Nord, situată în Federaţia Rusă. În schimb, Abhazia, mai grijulie cu propria identitate a preferat să-şi întindă relaţiile dincolo de vecinul său din nord, de exemplu cu oameni de afaceri din Turcia, unde trăieşte o importantă comunitate abhază.

Ambele state, care au fost recunoscute de Venezuela Nicaragua şi Nauru, funcţ ionează însă doar graţie ajutorului Moscovei. Şefa diplomaţiei, Catherine Asthon, a cerut săptămâna trecută Rusiei să-şi retragă soldaţii din cele două provincii care oficial încă aparţin Georgiei.
‘Avem nevoie de trupe să ne apărăm’, a ripostat Bitiev. În afară de sluji drept manevre şi tertipuri politice marilor puteri, astfel de state sunt folosite de unii vecini drept ‘proxy’ (reprezentant local) de mare valoare geostrategică, ca în cazul Armeniei cu Nagorno Karabah.

Potrivit analistului Serghei Minasian, o parte a sistemului de rachete antiaeriene S-300 – de fabricaţie rusă – pe care le deţine Republica Armenia este situată la Karabah, mai aproape de inamicul Azerbaidjan. Cu toate acestea, nici măcar Armenia nu recunoaşte Karabahul. ‘Începând de acum mediatorii internaţionali ar trebui să ţină cont de decizia Kosovo în cazul Karabah’ este de părere Masilian.

De aceea sentinţa CIJ nu a picat deloc bine Azerbaidjanului, care refuză să fie folosită ca precedent. ‘Decizia CIJ nu ar trebui să aibă un impact asupra mişcărilor separatiste din alte părţi ale lumii, având în vedere că a considerat doar că declararea independenţei nu este ilegală, fără să se pronunţe asupra dreptului unui teritoriu de a se separa’, este de părere Paola Gaeta, profesor de Drept Internaţional la Universitatea din Florenţa:

‘Dar va fi instrumentalizată, pentru că politicienii mereu fac uz de documentele legale pentru a-şi urmări prorpiile scopuri ‘, a adăugat ea. Cert este că decizia privind Kosovo a creat un precedent, dând aripi guvernelor separatiste, după cum reclama Bitiev: ‘Abhazia no este un teritoriu georgian, nu a fost şi nu va fi niciodată’.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata