Am fost de nenumărate ori întrebaţi de cititori care dintre monedele de referinţă prezintă cea mai mare garanţie pentru protecţia investiţiilor. Din punctul nostru de vedere, decizia este strict personală, dar un posibil răspuns la această întrebare îl puteţi găsi în următoarele rânduri.
Dănuţ Dudu
- Singapore: cea mai mare piaţa străină de schimb în yuan
Citeste si:
Valoarea plăţilor internaţionale în rimimbi (RMB), moneda naţională chineză a cunoscut pe piaţa de schimb din Singapore, în perioada martie 2013 – martie 2014, o creştere de 375 %.
Conform informaţiilor oferite de SWIFT (Organizaţia de servicii de tranzacţionare), creşterea face din Singapore cea mai mare piaţă de schimb valutar offshore în yuan (denumirea internaţională pentru rimimbi). Astfel, Singapore detronează Londra care ocupă această poziţie din iunie 2012: totalul plăţilor efectuate în yuan în Singapore este în acest moment de 6,8% faţă de 5,9% cât reprezintă piaţa londoneză.
Analistii de la SWIFT consideră situaţia ca fiind previzibilă, deoarece Singapore reprezintă pentru companiile chineze o placă turnantă pentru schimburile comerciale cu ţările din cadrul ASEAN (Asociată naţiunilor din Asia de Sud Est). Pe cale de consecinţă, Banca Industrială şi de Comerţ a Chinei (ICBC) a fost desemnată cu ceva ani în urmă ca fiind principala cameră de compensare pentru Singapore unde se aşteptă o puternică accelerare a fluxurilor de plăţi în yuan raportat la piaţa financiară a Chinei.
La nivel mondial, volumul schimburilor comerciale în yuan a crescut puternic, atingând în martie 2014 nivelul de 29%, propulsând astfel moneda chineză pe poziţia 7 din topul monedelor cele mai utilizate pe plan internaţional. Astfel încât, conform celor de la SWIFT, yuanul a depăşit francul elveţian atingând o cotă de piaţă de 1,39% după o creştere de 30,6% a volumului plăţilor efectuate în yuan în luna ianuarie a.c.
Rezultatul surprinzător este datorat mobilizării statului chinez care-şi doreşte ca moneda naţională să facă parte din rândul monedelor de referinţă internaţionale.
Pentru aceasta, Pekin-ul a accelerat reformarea pieţei interne aplicând deja un program pilot care să permită flotarea liberă a cursului de schimb pentru yuan în zona de liber-schimb concentrată în Shanghai.
Acesta poate fi considerat un răspuns al Chinei la presiunile internaţionale (mai ales ale SUA) de a liberaliza cursul de referinţă a monedei naţionale. În aceste condiţii nu este de mirare că în ultimii trei ani moneda chineză a reuşit să urce 22 de poziţii în topul valutar internaţional aflându-se astfel foarte aproape de dolarul american, euro, lira sterlină, yenul japonez, dolarul canadian şi cel australian.
În acest context ar trebui subliniat că pentru moment yuanul este considerat o monedă cu un risc redus şi un randament ridicat, câştigând astfel (după reevaluarea sa din 2005) 35% în faţa dolarului. Asta l-a transformat într-un favorit preferat din ce în ce mai mulţi investitori internaţionali, mai ales că în ultimele săptămâni Banca Populară a Chinei a încurajat scăderea dobânzii de referinţă pentru a descuraja intrarea capitalurilor speculative pe piaţa chineză.
- China nu mai crede în dolar
Situaţia creată pune sub semnul întrebării previziunile legate de evoluţia viitoare a dolarului american mai ales că prognozele făcute la începutul anului se dovedesc (deocamdată) false. La acea dată, majoritatea analiştilor considerau că dolarul va fi, în continuare, dominant pe pieţe deoarece semnele de redresare ale economiei americane vor obliga FED-ul să renunţe la programul de relaxare fiscală şi să treacă la o strategie de creştere a dobânzii de referinţă ceea ce ar fi determinat o creştere a interesului investitorilor pentru biletul verde.
O astfel de situaţie ar fi consolidat poziţia de valoare de “refugiu” a monedei americane pe fondul tensiunilor geopolitice internaţionale care afectează în primul rând moneda unică europeană.
Iată însă că presiunile în creştere efectuate de China asupra ţărilor angajate în schimburi comerciale cu aceasta au slăbit poziţia de valoare de refugiu a dolarului în favoarea yuanului, pe simplul motiv că Pekin-ul doreşte că facturile comerciale să fie plătite mai curând în moneda naţională decât în cea americană. O poziţie de înţeles, în condiţiile în care rezervele internaţionale ale Chinei au atins 3.440 miliarde $ (echivalentul PIB-ului Germaniei). Din acestea 60% sunt liberalizate în $, 30% în euro, 3% în lire sterline iar 3% în yen.
Politica de schimb promovată de Pekin a făcut că ponderea rezervelor internaţionale ale Chinei liberalizate în dolari să scadă la 54%, scăderea datoradu-se nu atât vânzării de bonuri de trezorerie americane ci prin formarea partenerilor comerciali să facă plăţi în yuan. În traducere liberă astă înseamnă că, pe termen lung, China îşi doreşte ca moneda naţională să ia locul dolarului în schimburile internaţionale pe fondul uriaşei datorii naţionale a SUA şi pe scăderea continuă a puterii de cumpărare a acestuia.
Mai mult, Pekin-ul consideră că menţinerea rezervei naţionale în dolari este mult prea riscantă. De exemplu, un bon de trezorerie de 100$ emis în 1914 valorează acum, conform calculelor celor de la Rezerva Federală din Minneapolis, 25,53$ valoare care nu poate prezenta nici un interes pentru orice investitor.
