Diversificarea vieții pe Pământ: O privire asupra evoluției și extincțiilor
Istoria biodiversității planetei noastre este marcată de o diversificare remarcabilă pe parcursul a milioane de ani. Conform unui raport realizat de Millennium Ecosystem Assessment (MA) și publicat de Națiunile Unite în 2005, se estimează că Pământul adăpostește între 5 și 30 de milioane de specii, dintre care doar aproximativ 1,7 milioane sunt documentate. Alte studii sugerează chiar un număr total ce ar putea ajunge la 100 de milioane, conform publicației elvețiene Le Temps.
Această evoluție nu a fost constantă. Durata medie de existență a speciilor este estimată între 1 și 10 milioane de ani, cu o medie sugerată la aproximativ 2 milioane. Spre comparație, Homo sapiens există doar de circa 200.000 de ani. Aceasta sugerează că planeta noastră s-a transformat într-un vast cimitir al speciilor dispărute în ultimele 3,5 miliarde de ani.
Raportul MA subliniază faptul că specii actuale reprezintă doar între 2% și 4% din totalitatea celor care au existat vreodată pe Terra. Aceasta implică dispariția unui număr estimat între 125 milioane până la un impresionant miliard dintre acestea.
Deși diversificarea speciilor continuă pe termen lung, acest fenomen nu se datorează unei durate mari a vieții lor geologice; mai degrabă este rezultatul nașterii mai multor specii decât dispariția acestora în majoritatea cazurilor. Totuși, planeta a trecut prin numeroase perioade în care această tendință s-a inversat drastic; cinci mari epoci ale extincției au avut loc în istoria sa.
Cea mai veche dintre aceste extincții datează din Ordovician acum aproximativ 445 milioane de ani, iar cea mai devastatoare – Permianul – a dus la dispariția a până la 95% din toate formele vieții existente atunci. Cu toate acestea, viața nu s-a stins complet; marile extincții au deschis calea pentru apariția unor noi specii sau pentru revenirea celor marginalizate anterior. De exemplu, perioada Cretacică – cunoscută pentru dispariția dinozaurilor acum circa 65 milioane de ani – a favorizat proliferarea mamiferelor.
În prezent însă asistăm la o situație alarmantă: rata extincțiilor depășește nașterea unor noi specii. Dacă presupunem existența unui număr total estimat la cinci milioane spețe cu o durată medie între un milion și zece milioane anul acesta ar trebui să avem între una şi cinci extincţii anual conform MA. Însă studiile efectuate asupra mamiferelor, păsării şi amfibienilor (care constituie aproximativ un procent din totalul estimat al speciilor) indicau deja o ratǎ anualǎ semnificativ crescutǎ.
Astfel că pierderea unei singure specii într-un eșantion reprezentând doar unu procent echivalează cu aproximativ o sutǎ globalmente: aceasta fiind cu mult peste ritmul normal anticipat al extincțiilor naturale! Ne aflăm oare într-o noua erã geologicã caracterizată printr-o şasea mare extinctie? Această chestiune rămâne deschis dezbaterii printre cercetători; răspunsurile variazã considerabil şi depind adesea influenței activităților umane asupra mediului natural.
