Mărturii de la granița Iran-Turcia: „Oamenii se tem de propriul lor guvern”

Un amestec de teamă, epuizare și ușurare se citește pe chipurile călătorilor care ajung în estul Turciei, la granița cu Iranul. Sute de persoane au fugit din calea războiului care se extinde în regiune, ajungând la punctul de trecere Kapikoy după zile întregi petrecute pe drum, în trenuri sau mașini, adesea fără posibilitatea de a comunica cu cei dragi.

Majoritatea sosesc doar cu valize mici și telefoane fără cartele locale, căutând informații despre cum pot ajunge în cel mai apropiat oraș, Van, aflat la două ore distanță. Potrivit Digi24, fluxul de oameni este constant în ambele direcții, fiecare persoană având propria poveste despre o viață întreruptă de conflict, pierderea locului de muncă sau vizitarea unei rude bolnave.

Ce spun iranienii despre regimul de la Teheran

Ebrahim Eidi, în vârstă de 61 de ani, a părăsit Iranul în urmă cu 34 de ani și acum locuiește în Olanda, unde lucrează cu solicitanți de azil. Întors recent dintr-o vizită la Teheran, el descrie o atmosferă de așteptare tensionată. El susține că mulți iranieni speră ca guvernul să fie suficient de slăbit pentru a permite izbucnirea unor noi proteste, unii văzându-l pe Reza Pahlavi, fiul ultimului șah, drept un posibil lider al opoziției.

„Oamenii așteaptă să se întâmple ceva, o schimbare. Vor ca guvernul să se schimbe complet, iar mulți spun că îl așteaptă pe Reza Pahlavi”, a declarat Eidi. El a adăugat că, deși mulți încă mai au speranță pentru țara lor, teama îi împiedică să acționeze. „Oamenii se tem să iasă în stradă. Nu se tem de America. Din păcate, se tem de propriul lor guvern”.

Povești de viață la granița războiului

În timp ce unii fug, alții aleg să se întoarcă în plin conflict. Leila, în vârstă de 45 de ani, călătorea înapoi spre Iran din Istanbul, după ce a pierdut legătura cu familia sa din Shiraz. Îngrijorarea pentru fratele ei, aflat în comă, a determinat-o să ia această decizie. „Cum pot să mă simt în siguranță când simt că familia mea ar putea fi în pericol?” a spus ea. Leila intenționează să rămână alături de cei dragi, indiferent de riscuri: „Nu îi pot proteja împotriva bombelor. Dar când simt că pot fi alături de ei, poate că vom muri împreună, sau îi pot ajuta atâta timp cât suntem în viață”.

Pe de altă parte, Hamid Shirmohammadzadeh, în vârstă de 35 de ani, a fugit din Teheran împreună cu soția și copiii săi de 9 și 10 ani imediat ce au început bombardamentele. „Cu o zi înainte de începerea războiului, eram în Teheran… Apoi au început să cadă bombele. Am văzut că războiul începuse, așa că am venit în Turcia”, a povestit el. După ce a locuit și a muncit în Tokyo, acum încearcă să obțină vize pentru familia sa de la autoritățile japoneze. „Am lucrat în Japonia, mi-am plătit impozitele și am respectat regulile. Nu înțeleg de ce nu mă ajută acum”, a spus el, adăugând: „În momente ca acestea ar trebui să ne ajutăm reciproc. Am nevoie de ajutor acum, pentru că țara mea este în război”.

Călătorii epuizante și speranța unui viitor pașnic

Călătoriile spre siguranță sunt lungi și anevoioase. Mohammad Soltanzadeh, originar din Afganistan și rezident în Hamburg, se afla în vizită la rude în Mashhad, Iran, când zborurile au fost anulate. „Călătoria a fost foarte obositoare. Am stat în tren aproximativ 24 de ore, apoi am călătorit patru ore cu mașina și, în final, am ajuns cu taxiul”, a relatat el. Cu toate acestea, a descris orașul Mashhad ca fiind calm. „Oamenii erau puțin triști și îndurerați, dar nu erau stresați. Magazinele erau deschise, piețele și centrele comerciale funcționau, iar oamenii își continuau activitățile. Viața mergea înainte.”

Pentru alții, războiul a însemnat sfârșitul muncii. Mohammad Fauzi, un muncitor egiptean de 46 de ani, a petrecut trei luni în Iran și a văzut cum fabricile de marmură și granit s-au închis. „Situația este foarte dificilă și munca s-a oprit. Nu pot lucra, nu pot rămâne pentru că situația este periculoasă acum, așa că vreau să mă duc acasă, în țara mea”, a explicat el.

Jalileh Jabari, în vârstă de 63 de ani, a fugit din Teheran deoarece „cad bombe” și se îndrepta spre Istanbul, unde studiază fiica ei. Speranța ei este legată de viitorul țării: „Dacă lucrurile se vor îmbunătăți acolo, dacă Iranul va deveni un loc mai bun, mă voi întoarce. Dacă va fi pace, mă voi întoarce”. La graniță se aflau și două surori, Shaylin, 9 ani, și Celine Azizour, 11 ani, care călătoreau spre Londra. Întrebată despre situația din Teheran, Shaylin a răspuns simplu: „Nu sunt prea bune”, dar a adăugat zâmbind: „Sunt atât de fericită”.

Yasna, 63 de ani, a evitat să comenteze situația politică, spunând doar că merge în Antalya pentru a-și vizita fiica și nepoții. „Am venit să-mi vizitez fiica – nu am mai văzut-o de șase ani”, a spus ea. Prudența ei este explicabilă: „Nu știu ce să spun despre situația din Iran, pentru că ne vom întoarce în Iran”.

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră

GetPonyRenault 8 Gordini revine ca prototip electric de 270 CP. Legătura românească duce la Dacia 1100BravonetTatăl lui Tudor Gavrilă a plâns când fiul i-a cântat după AVC. Acum, tânărul a întors patru scauneLylaBicarbonatul nu curăță punctele negre și poate irita tenul. Ce să faci dacă l-ai aplicat pe fațăRevista IoanaÎn fibrilația atrială cu risc intermediar de AVC, anticoagulantele directe au redus cu 69% riscul de evenimente graveNews24Ofertele de curent diferă cu 90,19 lei lunar în București, iar cele de gaze cu 379,94 leiDolce SportRomânia U21 a învins Cipru U21 cu 3-0 și a ajuns la 16 puncte în preliminariile EURO U21 2027